LANSAREA LA RÂMNICU SĂRAT A CĂRȚII „SOSIREA” A DOAMNEI FLOAREA STĂNESCU

Pe 21 septembrie, la Râmnicu Sărat, a fost lansată cartea „Sosirea” a doamnei profesoare Floarea Stănescu. Ea a fost publicată de editura Rafet, în 2024 și are două părți: mini-romanul „Sosirea” și „Publicistică” (parte care cuprinde articole publicate în revista „Glas râmnicean” privind evenimente culturale, personalități, cărți, locuri vizitate ș.a.), doamna fiind și ziaristă. Voi prezenta această ultimă parte într-o lucrare viitoare.

Cartea mi-a fost dăruită cu această frumoasă dedicație: „Doamnei profesoare-scriitoare, Ecaterina Chifu, cu mare drag, o bornă în calea uitării. Cu gând de lumină. Prof. F. Stănescu”

Acest volum a fost o reală surpriză pentru mine, căci eram obijnuită cu scrierile apărute pentru a pune în valoare memoria soțului dumneaei, profesorul Radu Stănescu (autor a mai multor cărți) de o sobrietate exagerată, dumneaei apărând ca un critic literar cu toată rigurozitatea științifică.

„Sosirea” este un titlul semnificativ, după explicația autoarei, desemnează în carte sosirea sfârșitului vieții părinților săi care au trăit și au murit cu demnitate în satul Murgești, unde încep Subcarpații de curbură, un ținut mirific, prezentat cu atâta dragoste, locul atât de drag inimii sale, cu văi luminoase, platouri înalte, însorite și pante abrupte, locul unde muzica naturii îi încântă sufletul. Aici a sorbit luminile solare ce alergau pe culmi și pe văi, a trăit bucuria fiecărui anotimp cu podoabele lui de frumusețe și dor de infinit, a cunoscut traiul aspru al țăranilor ce-și munceau cu multă îndârjire pământul, dar știau să se bucure viață. Fragmentele de monografie rurală ce redau nu doar un spațiu geografic binecuvântat de Dumnezeu, ci și viața spirtuală a locuitorilor în a doua jumătate a secolului al XX-lea, cu tradiții, obiceiuri, cu povești, elemente de folclor și de port popular specific zonei, și necazuri aduse de războaie sunt combinate cu pagini autobiografice, care nu sunt simple confesiuni, autoarea se detașează de ego-ul său, redând viața eroinei la persoana a III-a.

Unele pagini mi-au stârnit amntiri din studenție, când scriitoarea a descris perioada de formare profesională, căci am urmat aceleași cursuri.

Alteori, eroina-autoare este prezentă în scenele ce redau relația sa cu rudele sau cu elevii. Figura centrală a învățătoarei /profesoară este una de lumină, de ființă iubitoare și iubită, de om ce-și pune viața în slujba elevilor. Meseria de profesoară este nobilă. A transmite cunoștințe, a forma caractere, a sensibiliza sufletele copiilor, a-i pregăti pentru viață, aceasta este misiunea noastră, a profesorilor.

Mi-am iubit meseria, de aceea printre cele 30 de cărți publicate, am 7 auxiliare didactice pentru învățarea limbii române și a limbii franceze și șase romane ce au ca personaje cadre didactice:

„Emigranta”, ”Croazieră pe Mediterana”, „Orfeu pentru eternite”, „Noi doi”, „Râmnicu Sărat, dragostea mea”, „Daniel, pictorul iubirii” (în curs de tipărire). În prefața penultimei cărți am scris: „Profesorul este creanga de aur are dă roade peste timp, prin ceea ce devin elevii pe care i-a educat.”

D-na profesoară Stănescu Floarea a fost creangă de aur cât a profesat și a rămas tot rodnică, prin ceea ce a publicat.

Cartea „Sosirea” nu are stilul obiectiv al romanelor realiste, căci este impregnată de mult lirism. Voi da câteva citate, să vă incit la lectura acestui volum:

„Apoi se înnoptează. Deodată, noaptea se luminează brusc de o strălucire care umple văile, pădurile, dealurile. Este ca o săgeată azvârlită de soare, imensă, când apare pe genunea deasupra cărărilor fără număr și cerul este străbătut dintr-odată de la o margine la alta de fulgere orbitoare.” (pag.35)

Acest spectacol nocturn al naturii impresionază, ne dă fiori, cum ne înfiorăm în adâncul ființei noastre citind acest pasaj:

„Văd zările ce se desfășoară sub privirea mea, în mii de culori și sunete întortocheate. Văd coloana vertebrală a Carpaților cu coastele dezgolite. Pe un munte, într-un vârf de stâncă golaș văd ruinele unor cetăți ce statornicesc tăria acestui pământ. Văd râul cu curgerile sale năvalnice și șuvvoaiele vijelioase printre povârnișuri, părvălindu-se zgomotos în cataracte, apoi se întinde lin către oraș. Ce frumoase sunt vîile ca niște grădini pe lângă ape, ca niște codri pe lângă râuri! Încântătoare priveliști, întinderi nelocuite, fortărețele dacice ale Țării, Sarmisegetuza. Viețile au fost bulversate, comori unice ale țării… viitor senin… Toate se desfășoară sub ochi-mi bolnavi, sub privirea setoasă de adevăr.”( pag.36)

Am tresărit de emoție, citind aceste rânduri căci pe filmul interior revedeam lumina ce aurea toată valea de la Pardoși la Chiperu, chiar Valea lui Lal unde a văzut lumina zilei poetul Radu Cîrneci.

În carte apare și un personaj masculin nedefinit prea clar, parcă special rămas în anonimat, să apară în scene prea romantice, dar în puținele cuvinte îl descoperim pe el, prof. Radu Stănescu, colegul nostru, în acest fragment: „Sosește și el. Are în mâni mănunchiuri de flori din grădina raiul românesc. Multe flori multicolore. Predomină culoarea cerului senin, limpede ca cristalul. Mi le întinde. Nu dau semne că aș vrea să le primesc. Ochii lui se înfig în mine. Ochii lui mari, sfredelitori, iscoditori, răscolitori, pătrunzători și iubitori deodată, devin galeși și rugători. Nu-i pot vedea clar. E ceață densă.”

Acest succint portret spune totul despre un pesonaj care a fost un om real, iubitor și grijuliu toată viața.

Sensibilitatea autoarei ni se dexvăluie treptat, sentimentul de admirație îi copleșește sufletul:

„Am văzut în jurul meu coline cu fânețe înflorite, turme de oi care umpleau văile și dealurile, păduri umbroase, câmpii și lunci scăldate de razele soarelui, pâraie ce curgeau cu un murmur liniștit. În ramuri cântau păsărele cu glas armonios. Spre seară, soarele surâdea galeș, cu razele sale de bun rămas. În măreția ei plină de de splendoare, toată natura zâmbea. Inima ni se topea de bucurie. Mă fură peisajul de o rară frumusețe pe care îl admir cu nesaț.”

Descrierea cu atâtea figuri de stil: epitete, comparații, metofore, personificări mă duce cu gândul la cartea lui Alexandru Vlahuță „România pitorească” și parcă eram acolo, sus, la Bisoca, în Campusul Sfântul Nicolae care ne-a oferit o frumoasă tabără prin „Fundația Sfântul Sava de la Buzău” și îmi umpleam sufletul de frumos, să mă bucur dacă apar tristeți, să refac amitirile plăcute inimii mele. Asistam și eu la nedeea ce are loc annual acolo, la Lacuri și parcă vedeam pe scenă fata frumos descrisă de autoare care a cântat ceva dureros de trist despre război: „ Era îmbrăcată într-o haină albă din stofă finuță și moale, tăiată în talie, cu cute adânci de la mijloc în jos, lungă până la călcâie, mâneca lungă și largă. Doamne, ce bine-i deslușesc chipul! Șalul alb îi împodobea capul, cădea ușor pe fruntea lată și înaltă, cutele bine așezate pe lângă obrazul alb ca laptele și senin îi acoperea tâmpla și se înfășura în jurul gâtului de lebădă, punându-i în valoare chipul pur, candid” (pag 41).

Parcă recunoaștem în acest portret chipul din tabloul „Bisoceanca” pictat de Nicolae Grigorescu. Acest chip al tinerei de la munte a fost frumos redat în pictură și literatură și-i mulțumim doamnei profesoare că a realizat o pagină literară de aleasă frumusețe.

Scriitoarea nu precizează care este localitatea aceasta, nu dă multe toponime, doar la începutul cărții, pentru a fixa pe harta județului Buzău satul Murgești unde a văzut lumina zilei, în „țara copilăriei fericite” când toți trăim vârsta de aur și adunăm amitiri de neuitat.

Prin acest demers, cartea are o atmosferă de ateporalitate, subliniind ideea că „veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga – „Sufletul satului”) „dar trăiește în fiecare dintre noi.” (Site:„Veșnicia s-a născut la sat, dar trăiește în fiecare dintre noi”).

Am găsit și multe aforisme, citate din cărți, poezii proprii, poezii populare, pilde religioase, zicale populare ce dau savoarea stilului acestei opere și ne îmbogățesc spiritual.

Exemplu: „ Ruga și credința în Dumnezeu rămân chintesența existenței umnane.” (pag 41)

Recomand ca, într-o ediție viitoare, cartea să aibă o copertă care să ilustreze frumusețea mirifică plină de armonie a locurile descrise cu atâta măiestrie, nu ca cea de acum ce redă un sol selenar, cel de la Vulcanii noroioși.

Mulțumesc doamnei Floarea Stânescu pentru invitația la această lansare, îi port aleasă recunoștință pentru darul primit și o felicit din inimă că, de 3 ani, a devenit membră în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România în care am intrat și eu în anul 2020. Aceasta este o uniune de creație de prestigiu care are are două reviste: Revista UZPR și „Cronica timpului”, revistă în care s-a publicat în numărul din august, 2024 pledoaria mea ca Luceafărul să intre în patrinoniul UNESCO, proiect lansat de mine în anul 2023, după ce am tradus „Luceafărul” în limba franceză.

Sper că doamna profesoară o să fie sănătoasă, să-și poată continua activitatea de scriitoare-jurnalistă și să ne bucure și cu scrie

rile viitoare. Felicitări!

Ecaterina Chifu, membră UZPR

by

Referinţă Bibliografică

Ecaterina CHIFU: LANSAREA LA RÂMNICU SĂRAT A CĂRȚII „SOSIREA” A DOAMNEI FLOAREA STĂNESCU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 septembrie 2024