Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL : “Labirintul enigmelor“ Partea l

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL : “Labirintul enigmelor“ Partea l

  1. Iulian deschise ziarul şi citi plictisit articolele. Unul dintre ele îi captă atenţia. O frumoasă şi renumită cântăreaţă româncă, care performa la Opera din Viena, fusese găsită moartă în baie, cu o pungă de celofan pe faţă. În text, scria că soţul acesteia, nu lucra, dar trăia din banii ei, se distra prin cluburi şi avea numeroase aventuri cu femeile. Rămăsese acum singur cu averea impresonantă a soţiei. „Se consideră că ar fi sinucidere”, scria în continuare în articol.

Andrei, fiul său luă hulpav şi el ziarul. Citi şi el articolul, cu satisfacţie.

……………………………………………………………………………………………………………………..  

Iulian, soţia sa Alina şi fiul lor, Andrei, circulau cu viteză pe autostradă spre

München. Tocmai ieşiseră din tunel.

  • Opreşte puţin, spuse Alina, soţia. Trebuie să merg undeva. Am băut de dimineaţă prea multă apă minerală ceai şi cafea.
  •  

Iulian opri autoturismul brusc. Alina coborâ şi se duse pe câmp. Se întoarse după cinci minute. Era în spatele autoturismului şi vroia să-l ocolească. Dorea să ajungă la locul său, de lângă conducătorul autoturismului, din faţă. Deodată, Iulian dădu fulgerător în spate cu maşina. Alina a fost acroşată rapid, fără nicio şansă de supravieţuire. Din spate, tocmai venea un tir gigantic, care călcă trupul aruncat,                într-o secundă. Şoferul acestuia opri vehiculul speriat, coborâ rapid şi veni la Iulian:

  • Was habe ich gemacht? War jemand auf der Strase? întrebă bărbatul german.
  • Meine…. meine Frau… îngăimă difuz Iulian.

Poliţia locală apăru cu repeziciune şi după ea, maşina salvării. Alina a fost luată de

brancardieri. Iar Iulian a rămas să explice cele întâmplate.

Andrei, fiul lor, era însă cel mai şocat. Rămase privind fix tot ce se întâmplase.Îşi iubea nespus mama şi nu a înţeles ce s-a întâmplat. Ştia numai că rămăsese fără ea. Plecase cu maşina salvării .

– Trebuie să-ţi revii, Andrei! Fii tare! îi spuse Iulian.

Apoi îşi sună pe mobil socrul, care ţinea foarte mult la fiica sa. Avea nevoie de bani pentru a aduce cadavrul Alinei în ţară.

  • Sunt Iulian. Am ajuns lângă München, dar am avut un mic accident neprevăzut. Şi Alina a ajuns victimă.
  • Este în spital? Dau oricât să o salvez! spuse bătrânul speriat.
  • Nu a supravieţuit! Este la morgă deja. Şi nu am bani să o aduc în ţară. Trimite-mi te rog prin bancă ceva bani. Costă destul de mult, explică Iulian..
  • Dar băiatul, Andrei, el, ce face? întrebă socrul, şocat de cele întâmplate.
  • Este bine. Nu a păţit nimic, răspunse Iulian.

………………………………………………………………………………………………………………  

Iulian visa fericit. Ajunsese idolul femeilor cunoscute – al studentelor de la Universitatea unde era lector, al vecinelor sale, al tuturor cunoştinţelor sale feminine. Aşa slab, înalt, neras, cu puţină barbă lăsată, cu figura de om aflat în permanentă suferinţă, după iubirea vieţii sale, Alina, soţia decedată, găsea consolare la orice persoana feminină întâlnită. impresionată că mai există încă, în această epocă, astfel de bărbaţi, care să iubescă cu atâta intensitate o femeie… ca în filmele clasice, vechi, de dragoste…      

În cabinetul său de pictură, intră Andrada. Blondă, cu părul lung, lins, suplă, îmbrăcată în iegări roz, transpareţi, cu un tricou magenta cu modele decupate. Fata îi aruncă o privire languroasă, clipind des din genele sale false, exagerat de lungi şi dese.

– Am venit la laborator, domnu’ profesor! spuse tânăra cu voce melodioasă.

– Trebuie să mergem mai departe cu cunoştinţele. Dar colegele tale unde sunt? spuse bărbatul.

– De unde să ştiu eu? răspunse studenta Eu sunt foarte conştiincioasă de obicei. Vreau să învăţ cât mai multe… de la dumneavoastră, spuse tânăra femeia, accentuând ultimele cuvinte rostite.

Uşa se deschise brusc şi apăru Andrei.

– Bună tată! Am terminat orele mai devreme astăzi! Nu am făcut istorie, ne-a dat drumul profa.

– Dar aşa v-a dat şi săptămâna trecută, spuse Iulian.

– Dar, aşa fac la noi la Colegiu toţi profesorii, că doar e german. Dar este o profesoară foarte severă, completă explicaţia băiatul, că-i absolventă de vestita „DebiluMind&Spirit” University. Trebuie să dea şpagă mare, cine vrea să treacă la ea. Că doar şi ea a procedat la fel să-şi obţină diplomele şi postul de profesoară. Ne-a spus că a făcut împrumuturi la bănci pentru toată viaţa.

– Aşteaptă-mă, te rog, să termin seminarul, spuse Iulian.

– Nicio problemă, îmi place la tine în laborator. Mai învăţ şi eu câte ceva… despre pictură. Mă pregătesc pentru când voi fi şi eu student aici, spuse băiatul. Dacă voi deveni vreodată… dar tu mi-ai spus că la secţia aceasta, de „Pictură religioasă” este uşor de intrat, chiar dacă nu prea ai talent artistic. Doar şi tu ai absolvit-o uşor.

Se întunecase. Trebuiau să plece împreună. Iulian cu Andrada ieşiseră primii din clădire. Andrei îi urma tăcut..Păşiră cam o sută de metri.

– Aici stau eu, spuse Andrada. Nu urcaţi la mine, în garsonieră? spuse tânăra. Vă rooog, spuse ea cu un glas de nerefuzat. Serviţi o cafea, o prăjitură făcută de mine…

-Dar, sunt cu Andrei, spuse bărbatul încurcat.

– Lasă tată, eu merg singur acasă. Am crescut mare, spuse băiatul.

– Oare e bine? Este periculos la ora aceasta, continuă Iulian nedecis.

– Mergi! Mă descurc sigur! încuviinţă Andrei. Pa, tată. Ne vedem curând acasă.

Iulian privi spre tânără.

– Haideţi, stau la patru. Urcăm scările pe jos. Liftul este defect.

Casa scării degaja un miros închis, neplăcut, de varză murată. Urcară scările pe întuneric.

– Aceasta este locuinţa mea, spuse Andrada, deschizând o uşă inestetică, din PFL, vopsită în alb. Şi se repezi cu braţele în jurul gâtului bărbatului, sărutându-l pătimaş.

…………………………………………………………………………………………………………………..

Iulian ajunse târziu acasă.

Andrei îl aştepta nervos.

– Ce-i cu tine, ce s-a întâmplat? îl întrebă bărbatul. Mai bine veneam cu tine.

– Nu-i nimic. Sunt bine! spuse tăios băiatul, în timp ce se spăla pe mânile din care se scurgea necontenit un lichid roşu. Hai la culcare.

………………………………………………………………………………………………………………………

Era dimineaţă. Iulian deschise postul de radio. Era ora de ştiri.

„Aproape de Universitatea de Arte, într-o garsonieră, a fost găsit trupul unei tinere studente, moartă prin axfisiere în baie, cu o pungă de plastic pe cap”, se auzi vocea prezentatorului.

Luă ziarul de pe masa din bucătărie şi un articol îi atrăsese atenţia. Un milionar a murit într-un accident nautic. Era cu amanta sa, care a scăpat, ca prin minune, nevătămată. Şi care i-a moştenit imperiul financiar devenind astfel regina cârnaţilor. Omul fusese chelner înainte de revoluţie, dar cu activitate intensă la Securitate. Lucrul acesta l-a ajutat să cumpere aproape gratuit fosta fabrică de mezeluri, socialistă, din oraşul de reşedinţă şi să întreprindă afaceri profitabile, folosind fostele relaţii ce şi le făcuse printre securişti. De soţie a divorţat şi a ajuns cu una dintre fostele chelneriţe, colege de serviciu, actuala amantă.

Andrei îi ceru şi el ziarul.

– Vreau şi eu să-l citesc! spuse băiatul ochind articolul citit de tatăl său.

De la Piaţa Romană, unde aveau apartamentul, ajungea repede la Universitate. Era vineri şi se apropia weekend-ul.

Pe hol, Iulian se întâlni cu noua asistentă, o brunetă filiformă, mereu cu zâmbetul pe buze.

– Merg cu barca pe Dunăre. Nu veniţi şi dumneavoastă, domnule Ginică? întrebă tânăra pe frumosul său coleg, mai vârstnic. veşnicul trist – neconsolat după moartea soţiei sale.

Bărbatul se gândi că nu avea niciun program special pentru zilele următoare.

– Trebuie să am grijă de fiul meu. Ştiţi că sunt văduv, explică Iulian convingător.

„Ce bărbat fidel şi sensibil!” gândi tânăra impresionată de comportamentul profesorului.

– Poate să vină şi el, spuse tânăra. Mergem cu autoturismul până la Călăraşi. De acolo sunt eu. Familia mea are barcă. Vâslim pe Dunăre. Este atât de frumos….

– Bine, dar cu maşina mea, spuse Iulian. La ce oră doriţi să vin să vă iau ?

– Ar fi bine cât mai de dimineaţă. Să avem timp suficient pentru tot programul, răspunse femeia.

La Călăraşi au ajuns repede. Drumul nu a fost prea aglomerat la ora aceea matinală.

– Oprim la ai mei, să luăm barca, cortul – pentru că rămânem pe insulă noaptea – şi încărcăm mâncare din belsug. Mama ne-a pregătit numai bunătăţi. Am vorbit cu tata şi ne-a pregătit tot ce ne trebuie pentru excursie.

– Poftiţi, poftiţi, domnule profesor. Adela ne-a vorbit atât de frumos de dumneavoastră! spuse mama acesteia. Fiica mea vă admiră mult. V-aţi iubit mult soţia şi îi sunteţi încă fidel… aveţi grijă, cu atâta dragoste, de fiul dumneavoastră… Dar serviţi micul dejun – o cafea cu prăjituri… de casă… şi o omletă cu şuncă şi caşcaval. Am cules din grădină cîteva roşii proaspete, castraveţi, ardei, ceapă verde, frunze aromate de busuioc şi v-am făcut o salată regească.

– Nu doresc să vă deranjez prea mult, sunteţi atât de amabilă… spuse bărbatul.

– Dar nu este niciun deranj. Chiar ne face plăcere. V-am făcut prăjituri delicioase şi pentru drum, spuse femeia bucuroasă.

– Iar eu v-am pregătit barca, cortul şi tot ce aveţi nevoie pentru mica excursie, spuse tatăl Adelei, un bărbat îndesat, cu barbă deasă. Să aveţi grijă. Pericole sunt peste tot!

– Ne descurcăm noi, spuse tânăra. Doar am mers de mică, cu voi pe insulă şi am trecut Dunărea cu barca, de nenumărate ori.

Tatăl Adelei i-a condus aproape de braţul Dunării, unde avea ancorată barca.

– Trebuie să vâsliţi cu toţii, dacă vreţi să aveţi randament. Char şi băiatul poate, spuse bărbatul, în timp ce împingea în Dunăre barca, în care depozitase cele necesare excursiei.

Iulian, Adela şi Andrei au sărit bucuroşi în barcă. Era ceva inedit pentru ei.

Adela luă vâslele şi începu să le manevreze cu putere.

– Aşa se vâsleşte! Uitaţi-vă cu atenţie la mine! le spusew ea.

Femeia era îmbrăcată complet în alb, cu tricou şi pantaloni scurţi. Era foarte bronzată şi pielea ciocolatie i se părea lui Iulian atrăgătoare. Părul lung legat într-o coadă de cal era acoperit de o şapcă cu cozoroc albă.

– E cam greu, spuse Andrei în timp ce încerca să vâslească, fără succes.

– Dacă nu loveşti apa mai cu putere, nu mai ajungem pe insulă, spuse Adela.

Curând ajunseră în mijlocul valurilor liniştite. Peste tot, în jurul lor apă. Pământul se afla la mare depărtare. Nu mai era demult timp vizbil. Nu aveau însă timp să admire peisajul. Trebuiau să vâslească, să înainteze pentru a ajunge la destinaţie.

– Am obosit. Cât mai avem de mers? se plânse Andrei.

– Mai avem destul, răspunse tânăra. Ce te-ai plictisit? Nu-ţi place? Totul este atât de atrăgător, de fascinant!

Vâsliră din inerţie, din ce în ce mai mult. Uscatul nu se mai ivea.

– Parcă ar fi fata Morgana! Mai ajungem vreodată, pe insulă? întrebă Iulian epuizat.

– Imediat! Mai este puţin! îi încurajă Adela. Vâsliţi mai cu putere. Doar sunteţi sportivi!

Când se văzu ceva verde la orizont, Iulian întrebă vesel:

– Acolo, ce este ?

– Aaaa, am ajuns! Este pădurea de pe insulă, spuse veselă femeia.

Cu ochii la oaza de verdeaţă, parcă puterile le reveniseră. Solul nisipos ce mărginea întinderea de apă îşi făcu curând apariţia. Şi imediat, la câţiva metri, era pădurea deasă, cu vegetaţie abundentă, ca în junglă. Părea un loc enigmatic, în care imposibilul părea posibil, în care pădurea şi plaja se întâlneau, unde ziua şi noaptea se atingeau pentru o clipă, soarele şi luna îşi întâlneau privirile pentru o secundă…

Descărcară bagajele şi Adela începu să monteze undiţele.

– Nu ştiu să pescuiesc, spuse Andrei.

– Nu-i nimic. Înveţi acum. Am luat undiţe pentru toţi. Astăzi vom mânca peşte prins de noi.

Femeia adusese şi o plasă mare de pescuit.

– Vino să mă ajuţi să o montez, spuse ea lui Iulian. Singură nu pot să mă descurc.

După ce o întinse în Dunăre, le arătă celor doi cum să manevreze undiţele.

Stăteau de jumătate de oră, fără să vorbească. Adela le spuse că nu trebuie să sperie peştii.

– Mişcă, mişcă ceva în undiţă, spuse deodată Iulian.

– Trage de ea, îi spuse Adela.

– Uite, s-a prins un peşte mic, spuse bărbatul.

– Este o roşioară! O punem pe grătar şi o mâncăm. Dar să mai prindem câte ceva. Nu ne ajunge peştişorul la toţi trei.

Curând prinse şi Adela un peşte, ceva mai mare. Părea o scrumbie. Apoi unul mai mititel.

– Eu de ce nu prind nimic? se necăji Andrei.

– Ai răbdare, o să vină şi la tine. Stai numai liniştit, nu mai vorbi atat de mult. Şi nu te mai agita. Peştii te simt când eşti nervos, explică Adela.

-Uite, mişcă, mişcă spuse Andrei şi trase de undiţă. Dar ce-i ăsta? Un şarpe! spuse supărat băiatul.

– Este un ţipar! Tot peşte. Este foarte bun, îl linişti Adela. Eşti un pescar grozav, ai reuşit din prima. Bravo! Ne oprim acum, spuse femeia în timp ce mai scoase din Dunăre cu undiţa sa, un peşte mare.

– Acesta ce este? întrebă Andrei curios.

– Nu ştiu cum se numeşte. Dar este bun. Am mai mâncat cu ai mei aşa ceva, răspunse Adela. Facem focul şi pregătim grătarul. Eu pregătesc sosul pentru peşte, din roşii, ardei, piper, busuioc şi ceapă. Să vedeţi ce delicios este! spuse Adela.

Pe Iulian îl lăsă să răsucească peştii pe grătar.

Iar Andrei se juca pe malul Dunării. Arunca pietre în apă şi alerga fericit prin nisip.

– Să nu te depărtezi, să nu păţeşti ceva. Şi nu intra în pădure. Nu ştim ce pericole pot exista în ea! spuse Iulian.

Adela luă ceaunul şi turnă apă şi mălai. Reuşise să facă focul cu ajutorul lui Iulian.

– Să vedeţi ce mămăligă grozavă, o să vă fac! spuse femeia. N-aţi mai mâncat niciodată una atât de bună!

Şi lui Iulian şi Andrei chiar le păru prânzul incredibil de delicios.

– Mă simt de parcă aş fi Robinson Crusoe, exclamă Iulian

– Ce buuun e peştele meu! Dar nu mă pot sătura cu el. Noroc că voi aţi prins peşti mai mari, spuse Andrei Adelei şi tatălui său.

Se însera şi trebuiau să monteze cortul pentru înnoptat. Nu era modern, nici prea sofisticat, aşa că operaţiunile erau destul de simple.

– Dar încăpem toţi în cort? Cum o să dormim? întrebă Iulian.

– Noaptea se face foarte frig pe insulă, spuse femeia. Dormim unul într-altul, îmbrăcaţi, pe saltele. Pe Andrei îl punem la mijloc, să-l protejăm. Deasupra punem pufoaicele de fâş. Am şi geaca mea de piele să ne acoperim.  

……………………………………………………………………………………………………………………..

Era dimineaţa şi radioul emitea ştirile zilei: „O tânără şi-a găsit sfârşitul în Dunăre într-un accident nautic neprevăzut.”

Iulian luă jurnalul şi-l citi, ca de obicei cu atenţie. O vedetă talentată si cunoscută a fost găsită în vila sa, moartă. Cauza se crede a fi otrăva ingerată. Era singură în casă. Se consideră a fi sinucidere din depresie. Soţul era cu alta, în acele momente.

– Mi-l dai şi mie, să-l citesc, după ce termini, spuse Andrei, cerând ziarul.

– Desigur, aşteaptă puţin, spuse bărbatul. Trebuie astăzi să vin pe la tine, pe la şcoală. Profesoara ta de germană vrea să vorbesc cu ea. Nu ştiu ce vrea să-mi comunice.

– Ce să-ţi comunice ? Cred că te place tată! îi zburdă ochii când te vede, de parcă sunt nişte licurici în noapte, spuse băiatul.

Iulian nu avea decât două ore de seminar. De la Universitate la Colegiul lui Andrei nu era prea mult drum de făcut. Ajungea într-un sfert de oră.

– Vai domnule Ginică, ce bine că aţi venit! exclamă încântată profesoara. Aveţi un copil grozav. Trebuie însă să se pregătească mai mult. Mă ofer să fac eu ore cu el, acasă la mine, gratuit.

– Doamnă, dar nu trebuie să vă deranjaţi, spuse Iulian politicos.

– Dar nu este niciun deranj pentru mine, când este vorba de dumneavoastră… şi de Andrei, bineânţeles.

Profesoara, între două vârste, era domnişoară. Simpatică, cu părul vopsit negru, pielea foarte albă, fină, dar ridată de vârstă, avea o burtică, nefiind totuşi prea grasă.

– Veniţi să-l aduceţi la mine. Stau pe bulevard, în blocul cu “Mega” din colţ, spuse femeia cu mândrie. Vă aştept mâine, la orele şaisprezece. Nu accept niciun refuz.

Iulian ştia că socrii săi, părinţii Alinei, cunoşteau bine limba germană şi se ocupaseră totdeauna de băiat, ca acesta să înveţe foarte bine limba. Dar nu putea refuza dorinţa profesoarei… doar Andrei depindea de ea la note, şi mai ales la examenele de trecere de la gimnaziu la liceu şi apoi la bacalaureat. Aşa că îl duse pe băiat la meditaţii.

…………………………………………………………………………………………………………………….

Iulian deschise televizorul să asculte ştirile de la prima oră. O profesoară a fost găsită moartă în apartamentul său din Bulevard. Locuia singură şi se presupune că s-a sinucis. Ştirea zilei este însă uciderea unei fete, în plină stradă, cu cuţitul, de către fostul iubit, gelos.

Bărbatul bău cafeaua, îl conduse ca de obicei pe Andrei la Colegiu şi de acolo, rapid ajunse la Universitate. Avea ore multe astăzi. Cu pauze, aşa zisele ferestre, dar termina programul seara.

La orele sale veniseră incredibil de mulţi studenţi. Aproape toţi. Se apropia sfârşitul semestrului. La sfârşitul laboratorului, rămase Irina, o roşcată înaltă, cu ochi albaştri, limpezi.

– Doresc să vă întreb cum trebuie să arate lucrarea pentru notă. Iulian rămase să dea explicaţiile, deşi era târziu.

– Plecăm împreună, este periculos pe străzile acestea, la ora asta, spuse Iulian. Şi ieşiră împreună din clădirea Universităţii. În faţă le apăru Andrei.

– Dar ce cauţi, aici, la ora aceasta? întrebă bărbatul.

– Am venit după tine, răspunse băiatul. Să nu stau singur în casă.

……………………………………………………………………………………………………………..

Iulian se trezi mai târziu decât de obicei. Deschise laptop-ul şi citi ştirile zilei. Se anunţa a fost găsită o tânără înjunghiată pe o străduţă de lângă una dintre clădirile Universităţii de Arte.

La ora prânzului, bărbatul a mers ca de obicei, să-l aştepte pe Andrei, de la Colegiu, să meargă să mânânce la ASE. Acolo a fost profesoară soţia sa, înainte de accident. Ştia că se mănâncă bine şi ieftin. El nu prea ştia să gătească şi nu prea avea de gând să înveţe. Dacă dorea ceva mai deosebit, mergea la masă la mama sa. Sau la una dintre admiratoarele sale, care şi-ar fi etalat cu bucurie talentele gastronomice pentru a-l cuceri. Cum era profesoara de istorie a lui Andrei. Îi invitase duminică la ea, la prânz. Dar acum, de la masa din faţă, o tânără studentă de la ASE – blondă, fiiliformă, cu ochii mari şi priviri pătrunzătoare, îi arunca ocheade voluptoase, dându-şi agale ochii peste cap, închinzând din când ochii parcă pentru a-şi etala genele exagerat de lungi şi dese, ţuguind-şi buzele. Termină rapid prânzul şi apăru la ei la masă, păşind ca pe un podium la o prezentare de modă.

– Sunteţi profesor la noi? întrebă fata, păstrând cu insistenţă contactul cu ochii bărbatului.

– Sunt profesor, dar nu aici, la Arte. Fosta mea soţie a fost lector la ASE, răspunse Iulian cu voce stinsă,

Studenta se emoţionă mai puternic. Reacţia bărbatului îi depăşise aşteptările.

– La Arte, ce frumos! spuse tânăra visător. Sunteţi deci artist ! Şi eu aş fi dorit să merg acolo… la design vestimentar. În timpul liber sunt model. O să vă invit la o prezentare de modă şi tânăra le întinse două cartonaşe.

– Este fiul dumneavoastră ? continuă studenta cu întrebările, în timp ce-l studia cu interes. Băiatul avea ceva în el care-i dădea fiori pe şira spinării. Părea un bărbat de peste patruzeci de ani, cam urât, cu părul excesiv, crescut pe faţă printre coşuri mari cu puroi, părul capilar crescut din abundenţă, cu fire aspre, netuns, de un şaten deschis, apoape blond, îndesat şi înalt cât tatăl său, cu care nu semăna fizic deloc. .

– Da, răspunse scurt Iulian.

– Şi soţia dumneavoastră? continuă şirul întrebărilor fata.

– A murit într-un accident, pe autostradă în Germania. S-a dus să facă pipi şi când s-a întors a călcat-o un tir, explică ca de obicei, când era întrebat de cineva, Iulian.

Studenta îl studie cu atenţie. I se păru că este cam ciudat cu aceste explicaţii. “Poate s-a şocat de la accidentul produs. Probabil ţinea mult la soţie”, găsi ea explicaţia, după ce se gândi că bărbatul din faţa sa, arată superb. Mult mai bine decât toţi colegii ei de an. Ba chiar decât cei din anii mai mari sau mai mici…

– Ne vedem la prezentarea de modă, săptămâna viitoare. Eu sunt Andra, se recomandă tânăra.

– Ginică Iulian, spuse bărbatul. Vom veni cu siguranţă.

Fata pleca unduindu-se lasciv, în timp ce Iulian o privi până ce silueta acesteia dispăru complet din raza privirii sale.

Terminase de mâncat, când observă pe masa lor, un ziar de ştiri. Iulian îl luă să-l citească,, până termina şi Andrei masa. Ştirea zilei era găsirea unui cadavru, tăiat în bucăţi, al unei tinere femei.

– Dă-mi şi mie să-l citesc, spuse Andrei trăgând din mâna tatălui său ziarul. Şi-l citi cu sete.

Era vineri. Se hotărâseră să se odihnească şi să stea numai pe computer pe reţele de socializare. Iulian avea o mulţime de admiratoare şi trebuia să le răspundă, mai ales că era week-end. Era atractiv şi distractiv în acelaşi timp. Dar crea dependenţă… nu mai reuşea să se dezlipescă de computer odată ce făcuse pasul acesta.

Duminică, Iulian se îmbrăcă elegant, ca de obicei, cu cămaşa sa albă şi blugi. Andrei însă, orice ar fi îmbrăcat, tot ciudat părea cu faţa şi aspectul său de om bătrân. Părea mai în vârstă chiar decât tatăl său.  

Profesoara se gătise şi se aranjase exagerat. Se vedea clar că doreşte să-l impresioneze pe Iulian. Iar cu meniul pregătit se întrecuse pe sine. Iulian şi Andrei s-au simţit răsfăţaţi cu deliciile culinare oferite de simandicoasa doamnă.

– Am fost din nou cu elevii să-l vizităm pe rege, povesti ea cu mândrie, de parcă ar fi căpătat şi ea în acest mod, ceva din nobleţea regală.

Andrei îşi aminti zâmbind cum au râs toţi colegii când profesoara ţinu un discurs pompos, tremurând în faţa fostului suveran. Pentru ei a fost o distracţie de zile mari, deoarece considerau că un rege era ceva de poveste sau din filele istoriei, care nu avea nimic în comun cu actualitatea.

– Am strâns ajutoare cu elevii pe care le-am distribuit în numele regelui, copiilor săraci din satele vecine, continuă femeia relatarea, încântată. Dar acum vream          să-mi încercaţi tortul. Sunt maestră la cel de ciocolată cu frişcă.

……………………………………………………………………………………………………………….

Ştirile de dimineaţă se auziră din autoturismul din faţa apartamentului, în care radioul era dat la maximum.

“A fost găsită o profesoară între două vârste, în apartamentul său de pe bulevard, tăiată bucăţi. Se pare că ucigaşul intenţiona să o transporte în alt loc, dar nu a mai reuşit” spuse prezentatorul şi continuă:

„În pădurea Ciolpani a fost găsită, o tânără moartă prin strangulare, din care se pare că animalele pădurii reuşiră parţial să se înfrupte. Este considerată a fi sinucidere”.

– Mergem joi la prezentarea de modă, tată întrebă Andrei. Nu am mai văzut aşa ceva. Cred că va fi super!

– Este interesant, îl corectă tatăl său. Mi-ai promis că vei vorbi corect şi frumos.

………………………………………………………………………………………………………………….

Deşi se îmbrăcaseră elegant, Iulian şi Andrei realizară că faţă de cei prezenţi la manifestare, păreau demodaţi. Iulian însă arăta bine, ca de obicei, încât acest lucru putea fi trecut cu vederea.

Pe podium urcară rând pe rând frumuseţi care-ţi luau ochii… lumină… culori, muzica… totul era atât de fascinant, încât părea ireal.

Facebooktwitterby feather

Despre Cornelia PAUN

profesor doctor, scriitoare, enciclopedistă, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, prozatoare, prima fabulistă cu peste trei sute de fabule, originale, inedite, neprelucrate și neinspirate din cele ale predecesorilor, cea mai titrată scriitoare/jurnalistă cu 10 diplome universitare de la universități /Institute de stat obținute prin meritul propriu ( fără să dea spagă pentru examene și diplome) - 3 de la Universitatea București, 3 de la Universitatea Politehnică Ɓucurești, 2 de la Universitatea Brașov Transilvania, una de la Universitatea Tehnică de Construcții București, una de la Goethe Institut Munchen, Germania, conducătoare de la vârsta de 28 de ani de Institut de cercetare științifică bugetar, de stat, prima femeie doctor in Roboți din România, blogger premiat în Franța, în 2016, cu cel mai bun blog. Cornelia PĂUN - cu pseudonimul Cornelia Păun Heinzel, după numele bunicii din partea mamei care provenea dintr-o familie austriacă – tatăl bunicii a fost ofiţer la Curtea Împăratului de la Viena (, dovezi cu acte concrete) s-a născut la Braşov şi este profesor doctor, scriitoare, jurnalistă membră a Presei Internaţionale, filolog, fiind prima femeie doctor in Roboţi din România. Fiica inginerului electronist C.F.R. Dumitru Păun şi a profesoarei de limba română Oltea Aglaia Păun (născutăBejenaru). Păun Cornelia este profesor doctor inginer, cu titlul de Doctor în Roboţi Industriali, din 1998, al Universităţii Politehnice Bucureşti - cu toate examenele cu zece - Master în Management şi Evaluare Educaţională, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti şi Master în Didactica Disciplinelor Filologice, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, licenţiată și șefă de promoție în Filologie, Limba şi Literatura română - Limba şi Literatura franceză, Facultatea de Litere. A fost admisă a doua şi a absolvit printre primii, în 1986, secţia T.C.M, Facultatea T.C.M. a Universităţii Braşov, având și repartiție guvernamentală dublă în învățământul superior și cercetare, domeniu în care a lucrat de atunci până în prezent, în calitate de cadru didactic. Este şi inginer specializarea Transporturi, Universitatea Politehnică Bucureşti. A mai absolvit trei cursuri postuniversitare la: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea Metode moderne în Psihologie Specială şi Universitatea Politehnică Bucureşti, Metodică. A fost admisă în 1990, printre primii, la Facultatea de Matematică, Secţia Informatică, curs de zi, a Universităţii Bucureşti, transferându-se apoi la Brașov, deoarece a primit conducerea institutului de cercetări (1990-95), fiind şi cadru didactic universitar. În 2010 a câştigat o bursă Goethe Institut, München, Germania, specializarea “Multimedia-Führerschein DaF”: Das Internet als Quelle für Materialien und Projekte (Kommunikationsprojekte im Unterricht; Das Internet als Quelle für Arbeitsmaterial; Übungen und didaktisiertes Material aus den Internet; Internet projekte planen und dürchführen). În perioada 2007-2013 a fost EXPERT FORMATOR al Ministerului Educației în Management Educațional în cadrul programului Profesioniștii în management educațional. A fost mentor de practică pedagogică pentru studenţii Universității Politehnice, referent științific alături de: Prof. Dr. Constantin Ispas, Prof. Dr. Alexandru Dorin, la “Sisteme flexibile de producţie”, „Îndrumar de laborator pentru uzul studenţilor”, de Prof. Univ. D. Catrincaş ; alături de: Prof. Dr. Constantin Ocnărescu şi Conf. George Adir, la cartea curs universitar Iniţiere în Mecanisme şi Organe de Maşini cu asistare CAD/CAM/CAE,de M. Neacşa,Spiridon Biografie Cornelia Păun s-a născut la Brașov, tatăl fiind inginer electronist la Regionala Căi Ferate Brașov și mama profesoară de limba română. În școală a fost întotdeauna premianta întâi și olimpică la matematică. A absolvit Colegiul „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov, secția de Matematică Fizică, la care a fost admisă luând la concursul de admitere nota 10 la proba de matematică și 9,50 la limba română, cea mai mare notă la această probă. Ca elevă a fost anual premiantă și olimpică la matematică. Dragostea pentru cărţi a moştenit-o de la bunicul său, din partea mamei, profesor de filozofie (fiu de preot) şi de la mama sa, profesoară de limba română. A învățat literele, să scrie și să citească de la patru ani. Când a mers la şcoală la şase ani, deja citise toate cărţile din casă, care erau foarte multe şi care aveau ca autori cei mai renumiţi scriitori din literatura universală. Bunicul său cunoştea limba greacă veche, limba latină, limba franceză, limba germană, limba italiană, limba spaniolă şi spre sfârşitul vieţii a învăţat singur limba engleză. A învăţat de mică limba germană în casă, de la bunica din partea mamei, Elsa Heinzel, care provenea dintr-o familie austriacă cu tatăl fost ofițer la Curtea Împăratului de la Viena. Păun Cornelia a debutat ca jurnalistă în 1995 că redactor colaborator la cotidianul BRAȘOVEAN BUNĂ ZIUA, BRAȘOV !, ca scriitoare în Revue de culture, critique et imagination „Asymetria”, Franţa, Paris, ca poetă şi colaboratoare în cadrul Magazinului cultural și de informație „Agero-Stuttgart” Germania şi al Agenţiei de Presă Nurenberg. Este membru al presei internaţionale, al Uniunii Scriitorilor Mondiali Hispanici şi al “Poetas del Mundo”, laureată a Premiului Literar Internaţional Naji Naaman 2017, pentru creativitate şi membră de onoare a Casei Naji Naams, laureată a Union Hispanomundial de Escritores fiind prezentă în nouă Antologii ale scriitorilor şi poeţilor din întreaga lume, internaţionale, editate de străini, patru editate de români, în enciclopedie USA, în Antologia de literatură americană care reuneşte cei mai prestigioşi scriitori şi poeţi din toate ţările lumii, într-o Antologie a scriitorilor cu premii literare internaţionale, 2017, editată în limbile: engleză, spaniolă, franceză şi arabă. A fost redactor colaborator la un ziar cotidian românesc și este colaborator permanent la diferite reviste și publicații străine din străinătate, publicând în fiecare număr, în şaisprezece reviste de cultură de prestigiu, reviste universitare de literatură din Spania, din U.S.A. şi din ţări ale Americii Latine: Argentina, Columbia, Chile, El Salvador, Mexic, Venezuela, Peru, etc. din Malaezia, din India şi trei din Canada. Este publicată în aproximativ cinci sute de publicaţii, dintre care peste două sute de reviste străine din străinătate, peste cincizeci de reviste din România, în publicaţii din diaspora iar unele scrieri au fost selectate pe bloguri de către fondatorii acestora pentru activităţi educaţionale în cadrul probelor de examene, concursuri sau la manifestări culturale, literare, istorice. Texte traduse în limbile engleză şi spaniolă au fost selectate de către unii specialişti, ca studiu la orele de limbă şi literatură spaniolă sau în cadrul unor activităţi didactice, culturale, religioase, din ţări aparţinând spaţiului hispanic şi Statelor Unite ale Americii : - în opt reviste literare franceze din Franţa, nouă reviste de cultură italiene din Italia şi un ziar cultural italian, într-o revistă de literatură universitară din U.S.A., în cinci magazine literare din U.S.A., în International Literary Magazine & Academic Journal of English Literature, într-un magazin literar internaţional din Danemarca, într-o revistă de literatură din Marea Britanie şi una Internaţională de cultură din Belgia, în ziarul naţional albanez, în trei reviste de literatură internaţionale din India, într-o revistă internaţională de literatură din Bangladesh, într-un jurnal literar indian, în revista internaţională a scriitorilor din Insulele Caraibe, Trinidad, Tobago, în Agenţia Albaneză de Presă, în publicaţii internaţionale din Estonia, din Islanda , din Albania, şase din U.S.A. , într-o revistă de poezie din Vancouver, Canada & China, într-un jurnal de artă din Mauritius, într-o revistă literară Hawaiiană, într-o revistă literară şi într-un jurnal de ştiri din Republica Moldova. - în reviste de cultură din diasporă: din Noua Zeelandă, din Irlanda, din U.S.A., din Canada, din Germania, din Franţa, Australia - în peste treizeci de reviste de cultură şi ziare din România. Poemele scriitoarei Cornelia Păun au fost traduse de personalităţi culturale din întreaga lume în: 50 de idiomuri franceză, germană, engleză, italiană, japoneză, rusă, arabă, portugheză, olandeză, suedeză, greacă, catalană, persană, turcă, polonă, letónă, cehă, maghiară, sârbă, búlgară, albaneză, slovenă, azeră, georgiană, aromână, chineză, indiană, ebraică, kurdă, urdu, macedoneană, coreană, vietnameză, malaeziană, în idiomul shana din Zimbabwe, etc. iar povestirile au fost traduse şi publicate în reviste de cultură sau de literatură străine în : spaniolă, arabă, franceză, engleză, rusă, italiană, greacă. Cărți de specialitate publicate: A publicat primul “Manual al calității unei unități de învățământ” şi şase cărţi de specialitate: „Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali ”, Teza de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998, “Proiectul la discipline tehnice”, “Teste de Organe de mașini și mecanisme pentru Bacalaureat”, “Metoda jocurilor în învățământ”, “Contribuții la cercetarea elastodinamică o mecanismelor roboţilor industriali”, rezumatul tezei de doctorat, Editura Universității Politehnice București, 1998 şi peste două sute de articole de specialitate în ţară şi străinătate. Literatură: A publicat cinci volume bilingve de proză scurtă la editura AL CHRIS "El cartero nunca más llama dos veces" o "Sueños ... sueños ... sueños" / "Poştaşul nu mai sună de două ori" sau "Visuri… visuri… visuri…" , “El laberinto de las enigmas”, “University Y Building”, “Η στροφή του" , 'El sueno transatlantico" și o carte de fabule; două cărți de jurnalism, DICȚIONARUL FABULIȘTILOR DIN ANTICHITATE PANĂ ASTĂZI, DE PE ÎNTREG GLOBUL și o ENCICLOPEDIE CU PERSONALITĂȚI LITERARE DIN ÎNTREAGA LUME în limbile spaniolă și engleză. CĂRȚI CU APRECIERI DESPRE CORNELIA PĂUN HEINZEL: 4 : RECEPTAREA OPEREI SCRIITOAREI CORNELIA PĂUN HEINZEL ÎN SPAȚIUL LITERAR EUROPEAN, TRANSATLANTIC ȘI ASIATIC DE CĂTRE EXEGEȚII STRĂINI DE VERIDIQUE LITERATO, EXEGEȚII HISPANICI DESPRE CREAȚIILE SCRIITOAREI CORNELIA PĂUN HEINZEL, ETC