suntem atât de muritori
tu tremurai precum o frunză
când te pupam iubito-n zori
fără să facem nici-o brânză
cănd merele-ţi timid le caut
vrând din dulceţa lor să gust
tu mai visezi cântând la flaut
că redevin bărbat robust
dar umbra ta încovoiată
mi-arată c-am îmbătrânit
eşti doar o babă cocârjată
Iar eu un moş hodorogit
în loc să mai resimt plăcere
mă scol să-mi fac un ceai de tei
căci Ana nu mai are mere
Şi nu mai mor de dorul ei
e dusă vremea minunată
când ne plimbam hai-hui sub pomi
azi stand în poala mea plecată
îmi cânţi la flaut şi m-adormi
( Replică-dlui ILIE BÂTCĂ)


