„El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale”. (Psalmul 90)
Cu acest motto se deschide volumul PAHARUL CU ÎNGERI / LE VERRE DES ANGES, ediție bilingvă, română-franceză(traducerea de Ecaterina Chifu) a Domnului POET COMAN ȘOVA, publicată de editura „Izvorul cuvântului” în anul 2019.
Poetul ne oferă PAHARUL CU ÎNGERI din care să sorbim frumusețea, candoarea sufletească, bucuria de a trăi, aspirația spre ceea ce este frumos și înălțător, dorința de fericire prin iubire, emoția trăirii intense a creației, prin puterea sugestivă a cuvântului.
Adesea, pune întrebări să înțeleagă drama existențială a creatorului de frumos, prin arta cuvântului :
Cine sunt așa nedeslușit,
cum sunt?
Ce vreau așa cum
nu vreau?
Cine mă cheamă,
când nu mă cheamă nimeni,
nicio eroare?
De aceea, face invocare către înger, să fie protejat.
O, Îngere, acoperă-mă-n ceață,
nici cerul nu mai e cum știi!
Privește iarna care-așteaptă-n față
și fii aici, în preajmă-mi fii!
Rugăciunea adresată Divinității exprimă dorința creatorului ca opera lui să străbată timpul, căci aspirația spre nemurire este etern umană :
Fă-mă piatră adormită-n veac,
timpul hulpav lasă-mi-l pe stern!
Vreau căpătâi o mână de etern
și veghea pădurilor – leac.
Poetul compară muza cu o adevărată zeiță cu puteri miraculoase asupra sa :
când uit de toți, de toate,
atunci vine Ea.
În mâna dreaptă, în vârful peniței,
în piept, în ochi, pe tâmple,
în pori, în lacrimă, în respirație, în umbră,
mă ocupă pe de-a-ntregul.
Și sunt al ei.
Sunt vocea ei, vibrația ei, plânsul ei,
sunt mâna care scrie ce spune ea,
pur
și simplu
și supus.
El este conștient de puterea expresivă a cuvântului, de rezonanța lui în inima celor ce receptează poemele :
Să aibă sunetul tău, ochii tai,
un duh robust cu ramuri de cristal…
Responsabilitatea creatorului, realizator al unei opere care să înfrunte timpul este mare, el trebuie să aibă calități deosebite, așa cum scrie în versurile :
Trebuie să fii piatră nestemată,
ca să te respecte palma aspră a timpului
Un autoportret în versuri este realizat cu măiestrie:
În acest trup înfășurat în enigme,
stă scris lungul meu drum,
tiparul dinlăuntru,
ceea ce nu se vede
și care nu se poate vedea,
locul cuvintelor, jocul, norocul.
Poetul dă sfaturi scriitorilor ce vor să rămână în „nemurirea cuvintelor”:
dar mai ales,
poartă libertatea la tine,
cum poartă cerbul steaua lui de aur,
În frunte!
Conștient că lasă o moștenire valoroasă urmașilor, poetul scrie:
fiii vor fi, peste margini,
inele din lanțul sângelui fără sfârșit
Dar de-ai fi, uite aici, fără gând
și de-ţi cer să mai fii, să tot fii,
poate ești și vei fi până când
tu și eu vom pleca în copii.
Autorul evocă anii adolescenței, când exuberanța și arderile interioare erau la cote maxime și eroii doreau o permanentă stare de fericire:
Trecem singuri prin mulțimi de ceară,
printre alți adolescenți suntem
numai noi, tot noi și focul nostru
și-n această ardere ne vrem.
„Marea trecere” poetul o simte ca pe o integrare în natură :
Sa respirăm, frumoaso,
polen de margarete
până când,
vom deveni grădini!
pe un cal sălbatic
să alerg spre tine,
să cunun din fugă
nopțile târzii,
tot ce fac să fie
azi,
acum,
și bine
și să las în urmă
roua de copii.
Iubirea de libertate este cea mai frumoasă aspirație a omului și poetul ne dă aripi, când ne îndeamnă :
Fii liber!
să vrei ceea ce nu poți atinge,
liber, pasăre în cerul înalt;
lumea să fie a ta, ca pădurea a cerbului;
să alergi la izvorul care ți se pare cel mai dulce,
să stai în locul cel mai însorit,


