M-am întrebat adesea, ce aş putea spune eu, cu bun temei, despre competenţa unor oameni ale căror fapte grăiesc de la sine? Pe medicul Nicolae Bulumac din comuna Cervenia-Teleorman, îl ştiu de mai mulţi ani şi am auzit adesea de renumele său, totuşi nu îl cunosc îndeajuns, ca să fiu sigură că nu greşesc. Cu toate acestea, nu pot să tac în faţa evidentelor şi frumoaselor înfăptuiri ale mâinii şi minţii omeneşti.

Cred că atunci, când Marele Creator a lucrat la realizarea făpturii lui Nicolae Bulumac, El a pus într-o mai mare măsură darul hărniciei, făcându-l asemenea ţăranului care se scoală în zori, mătură repede mărunţişurile zilei şi, ca un bun gospodar, se apucă de lucru. Medicul mi-a amintit de ţăranii din vremea copilăriei mele petrecute în aceeaşi zonă, în Ţigăneşti, o localitate întruchipând, pe atunci, hărnicia. Nicolae Bulumac se aseamănă cu ţigăneştenii mei de odinioară, care plecau cu plugul la arat, la primele semne ale primăverii, deşi pământul încă nu era bine dezgheţat, ori, când, în toiul verii, se trezeau din noapte, ca să-i găsească revărsatul zorilor la capul locului, cu sapa în mână,… sau, toamna târziu, să taie cocenii pe frig, în timpul nopţii, pentru a nu se scutura frunza uscată, necesară vitelor pentru hrana lor de peste iarnă. Medicului i-a mai oferit Domnul ceva din seva ţăranilor în mijlocul cărora m-am născut: darul de a demonstra că omul poate transforma mediul înconjurător, spre a ţine lumea în orânduiala pământului nostru, acum îngheţat de multe nedreptăţi sociale, din păcate…

Medicul internist, Nicolae Bulumac, a primit zestrea genetică a neamului  său, fiind nepotul omului politic şi ineditului personaj public al anilor care au urmat lui decembrie 1989, avocatul Niculae Cerveni, un „răzvrătit” în sensul bun al cuvântului, deopotrivă la bară, în Parlament sau la televiziune, aşa cum a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut. Nicolae Bulumac s-a născut în localitatea Cervenia şi aici şi-a trăit întreaga viaţă închinată oamenilor din mijlocul cărora s-a ridicat. Din anul 1981, a fost timp de peste 30 de ani directorul spitalului din localitate.

Spitalul comunal din Cervenia trăieşte o istorie demnă de trecut în analele de specialitate. El este aşezat într-un loc mirific, pe un domeniu de patru hectare în care te laşi furat de măreţia unei păduri dese, cu copaci falnici, aer ozonat şi linişte desăvârşită, loc înzestrat şi cu o salbă de opt izvoare de apă vindecătoare, minunăţii pe care nu multă lume le ştie. Până nu de mult, acesta era singurul spital brâncovenesc din ţară care încă mai funcţiona.

Aflăm, din istoricul acestui spital, că el a luat fiinţă prin donaţia domniţei Safta Brâncoveanu, fiica marelui ban, Tudorache Balş, şi soţia banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a lăsat “cu limbă de moarte” să se construiască un spital pe Aşezămintele Brâncoveneşti de la Cervenia. Spitalul n-a putut să prindă viaţă decât peste 100 de ani. Construcţia lui a început abia în anul 1935. Din acel an, spitalul comunal a funcţionat căpătând strălucire prin serviciile medicale, prin modul cum erau trataţi pacienţii, ca rude ale personalului medical, cu toţii oameni ai locului. Spitalul fiind mic, toţi angajaţii trăiau ca în familie şi în strânsă legătură unii cu alţii şi cu cei din sat, într-o atmosferă de pace şi linişte.

Faima acestui spital este recunoscută de multă vreme, fiindcă el a jucat un rol important în momentele cruciale ale istoriei noastre: “Nu este de mirare că în timpul celui de-al doilea război mondial, trupele germane, cantonate în localitate, au fost uimite să găsească asemenea condiţii într-un sat din România, că piloţii britanici şi americani trataţi aici, în urma prăbuşirii avioanelor lor de luptă, s-au crucit, la propriu, când au ieşit din sălile de operaţie sau de la reanimare, iar apoi, sovieticii, intraţi pe “terenul” Preventoriului, au crezut că au greşit locaţia”…

La strălucirea lui au contribuit atât aşezarea într-un loc mirific, cât şi buna administrare în timpul directoratului medicului Nicolae Bulumac. Personalitatea acestuia şi-a pus amprenta definitiv pe acest spaţiu de excepţie, devenit un adevărat colţ de rai. Din anul 1994, vechiul Spitalul Comunal Cervenia s-a reorganizat şi a devenit cel de-al doilea Centru de Sănătate din ţară şi singurul centru de sănătate din judeţ, cu secţie de geriatrie, care a funcţionat sub îndrumarea directă a Fundaţiei „Ana Aslan”. A deservit 10 comune, 30.000 de oameni şi a avut 52 de cadre medicale în cele patru secţii. A funcţionat astfel până la data de 1 aprilie 2011, când, în urma reformei sănătăţii, a devenit centru social de întreţinere a persoanelor vârstnice din Teleorman, cu numele „Căminul pentru Persoanele Vârstnice, Cervenia”, având o capacitate de 50 de paturi, sub îngrijirea doctorului Nicolae Bulumac. Părerea oamenilor, cu care am stat de vorbă, este că spitalul a fost închis, pentru a pune unii mâna pe terenuri şi pe fondurile europene din 2013.

Doctorul Bulumac a învăţat să accepte transformarea spitalului în azil, “pentru că altfel, la Cervenia, nu ar mai fi existat nimic, şi toată munca de-o viaţă ar fi ajuns pradă pentru hoţii de fier vechi. Acum sunt optimist! De astăzi începe o nouă eră. Ne transformăm, dar  mai bine aşa, pentru că, dacă nu am fi făcut azilul, nu am mai fi existat. O să învăţăm ce înseamnă asta, ne vom adapta”, spunea medicul Bulumac, visând să amenajeze un spital de Geriatrie, cu răsunet internaţional, în curtea azilului. „Fondurile europene ar fi o soluţie, ar fi ceva nemaipomenit!”.

Dar nu a trecut mult, şi, din 26 iulie 2016, Consiliul Judeţean Teleorman nu i-a mai încredinţat doctorului şi experimentatului manager, Nicolae Bulumac, mandatul de a conduce destinele casei de bătrâni, ci a desemnat o altă persoană. Aceia, care cunosc activitatea medicului Bulumac, îşi pun mari speranţe în el. L-au apreciat de-a lungul celor peste 30 de ani de activitate, pentru calitatea de director şi aceea de medic, în ambele situaţii dovedind performanţă. Il apreciază pentru formaţia sa intelectuală de excepţie, pentru calităţile şi aptitudinile  profesionale, precum şi pentru capacitatea de gestionare şi soluţionare a diverselor probleme, având o fire de luptător cu şanse de mare învingător. Şi dreptate au aceşti oameni care cred în doctor, căci după pensionarea sa, fără voie, Nicolae Bulumac nu a renunţat la visul cel mare, nu a stat cu ochii aţintiţi spre orizontul aşteptării, ci şi-a suflecat iarăşi mânecile şi s-a apucat de treabă, căci nicio forţă din lume nu-l poate opri pe acela care visează şi are puterea să lupte pentru a-şi pune visul în aplicare…

Luând totul de la capăt, acum luptă să infiinţeze o staţiune de  renume, vrea să înalţe un Centru Rezidenţial, purtând o denumire care să oglindească împletirea binelui cu frumosul deplin: „Grădina Raiului”. Prin felul cum doctorului Nicolae Bulumac îi fulgeră  câte un gând şi iese la lumină, cum reuşeşte să mişte lucrurile din locul lor, se poate întrezări şansa împlinirii unor lucrări de excepţie. Izvoarele aflate acum în paragină şi înfundate, mediul înconjurător cu o înfăţişare ponosită, dau o notă de tristeţe şi insolit atmosferei. Nu mai poţi întrezări nimic din frumuseţea de altădată, care a apus în ultimii ani, de când au fost impuse noile schimbări şi din cauza lipsei de fonduri şi de personal.

Reabilitarea construcţiilor şi prezenţa unei mâini de bun gospodar ar face din locul acesta, binecuvântat de Dumnezeu, un punct de atracţie pentru îngrijirea sănătăţii oamenilor din preajmă, dar şi a străinilor. Totul este posibil, căci neînfrântul doctor Nicolae Bulumac trăieşte profund filosofia omului care îşi clădeşte mereu un nou început, fără să piardă timpul mestecând gustul amar al forţelor oculte care i-au prăbuşit construcţiile anterioare. El răsare mereu din adânc, ca iarba. Fulgerările voinţei îi luminează calea şi  apar, ca din pământ, noi miracole. Ştie că viitorul este în om, dar trebuie să cunoşti calea, să mergi drept pe magistrala vieţii, ca să ajungi la un alt pământ, pe malul celălalt. Îşi ia repede ochii de la neşansele ivite în drumul său, considerând că, oricum, acestea se topesc în magma timpului.

Reîntâlnirea din vara aceastui an, 2016, cu medicul Nicolae Bulumac, mi-a dat o stare de fascinaţie prin modul admirabil cum a însumat în munca sa speranţele şi visurile, învingând temerile şi frustrările. Însoţită de familia Drăgănuş, doctor Ioana şi inginer Ion, am făcut o vizită la „Căminul pentru Persoanele Vârstnice, Cervenia” şi apoi pe şantierul de lucru al doctorului Nicolae Bulumac. Membrii familiei Drăgănuş, ei înşişi oameni cu bun temei şi bun rost al muncii, mi-au vorbit  despre aptitudinile prietenului lor, despre conceptele sale, despre  capacitatea de a avea o privire de ansamblu, despre disponibilitatea de a înţelege complexitatea întregului ansamblu, despre felul în care îmbină diferitele componente, pentru a se potrivi una cu alta… Ajungând în curtea fostului spital, cu un regret profund, ei mi-au vorbit despre frumuseţile apuse ale acestor locuri cărora le dăduse viaţă acest Om cu dragostea neistovită a împlinirii.

Revăzându-l pe doctorul Nicolae Bulumac după mai mulţi ani, am avut iarăşi prilejul să-i admir determinarea de a-şi păstra fidel drumul personal şi faptul că a rămas egal cu el însuşi. Nu s-a temut de paşii mărunţi cu care să facă iarăşi deschiderea unui nou drum al împlinirilor, nici măcar după pensionarea sa. L-am găsit implicat în munca de pe şantier, nu departe de spital, locul lui de suflet, având în plan transformarea unui fost aşezământ din curtea sa, în camere de locuit, chibzuind în aşa fel, încât viitorii vârstnici, pensionari, să simtă că se află într-un loc privilegiat, unde sunt îndeplinite toate standardele internaţionale. Privind calul care trăgea cu greu încărcătura prin pietriş, bolovani, peste denivelări, ridicând praful înecăcios, nu-ţi puteai imagina că, în curând, aici va străluci frumuseţea unor construcţii, dacă n-ai fi văzut împlinirea unora chiar la câţiva paşi. Munca lui e o înmănunchere a artei, ştiinţei, tehnicii şi îndemânării care cere inteligenţă, spontaneitate în luarea deciziilor, mobilitate în retuşările de planuri dictate de modul cum se desfăşoară munca, pentru obţinerea unor performanţe. După câteva luni, mi-a transmis prin telefon:”Am înaintat mult, lucrăm cu sârg în fiecare zi, până cade întunericul. Acum nu ne mai poate opri nimic!”. L-am întrebat: “Aţi găsit sponsori?”. “N-am avut timp să mă ocup şi de asta. Până acum, totul este făcut din resursele mele!”.

Nu poţi să nu-l admiri, să nu-l îndrăgeşti pe acest om extravertit, manifestându-se ca o persoană deschisă, energică, optimistă, obiectivă, sociabilă… Nu poţi să nu îi admiri caracterul intuitiv şi creator, având în vedere situaţiile neprevăzute cărora trebuie să le facă faţă şi caracterul dinamic al muncii sale, modul cum realizează o simbioză perfectă între muncă şi plăcerea de a munci. Este cunoscut faptul că, atunci când este fascinantă şi stimulativă, munca oferă oamenilor cele mai mari satisfacţii. Nu mulţi sunt aceia care sunt înzestraţi cu însuşiri cum ar fi: curajul, prudenţa, tăria de caracter, arta de a inova, luciditatea gândirii, robusteţea intelectuală, decizia de a acţiona.

Sunt oameni care au reuşit, pentru că Dumnezeu îi ajută pe cei care cred, pe cei care speră că pot face mai mult pentru ceilalţi, pe cei care ştiu că împlinirea nu vine decât prin noi înşine.

––––––

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto, Canada

3 ianuarie 2017

by

Referinţă Bibliografică

Elena BUICĂ: DOCTORUL NICOLAE BULUMAC – ÎNVINGĂTORUL ÎN LUPTA CU INERŢIA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 ianuarie 2017