(din volumul „Între glorie și ruină”)
Poezia și radioul sunt surori de sânge: ambele trăiesc prin vibrație, prin ritm și prin imaginea pe care mintea o construiește acolo unde ochiul nu vede nimic. Radioul a fost, istoric vorbind, cea mai mare scenă a poeziei, ducând versul din paginile prăfuite direct în intimitatea camerei.
Pe țărmul aspru, la Brant Rock, în noaptea de îngheț,
Fessenden sta în turnul său, un mag cu chip de om,
Privea spre marea neagră, spre valul fără preț,
Cătând în undă viața, ca seva într-un pom.
Erau pe mări marinari mulți, cu căștile pe urechi,
Obișnuiți cu „punct” și „linii”, cu alfabetul sec,
Cu foșnetul de stele și spaimele lor vechi,
Când telegraful rece era al lor colac de-necurat de-un bec.
Dar dintr-odată-n fire, un tremur s-a stârnit,
Nu piuit de taste, nici codul plin de spini,
Ci o vioară caldă, un suflet regăsit,
Ce curgea blând prin beznă, din ceruri de lumini.
„O, Noapte Sfântă!” – struna vibra neașteptat,
În vase de metal, în inimi de oțel,
Și vocea lui Fessenden, un murmur luminat,
Citea din Evanghelie, ca un profet fidel.
Marinarii, încremeniți, credeau că-i un descânt,
Că îngerii din ceruri au post de emisie,
Că fapta scrisă-n slove s-a-ntors acum pe vânt,
Și cerul cu pământul fac marea armonie.
Acolo, sub acea antenă, istoria s-a schimbat,
Nu doar un zgomot tehnic, ci omul s-a desprins,
Din timpul ce-l zdrobește, din tot ce e limitat,
Lăsând în urmă vocea – un rug ce nu s-a stins.
by
Despre OPRITA Camelia
Portret de Autor: Camelia Oprița
Cuvântul care hrănește:
„Îl privesc pe Ion Creangă ca pe un basm românesc în care copilăria refuză să se termine. Adesea sunt întrebată: de ce scriu literatură pentru copii? Răspunsul e simplu și, totodată, dureros: priviți în jur. Astăzi, bucuria pare să fi devenit o raritate. Oamenii umblă cu frunțile întunecate de griji, cu capul plecat, de parcă ar fi pierdut o monedă de aur și o caută cu disperare în țărână, uitând să mai privească cerul.
Destinul meu s-a împletit, încă de mică, cu rafturile bibliotecii din casa părintească. Acolo am învățat că o casă fără cărți este o casă fără ferestre. Chiar și acum, ori de câte ori trec pragul cuiva, ochii mei caută instinctiv biblioteci, etajere sau măcar acele măsuțe de cafea unde volumele stau așezate în tihnă, parcă așteptându-mă să le deschid taina.
Trăim într-o epocă în care mulți copii sunt învățați să creadă că povestea este o „minciună gogonată”, o iluzie fără folos. Eu cred contrariul. În viziunea mea, literatura nu este o evadare, ci o hrană esențială: dacă ți-e foame de sens, o carte te hrănește; dacă ți-e sete de frumos, ea te adapă. Scriu pentru a le reda copiilor — și oamenilor mari care au uitat să fie copii — dreptul de a găsi moneda de aur nu în țărână, ci între paginile care ne învață să mergem drept.”
Camelia Oprita - scriitoare, autoare română de limbă română și italiană.
Colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară și străinătate,
semnând și antologii literare pentru copii.
-Flacăra lui Adrian Păunescu, Acolada, Alternanțe, Boema ( lumea copiilor)
Constelaţii Diamantine, Spații Culturale, Litera Nordului, Neuma, Romania
literara, Revista de Cultură și Atitudine Plumb (USR Bacău) Revista „Viața
noastră” Bârlad, Revista Țara de Sus ș.a.m.d.
Cărți publicate: Cuvântul deschide gândul omului,
Bună dimineața, Camelia,
Povestea stelelor
Vezi toate articolele scrise de OPRITA Camelia →