Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » ELENA BUICĂ: ÎNALTUL ȘI ADÂNCUL OMENESCULUI DIN NOI

ELENA BUICĂ: ÎNALTUL ȘI ADÂNCUL OMENESCULUI DIN NOI

În cele două decenii ale secolului pe care-l trăim acum, s-a conturat personalitatea scriitorului clujean, dar cu sânge de oltean, Al. Florin Țene, cu o carieră de amploare în cultura noastră, în special, în arta scrisului. Neobositul scriitor e o prezență vie și clar vizibilă ca poet, romancier, eseist, critic literar, publicist, fondator al diverselor, cenacluri și reviste literare. Este un promotor insistent în fructificarea vieții spirituale, cu împliniri remarcabile. Cu firea sa dinamică de oltean, dar supravegheată de temperanța ardelenească, în 2006 a înființat Liga Scriitorilor Români, uniune profesională cu filiale aproape în toată ţara, iar, ca președinte al acestei ligi, s-a impus în mod deosebit. Activ pe mai multe planuri și fertil, a devenit membru al mai multor instituţii culturale de prestigiu din ţară şi din străinătate.

Pentru scriitorul Al. Florin Țene a devenit o preocupare susținută crearea unor romane biografice romanțate, în care evocă personalități ale literaturii noastre din epoci apuse, dar nu foarte îndepărtate ca timp. Aceste romane au atins pragul de sus al scrierilor sale în decursul celor două decenii de când a început vertiginos să se afirme.

Multe comentarii subliniază că aceste volume au fost bine primite de public. Este remarcabilă această îndrăzneală artistică de a-și proba forța talentului, pe care scriitorul Al. Florin Țene a trecut-o cu brio, așa cum apreciază și critica literară. Și mai este ceva important de remarcat: dragostea ce o poartă scriitorilor și literaturii noastre. Al. Florin Țene a făcut dovada harului de povestitor și de ingeniozitate structurală, fiindcă se ține la distanță de biografia seacă și de privirea rece a criticii literare.

Reușita se datorează îmbinării de date documentare cu povești imaginate de autor, care produc o impresie puternică, prin dezvăluiri tulburătoare despre viața personajului pus în discuție. Autorul creează atmosferă cu mult succes, deoarece aceste crâmpeie de viață completează şi clarifică în mod fericit unele goluri din biografia reală, formează cadrul în care se desfășoară toate evenimentele, păstrând firul roşu al adevărului.

Ficțiunea aceasta își are o anume logică, se armonizează cu spiritul personajului închegat din documente. Povestirile sunt secvențe colocviale naturale și vivace, cu efecte speciale şi sunt impresionante, fiindcă ele dau valențe noii realități și valorifică istoria. Avem multe de aflat despre omul ascuns în spatele operelor ce l-au consacrat.

În zilele noastre, trăite într-o lume supusă din ce în ce mai mult robotizării şi internetizării, aceste romane, ca o contrapondere, ne trezesc emoții, prezentând profilul unor personalități care au devenit repere spirituale. Admirăm intervențiile personale, fiindcă nu e ușoară treabă să reînvii o lume  apusă, adeseori fascinantă prin tumultul ei, ori zbuciumată până în adâncul ființei umane. Cu fiecare apariție a unui astfel de roman, autorul s-a convins că era nevoie de astfel de cărți care să conțină emoție, dar mai ales ceva profund uman.

Confruntarea eroului cu timpul, cu locurile natale, cu universul, cu iubirea, cu semenii, cu viaţa şi mai ales cu moartea, a dat naștere unor pagini care îți cer un control al respirației.

Prin acest adaos al povestirilor, datele biografice primesc o altă configurație decât cea obișnuită, sunt încălzite la temperatura sufletului său de om consacrat literelor.

La toate acestea au contribuit și titlurile incitante și ademenitoare: „La braț cu Andromeda. Viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste”, 2016; „Veniţi, privighetoarea cântă…! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste”, 2017; „Romanța celui care s-a întors. Viața scriitorului Ion Minulescu între poveste și realitate”, 2018; „Repetabila întoarcere pe o punte de cuvinte. Viața scriitorului Augustin Ostace, între realitate și poveste”, 2018; „Întoarcere din cruciadă. Viața lui Radu Gyr, între realitate și poveste”, 2020; „Ce greu a fost în noaptea asta! Viața poetului Traian Dorz”, 2021; „Viața lui Vasile Militaru”… și cel mai recent roman, despre Valeriu  Gafencu, supranumit  „Sfântul închisorilor”.

Prin povestirile inserate, romanele devin adevărate simfonii ale inimii. Aceste tipuri de romane sunt adevărate lecții de viață. „O astfel de carte devine un prieten”, subliniază Al. Florin Țene. După succesul romanelor despre câteva personalități ale culturii noastre, cărora le-a prezentat viața între adevăr și poveste, a venit și rândul să scrie și despre viața tânărului student Valeriu Gafencu.

În prima parte a romanului, acțiunea se desfășoară lent. De-a lungul povestirii se prezintă viața personajului, din momentul venirii pe această lume, apoi o continuă până la părăsirea ei. Ca și la celelalte romane biografice, autorul a împletit acțiuni reale, bazate pe documentări riguroase, cu segmente de activitate izvorâte din imaginația autorului, pentru a da suflu vieții.

Remarcabil este faptul că biografia este prezentată pe fundalul evenimentelor istorice. Cu atât mai mare este meritul scriitorului Al. Florin Țene, pentru că a introdus în roman aspecte legate de existența unor oameni în vremuri de grea cumpănă, întâmplări din viaţa nefericită a unui popor, a oropsiților noștri frați basarabeni, din mijlocul cărora s-a ridicat Valeriu Gafencu.

Eroul este descris în mediul său natural, cu modul de viaţă, cu obiceiurile şi tradiţiile moştenite, în tihna vieții dinainte de cedarea Basarabiei. De altfel, acestea sunt aspectele din roman care ne-au atras atenția și asupra cărora insist, fiindcă sunt de interes general.

Ni se prezintă universul rural și social ca de basm, de altădată, cu obiceiurile și magia sa, cu profunda credință în Dumnezeu, acel univers în care familia sa și-a trăit bunele şi relele inerente vieții. Imaginația creatoare a autorului a dat naștere unei adevărate fresce a societății în care a trăit și s-a format tânărul Valeriu Gafencu. Deși tatăl său era învățător și deputat în Sfatul țării, un filon ţărănesc străbate printre rânduri, o lume trăită în adâncurile înțelepciunii venite de la străbuni. Se derulează parcă sub ochii noștri tablouri de viață din prima jumătate a secolului al XX-lea, viața de familie, școală, relațiile între oameni, toate pe un fond în care bântuie neliniștea vântului rău prevestitor, care venea dinspre vecinii din răsărit. Aceste detalii, izvorâte din imaginație, creează toate circumstanțele care compun viața unui om și-i formează destinul. Ele ne aduc în dar o înflorire a vieții venite dintr-o lume acum apusă. E asemenea unei binecuvântări, e ca o gură de aer proaspătă, ca o undă luminoasă care se îndreaptă spre noi.

Pentru a crea starea de spirit a acelor vremuri, autorul a avut ca sursă de inspirație, în special, literatura care oglindește realitatea acelor vremuri, dar și relatările supraviețuitorilor. Multe aspecte de viață sunt prezentate de autor folosind poeziile lui Valeriu Gafencu.

Eu am întâlnit mai mulţi supravieţuitori ai acelor evenimente triste. Unul dintre ei a fost un bunul  meu prieten, scriitorul Ovidiu Creangă, coleg de școală și prietenul cel mai apropiat al lui Valeriu și, în perspectivă, ar fi trebuit să fie viitorul soț al surorii mijlocii, care îi fusese „juruită”, Eleonora, căreia, și acum, Ovidiu îi pomenea cu drag numele scurt, Nora. Privind fotografiile ca elevi, în care erau umăr la umăr și îmbrăcați la fel, Ovidiu îmi povestea, de-a lungul mai multor ani, cu vocea mereu tremurândă de emoție, segmente din timpul petrecut împreună și despre frumoasele trăsături morale ce-l caracterizau pe prietenul său.

Un aspect remarcabil care se desprinde din  acest volum se datorează  luminii care cade pe sentimentul de profund patriotism al acelor vremuri. Pe atunci, patriotismul avea un suflu puternic, pe care tinerii de astăzi nu și-l pot imagina. Eu l-am trăit profund, pe când eram copil. Preoții și dascălii acelor vremuri trăiau și își manifestau sentimente de caldă și înălțătoare dragoste de țară și popor. Era o preocupare fundamentală a dascălilor în munca lor de educare a copiilor și de formare a personalităților în devenire. Într-o astfel de atmosferă fost crescut Valeriu Gafencu. Dragostea de țară, de neam și de Dumnezeu a făcut din el un sfânt.

La deschiderea școlii pentru noul an școlar, învățătorul Vasile Gafencu, tatăl eroului Valeriu, se adresa copiilor astfel: „Voi sunteți viitorul României Mari. Prin voi, dragi copii, trebuie să alegeți calea jertfelniciei pentru neamul nostru și al Țării. Fiți puternici prin învățătură. Și pe deasupra în credința în Hristos. Această îi va birui pe toți vrășmașii noștri, inclusiv pe cei din Răsărit. Apărați neschimbat Adevărul, dar ocoliți întotdeauna fanatismul. Să-i iubiți pe oameni, să iubiți cartea și să slujiți aproapele. Să nu uitați că tăria de oțel este educația mucenicească, să nu uitați cuvintele de Învățătură de acum aproximativ 500 de ani ale lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie. Dascălii voștri astea doresc să vă transmită.”

Viața lui Valeriu Gafencu, ca și a familiei lui și a oamenilor din blânda și frumoasa Basarabie, a început să se schimbe drastic, odată cu evenimentele istorice din perioada de început a comunismului, în care slujitorii acestui regim totalitar au sfârtecat trupul și sufletul multor locuitori, din rândul cărora a făcut parte și tatăl lui Valeriu.

Ca tânăr, Valeriu, așa cum îl descriu cei care l-au cunoscut, era frumos, bine făcut, ca un brad, cu fruntea lată, ochii vii, senini și plini de căldură și avea preocupări alese. Se confundă cu frumusețea însăși, cu înălțarea, cu lumina și sfințenia. Oriunde era ceva deosebit de făcut, el era prezent și pe zi ce trecea stârnea admirația tuturor.

A devenit student la Drept și Filosofie la Iași, și, chiar din primul an de studenție, profunda sa dragoste de țară îl determină să lupte pentru binele ei. Încrezător, lăsându-se atras de idealurile pe care le clama Garda de Fier, se înscrie și va conduce organizația legionară „Frățiile de Cruce”, considerată „corp de elită” al tinerimii din vremea respectivă, crezând că scopul ei este acela de a crea buni ostași ai României. Pentru unele greșeli din activitatea sa pe tărâm politic nu sunt de acord și aceeași impresie mi-a lăsat-o și autorul, Florin Țene. Mulți sunt aceia care cred că trebuie să i se acorde iertarea, așa cum ne îndeamnă rugăciunea noastră fundamentală „Tatăl nostru”: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Discutând pe această temă, remarcabilul scriitor David Kymel de religie mozaică, afirmă: „Adevărul istoric nu trebuie camuflat, mișcarea naționalistă din perioada aceea a însuflețit mulți tineri și, cum se întâmplă și astăzi, au fost și atunci mulți scormonitori de gunoaie care au deviat obiectivul patriotic inițial al organizației”.

Valeriu Gafencu nu a fost singurul  în această situație. Mai mulți oameni ai culturii noastre, unii remarcabili și peste hotare, au fost atrași de avântul patriotic al Gărzii de Fier.

Valeriu a fost arestat de două ori și, în final, condamnat la închisoare primind pedeapsa maximă, 25 de ani de închisoare. De aici, cursul vieții lui devine dramatic. La închisoare trece prin cutremurătoare suferințe fizice și adânci seisme lăuntrice, imposibil de cuprins în cuvinte.

Despre concepția și atitudinea lui Valeriu Gafencu ca luptător aflat în rândul legionarilor, s-a scris mult. Al. Florin Țene, în cartea sa, nu ocolește nici acest aspect, dar pune accentul pe ceea ce a făcut din el un om de excepție – tăria morală din timpul închisorii, un fel de comportament așa cum nu s-a mai auzit decât despre cei care au devenit sfinți.

Autorul pune în valoare frumusețea deosebită a vieții interioare a tânărului Valeriu Gafencu de mic copil, atingând punctul cel mai înalt în perioada petrecută în închisori. A făcut închisoare la Aiud, închisoare cu un regim drastic, a fost trimis la colonia de muncă din Gâlda de Jos și apoi la cutremurătorul Pitești. În ultimele zile ale vieții sale, grav bolnav de plămâni, a fost trimis la spitalul pentru deținuți din Târgu-Ocna. Aici, la 30 de ani, s-a înălțat la cer, lăsând jos câmpia tăcerii. În timpul comunismului nu s-a vorbit despre el. Paginile lui Al. Florin Țene sunt pagini care te îndeamnă la meditație asupra limitelor suferințelor umane. În final poți trage concluzia: calitatea vieții contează și nu durata ei.

În acest regim cutremurător al închisorilor, omul Valeriu Gafencu trăia într-o liniște îndumnezeită, așa cum reiese  din  paginile romanului. Stăpân pe sine în tot ce spunea și făcea, se menținea vertical, nu numai în fața tovarășilor de celulă, chiar și în fața gardienilor sau comandanților închisorilor, dar, mai ales, își menținea verticalitatea în fața propriei sale identități. Toți cei care au fost cu el în celulă spuneau că, prin profunda lui credință și verticalitate, răspândea în jur o forță binefăcătoare, ce se răsfrângea asupra celorlalți frați de suferință și asupra tuturor celor cu care venea în contact. Și-a păstrat linia de viață constant, concentrată pe moralitate, adevăr și credința divină, fără nici o abatere de la coordonatele impuse. A înţeles frumusețea sublimă a legii divine, că Iubirea e cea care  trebuie să conducă omenirea. Pentru el, ferestrele cerului erau deschise și dorea cu toată ființa sa, că atunci când viața lui va fi cuprinsă de brațul veșniciei, să poată sta lângă Fiul Tatălui Ceresc.

Aflându-se într-o lume plină de întuneric și de cruzimi, cu crâncene încercări, nu deznădăjduia și nici nu renunța la efortul de a încuraja, de a înălța sufletește, spre dragostea creștină, pe tovarășii lui de grele suferințe.

Regimul drastic al închisorilor a făcut că Valeriu să treacă prin adânci seisme lăuntrice și, prin această suferință, să trăiască credința la cea mai înaltă tensiune. I-a răscolit întreaga lui ființă și a trezit în el un puternic elan purificator, ceea ce a făcut ca tovarășii lui de suferință să îl considere un Sfânt.

„Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii…“, scria el într-o scrisoare pe data de 25 mai 1945. E uimitor gestul lui de a renunța la antibiotice, care în acel timp erau  o raritate, considerând că pe el nu-l mai pot ajuta și le-a oferit fostului ateu comunist, evreu devenit pastor creștin, Richard Wurmbrand, care a trăit până în anul 2001 (născut în 1909).

Dinamismul echilibrat al autorului Al. Florin Țene este foarte potrivit acestor relatări. Prezentându-ne viața lui Valeriu Gafencu, atent la nuanțe, creează încă o radiografie sufletească remarcabilă, oferindu-ne prilejul de a medita la jertfa, la suferința și la crucea dusă de cei căzuți sub biciul călăilor, frați din același neam. Asta ne amintește că nimic nu se poate realiza fără efort și fără jertfă.

Prin originalitatea ideilor, prin dragostea cu care scrie, Al. Florin Țene pune în lumină și în acest volum, înălțimea spiritualității umane, profunzimea ideilor, complexitatea relațiilor interumane și măreția naturii divine. Spiritul său creator și lucid merge în paralel cu realitatea atât de agitată, deschizând uși secrete prin care mintea cititorului se strecoară spre adâncimi.

La reușita acestui volum a contribuit și atractivul discurs narativ și deosebita sa capacitate de sinteză care te trimit adesea la esențe. Folosind fraze curgătoare, un limbaj expresiv și dialoguri vii, autorul se înscrie printre scriitorii români care vor dăinui în timp.

Prin acest nou volum, scriitorul Al. Florin Țene dă literaturii române încă un roman în care timpul pare anulat și oamenii par vii, încât îi vezi și îi auzi ca pe un ecran de cinema. Și de ce nu?! E foarte posibil ca astfel de romane să inspire regizorii de filme.

Datorită artei povestirii sale, autorul ocupă un loc aparte în literatură noastră. Va învinge timpul prin originalitatea acelui mod atractiv de compoziție a subiectului romanului de biografie romanțată, cu totul diferită față de ce s-a mai scris în anii precedenți. El poate fi înțeles și plăcut pentru un mare număr de cititori avizaţi.

Deschizând cartea, suntem atrași de forța talentului și de virtuozitatea care îi dau viață, și, închizând-o, ne trebuie un timp ca să ne desprindem şi să ne conectăm la realitatea înconjurătoare. Este un roman pe care îl purtăm cu noi și după ce am terminat de citit.

 

Elena Buică-Buni

26 oct. 2021

Facebooktwitterby feather