Despre multe am scris, dar despre Taicaluțu niciodată. E prea mare amintirea lui spre a cuprinde-o în câteva rânduri. El îmi era bunic. Îi privesc acum două fotografii făcute la un interval de un an. De nerecunoscut. Una e înainte și alta după temnița de la Pitești!
Era om gospodar. Îi plăcea să muncească și să aibă. Făcuse război, știa multe. Asculta până târziu în noapte posturi de radio străine și ținea minte cele mai mici amănunte din politica lumii. Aștepta cu o nerăbdare copilărească o schimbare, o mare schimbare și speranța aceasta l-a însoțit și în mormânt. Aștepta un semn ca de răscoală și ar fi fost cel dintâi, care ar fi pus mâna pe ce s-ar fi nimerit și ar fi plecat la luptă.
Era o plăcere să stai de vorbă cu el. O cană de vin i se găsea întotdeauna la îndemână și o vorbă despre trecut, prezent și viitor nu-i lipsea niciodată. Era dulgher, dogar, zidar, orice voiai, iar munca și-o făcea cu tragere de inimă. Își făcuse casa cu mâinile lui și apoi multe în sat și în împrejurimi. Era un țăran deștept, care-și depășise demult condiția lui prin gândire și felul de a înțelege lumea și viața. Era un fel de Moromete.
O singură zi din viața lui i-a fost fatală. Nu știu dacă a fost vorba de lipsă de orizont politic sau pur și simplu simțul dreptății; nu știu nici azi dacă a fost lipsă de prudență din partea lui. Știu doar că șacalii au sărit asupra lui.
Era prin anul 1961. Avea un loc semănat cu grâu pe la Lipca. Mărimurile comunale au găsit potrivit să comaseze acel teren al lui și să-l includă în perimetrul întovărășirii. Când a venit seceratul, Taicaluțu s-a dus să-și secere grâul. L-a legat în snopi. S-a dus apoi cu feciorii și ginerele să-și ia grâul și să-l ducă la arie. Primarul Rolea, împreună cu alți căței ai primăriei de atunci, i-au ieșit în cale și l-au somat să predea grâul. Bunicul a pus mâna pe furcă și s-a apărat. N-a îndrăznit unul să se apropie. Acolo i s-ar fi știut anii!
Până seara, bunicul a fost arestat, a doua zi judecat și condamnat la trei ani de muncă grea. Fusese instigator. A făcut un an și atunci abia a primit o sentință, prin care era anunțat că i-a fost rejudecat dosarul și a fost găsit nevinovat! Când s-a întors, era de nerecunoscut! Îmbătrânise, se gârbovise. Nu mai râdea, era trist și clocotea.
Între timp, bunica, muica Lena, se trecuse la C. A. P., fiindcă-i promiseseră că-l vor scoate pe dânsul din pușcărie. Îi confiscaseră însă butoaiele cu vin și multe alte lucruri din casă. Bunicul vorbea puțin și rămânea mereu cu ochii duși în zare, frământând gânduri numai de el știute. Îl umiliseră până-n străfunduri și-i schilodiseră sufletul. A mai trăit câțiva ani, dar bucurii adevărate n-a mai avut.
Viața lui a fost o lacrimă, întruchiparea unei speranțe prăbușite fără vreme. Dumnezeu să-ți facă dreptatea, după care ai alergat toată viața, Taicaluțule![1]
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..