Sunt Poeți, care scriu așa precum s-ar ruga.

Ei nu fac deosebire între Poezie și Rugăciune, știind că Sfânta Scriptură este cea mai frumoasă și mântuitoare Carte de Poezie, care se roagă mereu.

Poezie Rugătoare, s-ar mai putea spune.

Geta Lipovanciuc, vorba lui Blaga, tare de departe vine.

Dar, Slavă Domnului, a ajuns între noi.

Ctitoriile ei de glose cuvântează elocvent despre ea.

Poeta tace. Liniște, vă rog.

„Ascultă-ți inima cum tace,/În timpul scurt, ne-ndurător,/Și vei găsi atâta pace,/Și vei afla atâta dor!//Îți înflorește-n chip tăcerea,/Drept hrană, drum spre bucurii;/Împărtășește Învierea:/Și-aici, în vâlvă, și-n pustii!”.

Tăcerea are trebui considerată știință a științelor și predată în școli.

Cine aude muzica tăcerii e Sfânt!

Cine bea din izvorul tăcerii e Sfânt!

Cine cunoaște limba tăcerii, și o vorbește oriunde, e Sfânt!

Poeta vede. Liniște, vă rog.

„Cât ninge-ncet, de veacuri, cu iubiri,/În care se reflectă nemurirea,/Suntem un lac sublim de-mpodobiri,/Simțind atât de limpede menirea.//Ni-i pieptul Evanghelie-n altar,/Ca-n clipa zămislirii ce descinde:/Ea–dragostea curată pentru Har/Și strai ni-i, și-adăpost, dar și merinde”.

A vedea ninsoarea, poate chiar viscolul Iubirii, înseamnă să fii Poet adevărat!

A dansa sub Acoperământul imaculatului Har înseamnă să fii Poet adevărat!

A întinde palmele, ca să le umpli cu mana divină, înseamnă să fii Poet adevărat!

Poeta iartă. Liniște, vă rog.

„Cât clopotul iertării încă bate,/E-n duhul tău, zbicit precum stafidul,/Un stei imens, cât tâmpla de cetate,/O lacrimă-a iubirii precum zidul./Îngăduința nu ți-e slăbiciunea:/Doar cel milos va fi a Lui beteală,/Doar cel iubind va ști ce-i rugăciunea,/Spre-a dobândi-mpăcarea, din greșeală”…

Și cunoscând Tăcerea, Ninsoarea Iubirilor și Iertarea, Poeta noastră se declară a fi Fericită, fiindcă are și „puntea ce duce spre leagănul bolții”.

Și acolo urmează a fi născută pentru Ceruri și a fi dată în leagăn de îngeri.

Cei care lucrează (Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez” (Ioan 5:17), adică citesc  tot ce scriu legănații de aripile lor.

Poeta doarme. Liniște, vă rog.

„Și toate-n jur devin colinde…/Cei ocolind un vis frumos/Au renăscut: din suferinde/Umbrișuri–în alint duios.//S-a transformat în iriși straiul/Acestei lumi, smerit, modest/Și-ndurător, de-atât că Craiul/A coborât din Rai celest”.

Vai, vai, vai și Aleluia!

Vai, vai, vai și Aleluia!

Vai, vai, vai și Aleluia!

Vai pentru cei huzurind în casteluri de păcate și Aleluia pentru cei care au fost prigoniții celor dintâi.

Pentru cei urâți, desconsiderați, pălmuiți, din categoria celor care nu contează pe pământ.

Vai, și câtă dreptate a avut și gura păcătosului responsabil de clasificările poeților în lumea lor, a detractorilor și făcătorilor de liste.

Cei care nu au contat un timp pe pământ vor conta de acum, o Vecie, în Rai!

Acolo, unde nu va mai fi Of și Vai.

Ci numai Aleluia, Har și Pace.

Altfel spus, tot în una dintre multele glose ale Getei Lipovanciuc aflăm Adevărul: „Prin fapta-ți, zămislești a lumii Arcă,/Când plin ești și de Pace, și de Har”.

Să fim și noi cu candelele inimilor pline.

De-acum–pentru toată Veșnicia poeților, care ne strigă întruna pe nume.

O vom auzi?

O vom vedea?

Și o vom urma?

Dacă nu ne vom încrede în oameni.

Fiindcă… „Așa vorbește Domnul: Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul!”.

(Ieremia 17: 5-7).

AMIN!

by

Referinţă Bibliografică

Drumul ceresc, de pe pământ, al Getei Lipovanciuc/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 septembrie 2026