Este o plăcere absolută să scriu câteva cuvinte introductive la lucrarea domnului Traian Ience, o monografie a satului Țicău, care cuprinde istoria comunității de la origini până astăzi. Mă simt profund onorată și privilegiată de a face acest lucru mai ales că aceasta este povestea propriei mele comunități natale, o narațiune redată cu dragoste si minuțiozitate impresionantă și o atenție deosebită la detalii. Într-adevăr, cartea domnului Ience este rezultatul  multor ani de cercetări efectuate cu rabdare, care produc o lucrare unică ca valoare  documentară. Aceasta este prima monografie axată exclusiv pe istoria satului Ticau, cuprinzând toate informațiile de arhivă disponibile despre comunitatea noastră. Astfel, ea reprezintă o lucrare de valoare unică, una pe care ar trebui cu toții să o îndrăgim ca băștinași ai Țicăului  sau cititori interesați de dezvoltarea istorică a acestei regiuni din Maramureșul contemporan, România. Semnificația sa ca muncă de aducere aminte este amplificată de faptul că se reface tot ce a rămas după încercarile comunismului de a șterge trecutul nostru, de a distruge clădiri, documente, împreună cu simțul identității poporului. Luând în considerare toate acestea, vreau să subliniez suficient de mult  importanța efortului concertat al domnului Ience de a ne salva trecutul, trecutul comun.

Autorul, domnul Ience este un băștinaș al Ticaului, învățător de peste 40 de ani, o ocupație nobilă și orientată spre comunitate, urmărindu-și în același timp pasiunea față de istoria locală. După cum mi-a spus, în timp ce a scris această monografie, nu a urmat un model anume, mai degrabă si-a urmărit intuiția și dorința interioară care l-au împins spre a înregistra povestea comunității sale natale: „Așa am simțit eu că trebuie să o scriu.“ Ca profesor universitar care a plecat din Ticău pentru a-mi construi o carieră academică și de a obține un doctorat în New York City, Statele Unite ale Americii, cunosc valoarea școlirii adevărate și simt un respect imens pentru oameni ca dl. Ience și pentru toți acei care o procedează ca dânsul. Fără finanțare externă, bazându-se exclusiv pe propriile resurse, domnul Ience a scris această monografie pentru a păstra o istorie prea ușor de uitat în lumea noastră contemporană definită de viața noastră grabită. Aceasta este probabil valoarea supremă a acestui text: este o consemnare pe care aproape că nimeni altcineva nu ar fi produs-o sau ar fi putut-o produce, povestea unui mic sat, povestea noastră, a celor care s-au născut aici și ai căror părinți, bunici și străbunici s-au născut, au trăit și au fost îngropați aici. Este un depozit al trecutului nostru colectiv și, ca atare, este de neprețuit.

De asemenea, este o lucrare inovativă si  din alte puncte de vedere. Dl Ience subliniază în paginile de deschidere că a descoperit o sursă de informare datând cu aproximativ o sută de ani mai devreme decât cea a lui  Petri Mor  în lucrarea publicată în 1902 sub titlul ,,Szilagy vármegye monografiaja”, considerată de obicei ca fiind  prima monografie publicată despre istoria regiunii. Într-adevăr, domnul Ience a descoperit lucrarea lui Antal Szirmai din 1809 și astfel dovedind că lucrarea lui Szirmai are precedent față de Petri și ar trebui să fie recunoscută ca atare și de alți istorici. Acest lucru, în sine, reprezintă o descoperire semnificativă, mărind exponențial valoarea istoriografică și documentară a lucrării domnului Ience. De asemenea, a verificat foarte atent toate sursele  disponibile menționate în ambele monografii: conscripții și recensăminte ale Imperiului Habsburgic și monarhiei austro-ungare din secolele 18 și 19. A inclus numeroase fotografii de înaltă calitate ale documentelor istorice, cartografice, anchete și date, pe lângă fotografiile originale care prezintă oameni și locuri din sat de la începutul secolului al 20-lea . Domnul Ience a ajuns chiar să caute prin materialele puse la dispoziție de Ministerul Apărării din Cehia pentru a înregistra pierderile suferite de comunitatea noastră în timpul primului război mondial! El narează, de asemenea, amintiri personale, care, pentru mine, un învățat care studiază memoria colectivă și trauma istorică  sunt mărturii inestimabile. El relatează ceea ce a auzit de la propriii părinți despre oamenii din Țicău  care au supraviețuit în  lagărele de detenție din Siberia în timpul primului război mondial, unul dintre supraviețuitori fiind bunicul domnului Ience. Spre uimirea mea, aflu din monografia domnului Ience că, de exemplu, potrivit unui recensământ realizat între 1772-1774 ,,Cziko”  găzduia „21 țărani liberi, 8 iobagi, 5 lucrători zilieri cu casă și 3 lucrători zilieri fără casă.” O privire fascinantă în trecutul nostru, nu-i așa? De asemenea, am fost surprinsă de faptul că în micul meu sat era un loc alocat execuțiilor publice si spânzurărilor. Referințele lingvistice sunt lămuritoare: locul respectiv de pământ este cunoscut de mult ca „acastauă” sau „akaszto”, iar bunicii noștri ar fi putut să utilizeze termenul, probabil fără să știe de semnificația sa inițială.

Una dintre ideile principale pe care lucrarea domnului Ience o subliniază este dualitatea inerentă a comunității noastre: de la începuturi, Ticau / Szamosciko a fost înregistrat ca un sat maghiar și românesc, încă din 1431 ca „Magyar and Olah falu“ sau un sat maghiar și român, și a evoluat ca atare de-a lungul secolelor. Oameni de două etnii și de două religii diferite au coexistat în mod pașnic, indiferent de ce puterea externă a domnit peste ei. După cum domnul Ience face aluzie la un moment dat în lucrarea sa: ” În anul 1698, o putere străină (Austria) a impus convertirea poporului de la ortodoxie la catolicism. În 1948, o altă putere străină (URSS) a decretat revenirea la Ortodoxie. Până astăzi, lucrurile au rămas la fel. Doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitor. După felul în care lucrurile funcționează, pot spune cu siguranță că orice este posibil! „(P. 32). Este înțelepciunea învățată a istoricului care cunoaște prea bine imprevizibilitatea istoriei care dă putere cuvintelor domnului Ience aici. Așa cum subliniază, schimbări majore au avut loc în satul nostru mic de-alungul secolelor, și totuși, oamenii au trăit împreună prin asemenea răzvrătiri, unguri și români deopotrivă. Este această dualitate și unitate care ne-a definit istoria, trecutul și prezentul nostru, și este o identitate colectivă pe care am moștenit-o și ar trebui să o prețuim ca atare. Pe măsură ce alte etnii ni s-au alăturat, evreii și romii, am devenit mai puternici împreună, diverși din interior, dar uniți din exterior.

Dl. Ience este un scriitor prolific. A scris o altă monografie a sistemului școlar din comuna în care predă (Creaca, jud. Sălaj ), un dicționar de  regionalisme și limbaj arhaic în regiunea Creaca-Jibou-Ticau și două cărți axate pe analiza istorică a sistemul educațional (Învățământul românesc din Sălaj-repere monografice și Planuri de lecție din perioada 1860-1940). După cum mi-a spus, motivația lui este să surprindă istoria și să o pună la dispoziția celor care vor să o cunoască. Este o întreprindere intelectuală inspirată de iubirea sa profundă față de comunitatea sa natală și de locul în care s-a născut și a crescut. Sper că cititorii se vor bucura de această carte, vor aprecia caracterul său unic și bogăția de informații pe care le conține și vor ajunge să împărtășească respectul și admirația mea profundă pentru autorul ei. El ne-a asigurat accesul la trecutul nostru și acesta este cel mai mare dar pe care îl poate oferi cineva comunității: este darul iubirii, dedicare și nenumărate ore de muncă altruistă. În numele tuturor din Ticau / Szamosciko, vă mulțumesc, domnule Ience, din adâncul inimii noastre.

Dr. Szidonia Haragos

Dubai, mai, 2019

by

Referinţă Bibliografică

Dr. Szidonia HARAGOS: Volumul ,,Monografia satului Ţicău” de Traian IENCE, Editura ,,Caiete Silvane”, colecția ,,Monografii”, Zalău, 2019/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 noiembrie 2019