Astăzi, 21 noiembrie, 2022, am respirat aerul proaspăt al unor așteptări spre mai bine, deși lumea pe întreaga noastră planetă dă semne neliniștitoare de schimbări multe împotriva a ceea e așteptăm de la viitorul ce ne întâmpină. În această zi, evenimentul la care am participat s-a numit „Ședința inaugurală a consiliului orașului Pickering”, așa cum era scris pe invitația de o aleasă frumusețe. A fost, de fapt, depunerea jurământului noului consiliu ales prin vot la cele mai recente alegeri locale, din 24 octombrie din care face parte si nepoata mea, Mara Nagy.
Îndrăznesc să spun un punct de vedere din interior, văzut cu inima și experiența vieții unui nonagenar, care se simte onorat ca locuitor al Pickeringului de 25 de ani. Invitația am primit-o de la Mara, care acum urma să depună jurământul în noua ei funcție, cea de consilier.
Am intrat în clădirea Primăriei a cărei arhitectură interioară îți oferă primeniri de suflet. Intrând în sala de ceremonii, am respirat un aer al demnității, pe care l-am simțit ca o adiere benefică. Împreună cu familia, ne-am așezat pe locurile noastre și am dat frâu liber gândurilor despre lungul și greul drum făcut de Mara, drum încărcat cu o mare energie interioară, de acea nobilă înflăcărare dată de tinerețea înaripată, pentru bunul mers al comunității noastre, ca parte integrantă a țării. Și astfel am ajuns la acest moment festiv, de o mare importanță, cel al depunerii jurământului de credință cu mâna pe Cartea Sfântă, a celor aleși prin vot, Primarul și cei 6 consilieri. Mara a fost una din cele 3 femei alese pentru prima dată, lucru care o face foarte mândră.
Începutul efortului acestei mișcări civice își are rădăcinile în mai mult de un deceniu de eforturi desfășurate adesea fără mare ecou. Aici se includ și anii de studii superioare, masteratul și doctoratul (în curs de împlinire). Se mai adaugă și practica la Parlamentul din Ottawa, la Consulatul General al României din Toronto, precum și lungul șir de activități diverse pe tărâmul problemelor sociale. Toate acestea par că s-au concentrat în efortul de pregătire al votului pentru obținerea locului de consilier al Primăriei din Pickering. Au fost multe zile în care nu o mai vedeam pe Mara pe acasă decât seara, când sosea obosită, dar cu ochii luminați de satisfacția efortului muncii sale. Sunt mândră de Mara care a obținut totul prin muncă și dăruire.
Ceremonia a fost programată pentru ora 7 seara. La ora 7 fix, cimpoaiele tradiționale au însoțit venirea în sală în mod ceremonios a celor 7 aleși. Publicul, străbătut de un fior pe coloana vertebrală, i-a primit ridicându-se în picioare și aplaudând îndelung. Ochii bunicii și ai mamei nu erau singurii care cereau să fie șterși în colțurile lor.
Desfășurarea evenimentelor a început cu recunoașterea pământului indigen, apoi s-a cântat imnul Canadei, urmat de o invocare a pastorului Finley A fost chemat mai întâi Primarul, care a depus jurământul, i s-a dat roba și lanțul care constituie „uniforma” lui, ținuta lui de gală. Acesta i-a fost pus la gât de nepoțica lui de 7 ani.
A urmat apoi declararea mandatului pentru consilieri. Depunerea jurământului Marei a fost iarăși pentru noi un moment de o intensă trăire. Cu toate că Mara era foarte emoționată, fiind pătrunsă de importanța momentului, totul a decurs frumos și demn. Și-a ocupat apoi locul alături de Primar cu speranțe mari pentru viitor. Asta și-a dorit să facă și iată că a pus piciorul pe prima treaptă.
După depunerea jurământului, membrii consiliului au spus fiecare câteva cuvinte. Mara a vorbit frumos, convingător, încât puteai să îi acorzi încredere în mărturisirea ei de credință. A mulțumit voluntarilor, prietenilor, si familiei, dar și tuturor femeilor care au deschis drumul politic înaintea Marei, drum care i-a permis ei sa urce până aici. Ne-am simțit mândri de ea. Am felicitat-o și i-am promis tot sprijinul familiei.
Evenimentul a fost închis de Primar cu un emoționant discurs și s-a continuat cu discuții libere la o gustare bine pregătită în sala de alături. După ceremonie, în timpul recepției care a urmat, am văzut încă o dată că Mara e iubită, și că oamenii au încredere în forțele ei tinere. S-a format o lungă coadă de lume care voia să o felicite personal și să își exprime bucuria că a fost aleasă, să o asigure de sprijinul lor. Impresionant, vibra aerul de freamătul speranțelor de mai bine în îmbrățișările însoțite de calde urări de succes.
Felicitări și urări de mult succes au primit toți cei aleși, dar noi aveam ochii ațintiți pe Mara. Și în final mi-am zis: indiferent de ce vârstă ești, viața merge înainte când mai lent, când
în trap-săltat, dar floarea speranței de mai bine își revarsă aroma peste zgura ce se așează ca o atenționare înfrigurată. Uite, la vârstă mea, mă bucur că se găsesc fapte și oameni care să mă impresioneze. Și bucuria mea e una specială, aceea că un astfel de om capabil de împliniri este Mara noastră.
Mult succes!
–––––––––
Elena BUICĂ-BUNI
Pickering, Toronto, Canada
Noiembrie 2022
by