Sonetul încercărilor
Când viața-ți scoate-n față o răscruce
Și crezi că timpul drumul ți-l impune,
Nu fi grăbit! Spre Domnul ruga-ți spune
Și calea tu vei ști și unde duce…
Cu pas domol să mergi, nu te opune!
De-ți pare grea povara, este-o cruce
Ce poți s-o porți! Când crezi în El ți-aduce
Puteri să-nvingi și greu tu-ți vei supune.
Din tot ce-ți este dat pe-acest pământ,
De-i bun sau rău, primește fără teamă!
Cu gând curat și-n Domnul crezământ,
Atunci când suflet vrea ușor să geamă,
Să-i lași o clipă, să piară-a lui frământ,
Apoi, din nou, să-nalțe fruntea-l cheamă!
Rondel împlinirii
Mult îți doriseși să bei euforic
Absintul iubirii, să-l simți lecuind…
Tabloul privit să-ți pară feeric…
Roze pe vârfuri să privești înflorind,
Noi orizonturi, înalte valoric,
Sub gene-n rouă străluciri cucerind.
Mult îți doriseși să bei euforic
Absintul iubirii, să-l simți lecuind…
Lacrimi din suflet și ce-a fost himeric
Clipa să șteargă! Tu, iubirea sorbind,
Să simți împlinirea, s-o ai dăruind
Soare la umbră, în chip metaforic,
Atunci când absintu-l bei euforic…
Zgomot surd
Ţăndări de sunete…
ale unor suflete-n vaier,
ce par a se-neca în picăturile ploii.
Dintr-o dată, tăcerea ne sparge timpane,
făcându-şi loc, cu greu, printre
bătăile inimii din ce în ce mai gălăgioase.
Afară, primăvara recită Bacovia
într-un oraş deasupra căruia
cenuşa se cunună cu stropii de ploaie.
Mâinile lungi ale unui nor negru
încearcă să spele faţa nevăzută a lumii,
ştergându-i cu grijă ridul și roua
din colţ de ochi curios.
Cerul îşi amanetează lacrimile iubirii
pe umărul colinei unde stă semeaţă
„Cetăţuia” – refugiu la durere.
Tăcerea-mi numără secundele primite
într-un tic-tac nostalgic,
un rondel de timp
construit pe frânturi de viaţă
ce vor fi cândva aruncate,
atât de uşor,
la întâmplare,
în moara uitării.
Iubirea-i de preț
Trişti nouri pe gânduri apasă
și fulgeră-n tâmple-ndoială…
Când unul apatic rămâne
şi altul nu ştie să cheme
adevărul ce strigă-a durere,
în tăceri răstignit și-n uitare se pierde…
Ea, minciuna,
de-şi află-n lume menirea,
celor cinstiți le va frânge credinţa…
Sub ogive-n ecouri, ca-n teacă,
vor închide durerea în hohot de plâns,
ca apoi, ea să tacă…
Sărutul lăsat cu buze ce mint
ori o mână ce-nşeală
așezată pe trupul curat, ca floarea de mirt,
al rănii păcat în focuri să ardă!
Doar ea, Iubirea, înmugurește-n şoapte vibrândă,
firave-surâsuri ce-aduc raze de soare sub pleoape,
rupând tăceri, le topeşte pe buze,
le-ntărește credință și dor să adape…
Cîntă naiada-n izvorul de timp,
care secundele-şi toarce – vorace,
şoptindu-ne-n taină:
Da! Adevărul e unul!
Nu-i loc de tăgadă
și nu e minciună!
Iubirea
o povară prea grea…
Iubirea-i puterea!
De o ai… vei răzbi!
Vei putea!
Credinţă şi forţă-ţi va da!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..