Poezia este o creaţie complexă, unică, o stare spirituală ce aduce o fericire aparte creatorului şi celor ce se bucură de ea, oferind emoţii estetice, pe calea lecturii sau prin audiţie. Ea poate să contribuie nu doar la o trăire intensă a emoţiei artistice, ci şi la o mai profundă cunoaştere a realităţii.

Fixăm prin versuri o clipă de încântare a sufletului, imagini şi simţiri care au fost bucurii ale inimii, pe care le transmitem prin arta scrisului şi altora.

Am ales să fiu printre cei care-l omagiază pe Eminescu, prin versuri, fără infatuarea de mare poetă, căci eu sunt mai bine cunoscută în ţară ca autoare de cărţi didactice pentru învăţarea limbii române şi a limbii franceze şi de romane de călătorie(Jurnal de vacanţă, Prin luminile din Ţara Luanei, Croazieră pe Mediterana, Emigranta, Paris, mon amour, Bucureşti dragostea mea, Râmnicu Sărat, dragostea mea).

Am tradus poezia de dragoste a lui Mihai Eminescu şi un volum de poezii al Veronicăi Micle în limba franceză şi am citit de nenumărate ori paginile scrise de ei.

Citindu-le şi recitindu-le versurile, m-a cutremurat drama lor intimă, dar am simţit că nu m-am pătruns îndeajuns de profunzimea versurilor, de magia ce-o emană aceste poezii.

Atunci, am observat că multe erau adresate fiinţei iubite, de aceea, ca un modest dramaturg, am creat aceste poezii, imaginând dialoguri iubit-iubită şi iubită-iubit, încercând să redau tornada de idei şi sentimente ale celor doi îndrăgostiţi care s-au iubit profund, cu pasiune.

Reiau mereu lectura cu plăcerea şi bucuria de la început, când am descoperit frumuseţea şi armonia acestor versuri ce au impresionat atâtea generaţii.

Este regretabil că mulţi câştigă bani din denigrarea celor doi poeţi. Se vede că mulţi nu cunosc opera genialului poet Mihai Eminescu şi nici pe cea a Veronicăi Micle.

Dacă ar citi-o, ar observa că versurile redau toată tragedia celor doi poeţi, suferinţa lor că nu pot fi împreună, imposibilitatea de a comunica, de a-şi mărturisi iubirea.

Veronica Micle a fost prima care şi-a dat seama de genialitatea lui Eminescu, fapt dovedit de versurile ei. Ea este şi primul său critic literar. Regret că nu pot să redau cuvintele ei, apărute în presa vremii.

Eminescu este un poet al contemplaţiei, al privirii însetată de imaginea fiinţei iubite, opera ne dezvăluie fiorii sufletului său, tulburat de fiecare mişcare a iubitei, de expresia ochilor, de gesturile, de ţinuta, de vestimentaţie ei. El era un suflet ardent, iubea cu pasiune şi dorea să i se răspundă la fel, prin iubire. Simţea că Veronica este perechea lui, căci şi ea, în ciuda constrângerilor, îi răspundea cu iubire. Ce mister s-a săvârşit, când Veronica şi-a ales acest nume? Era ea „adevărata lumină” a lui Eminescu? A iubit-o cu adevărat? După câte frumoase poezii i-a inspirat, putem spune că da.

Ei trăiesc plenar povestea lor de iubire, la cea mai înaltă tensiune sentimentală.

Odată, venise la şcoala unde predam doi aşa-zişi critici.

Unul spunea că Eminescu, numai că să scape de dezechilibrul din mintea sa, a creat acele imagini frumoase, pline de armonie în poeziile sale. Am sărit ca arsă. I-am spus că susţine un neadevăr, că Eminescu purta în ele acele splendori aşa de bine redate în versuri, imagini adunate în suflet încă din copilărie şi din drumurile lui prin ţară şi străinătate.

Au plecat urgent din şcoală, după ce am spus că Eminescu este cel mai mare poet naţional şi că nimeni nu are voie să-i întineze memoria. Am dorit să-i fac mai bine cunoscută o parte din opera poetică, prin traducerea unor poezii de dragoste în limba franceză şi am publicat Mihai Eminescu „Poésies” la Editura Editgraph, în 2012 şi în 2016. Cartea circulă ca ebook în toată lumea.

Când au trecut aşa de mulţi ani de la naşterea lui Eminescu şi de ce este aşa de viu în mintea celor ce-l iubesc?

Explicaţia este că Eminescu ne reprezintă pe noi, Românii, .fiind „suflet în sufletul neamului nostru.

Poate voi fi clasată printre epigonii lui Eminescu, dar eu am scris în stil eminescian doar câteva poeme, restul este creaţia mea prin care am dorit să se audă glasul celor doi poeţi.

Sper că se acceptă libertatea de creaţie, căci orice autor îşi poate imagina că astfel pot vorbi doi îndrăgostiţi.

Cartea este destinată adolescenţilor, deoarece ei au o sensibilitate aparte şi mai pot crede în frumuseţea şi puritatea iubirii, ei aspiră spre fericire.

Unele poeme sunt luate din prima mea carte publicată Toi – Moi une éternité / Tu – Eu, o eternitate un permanent dialog al îndrăgostiţilor, dedicată tot adolescenţilor .

Glasul meu este slab, dar am pus în versuri sinceritate şi iubire, multă iubire.

Dar, recunosc, ar fi condamnabil să schimbăm chiar şi o literă în creaţia lui Eminescu. A adăuga ceva la creaţia eminesciană este a pune pe statuia lui de aur pur, de o formă desăvârşită, uriaşe bucăţi de fier ruginit.

Eminescu nu trebuie apărat, se apără singur prin scrierile sale. El le răspunde cu vorbe cumplite denigratorilor, vânzătorilor de neam şi ţară şi la peste 170 de la plecarea lui în spaţii astrale.

Iată ce a scris despre condiţia omului de geniu, într-o societate mărginită.

„Iar deasupra tuturora va vorbi vr’un mititel,

Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră…”

„Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel, încăput pe mâna a oricărui te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar, afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

(Scrisoarea I)

Sau grăitoarele versuri din Scrisoarea III:

„Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? E-o nerozie; Geniul? O nefericire.”

(M.Eminescu – Poezii – Editura Didactică şi Pedagogică)

Eminescu, geniu universal este „omul deplin al cuturii române” cum l-a caracterizat Constantin Noica, care a mai afirmat:

„A ştiut să trăiască din plin, cu intensitate maximă, pentru ca, extraordinar de tânăr fiind, să înveţe şi să moară. Căci în fapt, moartea sa fizică, asupra căreia planează atâtea incertitudini chiar şi după mai bine de un secol, nu face altceva decât să provoace renaşterea conştiinţei naţionale. Învăţând să moară, Eminescu ne-a învăţat pe noi să trăim.”(Crina Palas  – articolul:Omul deplin al culturii române: Eminescu” publicat în revista Veghea nr. 2/2008).

Putem afirma cu tărie că Eminescu este cel mai mare poet al lumii şi viitorul va dovedi acest lucru.

Noi trebuie să ne promovăm valorile, ca România să ocupe locul ce i se cuvine în cultura mondială.

Ecaterina Chifu

by

Referinţă Bibliografică

ECATERINA CHIFU: EMIN ŞI VERO (Postfaţă)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 ianuarie 2021