Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Dr. Cătălina Lăzăroiu – mulțumesc, doamnă doctor

Dr. Cătălina Lăzăroiu – mulțumesc, doamnă doctor

Oamenii plăcuți, inteligenți, eleganți, manierați pun la temelia adevărului argumentul că superbitatea frumuseții și valoarei umane poate determina timpul chiar şi veacuri de-a rândul să se oprească…!

Protagonista rândurilor următoare, dr. Cătălina Lăzăroiu nu este doar demnă de un astfel de reper de comportament, de ţinută relaționară, de comuniune interumană, de calitate umană, de etică morală, este și un reper de modestie fără aroganță de geniu fals, de bunătate, de blândețe, de cunoaștere în act, în practicism înalt a științei medicale, cu dăruire, responsabilitate și iubire…!

Te poți preface că ești frumos?! În niciun caz…, ori ești ori nu ești…! Aparținătoare de toate coordonatele exemplificate mai sus, dr. Cătălina Lăzăroiu este…! Făuritoare de miracolul ameliorării suferinței celui ce, trecând prin furcile caudine ale unei boli acute este primitorul șansei de a fi consultat și tratat la stadiu de primă urgență de către ea, căci la compartimentul Primiri-urgențe al Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” din Buhuși  funcționează, înseamnă suficient pentru a concretiza că este un om minunat de frumos…!

Erou al rezistenței personale în lupta cu propria-i boală, pacientul are în medic un locotenent provident ce-l  avântă din vânzoleala obositoare în odihna păcii. Acum redau semnificație personalizată, cu deplin aport afectiv reflecțiilor anterioare: medicul meu drag, bun, frumos, cu preameritată datorie din partea mea de a-mi îndoi genunchii într-o reverență de recunoștință de față cu el, este dr. Cătălina Lăzăroiu.

Aș putea vorbi mult, oricât de mult despre cine-mi sunt adresanții recunoștinței mele în clipe transgresate-n negura dificultăților medicale, durerilor și descurajării, dar aici, azi, în oglinda sufletului meu privesc sedus de superbitatea umană chipul doctoriței Cătălina Lăzăroiu. El este radios al propriei lumini umane în toate ipostazele în care o privesc aplecată asupra căpătâiului meu scufundat în ceața durerilor. De aceea sunt inspirat cu febrilitate dulce și nemaladivă să zăbovesc prelung contemplativ la de vreo câteva ori recapitulările memoriei momentelor răvășitoare în compartimentul Primiri-urgențe al spitalului buhușean. La pragul lui, de fiecare dată am lăsat curajul și am îmbrăcat neliniștea, dezolarea, chinul. De aceea, întoarcerea din culoarele vaietelor în confortul ungherului liniștii mele de acasă o consider pietruită și călăuzită în primul și-n primul rând de către cine mi-a acordat primul ajutor, dr. Cătălina Lăzăroiu, deci, din perspectiva referirilor prezente, (nu e drept și nici nu mi-aș ierta-o dacă aș uita în acest context pe dr. Cristina Botezatu, dar și pe alți stimabili și providenți doctori…, cam mult prea mulți pentru puține boli, de fapt, cu mici excepții cam una și aceeași mereu, căci eu sunt statornic al chiar și propriei boli).

În memoria afectivă a mea, cel redevenit ameliorat sau sănătos ca după o restituire a stării naturale consecutivă depășirii impasului propriei suferințe, resimt emoția fiecărui gând la doctorița Cătălina Lăzăroiu ca pe citirea unor poeme mirabile, ca pe ascultarea unor simfonii răpitoare în voioșii precum ale păsărilor zburând din colivii în aerul fără gratii și frisoane, atât de plăcut rămânând pentru totdeauna în conștiința mea chiar și numai numele celei ce mi-a redat pacea sufletului, culoarea trandafirie în obraz, lumina strălucitoare în privire, speranța vibrantă în umbra surâsului, relaxarea grațioasă și descătușarea rebelă de blestemul spasmelor devastatoare ale fiecărei celule a corpului meu canonizat de durere…!

Nu, nu este cazul să vă închipuiți că port în corpul meu vreo boală ca pe un iad…! Sănătos tun nu sunt, cum nu sunt nici crud de tânăr, însă aș fi bolnav de vitejie oarbă și periculoasă dacă nu aș recunoaște că am însădită în mintea mea de om echilibrat în anumite privințe precauția controlului medical periodic, mai ales că îmi sunt plăcute doctorițele de parcă abia aștept chiar să mă și îmbolnăvesc.

Și totuși eu, ca toți dintre noi oamenii, mai șchiopătez, iar faptul acesta este de fiecare dată un premers al destinului către o întâlnire repetată cu oamenii cărora niciodată nu le mulțumesc îndeajuns, medicii. Unul, în aliniamentul inimii cel mai aproape de conștiință este dr. Cătălina Lăzăroiu.

Ea întregeşte pentru sufletul meu o galerie solară de personalităţi ce şi-au adus un aport fundamental la luminarea şi spiritualizarea cu grație sădită în fire, cu sensibilitate vibrândă în toată ființa mea, a registrului de chipuri fără de care aș fi cel învins, cel singur, cel trist din sinea mea.

Și nu sunt…! Mulțumesc, doamnă doctor Cătălina Lăzăroiu…! Eu nu doar nu vă uit, eu vă admir și vă contopesc în conștiința mea…! Uitarea de cei dragi este uitarea de sine, iar uitarea de sine este carcasa vidului. Ea nu lucrează singură la surparea omului, ea lucrează cu prostia împreună. Iar prostia este ghena minții. Dacă mi-e teamă cu disperare de ceva în viață, de prostie și uitare îmi este…!

Conștiința trebuie păzită să nu ajungă în litigiu cu prostia și uitarea, căci prostia și uitarea sunt una cu cealaltă două forțe unite și complementare. De aceea, conștiința-și dizolvă autonomia sa când amorțește, căci o conștiință amorțită e un creier degerat. Nici ea, nici el nu vibrează.

Vă spun toate acestea, doamnă doctor Cătălina Lăzăroiu pentru că mi s-a părut necrezutul: parcă nu mai știți că vă respect, parcă nu mai vedeți că vă admir, parcă vi se pare că recunoștința mea este de împrumut, de vânzare sau la schimb. Ori poate că de când mă îmbolnăvesc mai rar (nu e vina mea, dumneavoastră doctorii m-ați făcut prea sănătos ca să bătucesc drumul către spital) și de când îmi auziți vaietele din ce în ce mai rar, credeți că eu uit vreo secundă pe cine e scris cu murmure în cadența bătăilor inimii mele nesănătoase pe cât o ațâță idealurile să fie.

Nu, doamnă, doctor, eu mai cred că un om fără rușine e o conștiință în pielea goală. Și mi-ar fi iremediabil rușine de rușinea mea să uit a fi decent, respectuos și recunoscător…!

Încă o dată, dar nu ultima, mulțumesc, doamnă doctor Cătălina Lăzăroiu.

(Aurel V. ZGHERAN)

 

Facebooktwitterby feather