NUCUL ÎȘI CUNOAȘTE DREPTURILE DIVINE
„Chemarea nucului” este cel de-al doilea roman al autoarei Aneta Dumitru, cu 444 de pagini, apărut la Editura „Alchimia Cuvântului” în anul 2023.
Nucul este una dintre cele mai importante specii pomicole, protejată de lege, iar tăierea nucilor, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii. Miezul de nucă este un aliment concentrat cu o compoziție complexă de substanțe proteice, substanțe grase, glucide, celuloză, potasiu, Mg, Ca, Fe, P, Zn, Cl, fiind utilizat pentru produsele de cofetărie în industria dulciurilor, a uleiurilor fine, săpunurilor și in industria farmaceutică. Nucile verzi sunt bogate în vitamina C și se utilizează pentru prepararea lichiorurilor și dulcețurilor. Lăstarii și scoarța se utilizează pentru extragerea taninului, a unor coloranți, iar lemnul este deosebit de apreciat în industria de mobiler.
Nucul se bate să-i culegi nucile dar, dacă ai răbdare, el își scutură singur roadele, așezându-le la picioarele tale, mai ales când este ajutat de vânt, prietenul lui, care îi poartă mireasma de la primul mugure până la ultima frunză galbenă, de regulă cu 7 foliole eliptice, ca și cum ar fi câte una pentru fiecare zi a Creației.
Nucul te ajută să înțelegi ce înseamnă echilibru, moderație, putere, vigoare, protecție, că el are, ca orice creație a lui Dumnezeu, inteligența naturală, firească.
Nucul este el însuși, falnic, semeț și lasă vremea și vremurile să treacă, mlădiindu-se în bătaia vântului de la 70 până la câteva sute de ani, ținând la distanță insectele, în special furnicile, păsările, animalele și omul. Toate pot umbla, pot veni în vizită la el, dar pleacă repede, fără a putea să-l paraziteze cumva. Chiar și ierburile își pierd viața la umbra sa. De la nuc poți învăța că „ce-i mult strică”. Să adormi la umbra sa răcoroasă, este contraindicat. Poți să-l îmbrățișezi, să aduni câteva frunze, să culegi nucile, să le spargi coaja, groasă, asemenea craniului, și să mănânci miezul cu cei doi lobi și cu încrețituri ca și creierul uman, să folosești cojile la obținerea unor culori naturale pentru vopsirea firelor din lână, bumbac sau in, să observi nuanțele obținute la fel ca cele de pe hârtia de turnesol, când măsori PH-ul unei soluții, sau le folosești pentru a sta în genunchi pe ele, pentru presopunctură, metodă folosită din ce în ce mai des, chiar dacă a fost criticată atunci când învățătorii părinților noștri o foloseau ca pedeapsă, un mod eficient de educație pentru elevii obraznici, puși la colț. Și nuiaua de nuc, ca și cea de alun, purta nume de sfânt, Nicolae, același care aducea daruri învățăceilor.
Așadar, Nucul își cunoaște drepturile divine: să fie în slujba omului, să ceară și să primească, să dăruiască și să se dăruiască, știind cum să fie util celorlalte creații și, mai ales, omului. Dar și omul are posibilitatea, tot divină, de a comunica, ascultându-l cu sufletul și înțelegându-l cu rațiunea, creând punți de legătură și cu alți copaci, chiar dacă se află la distanțe impresionant de mari. Omul trebuie să aleagă să-și descopere aceste daruri divine și să le exerseze, pentru a le înmulți. Fiind observator, îmbrățișând cu privirea, cu sufletul, cu mintea un nuc, dar și celelalte sisteme vii, recunoscându-le caracteristicile, omul va reuși să se descopere pe sine.
Dar acum voi vorbi despre povestea nucului și a eroului principal Nicolae, alintat Nicu, cel care avea darul de a vorbi cu nucul, dar și cu alte sisteme vii, pentru a-și îmbunătăți comunicarea cu oamenii, înțelegând cât de importantă este ascultarea și înțelegerea în arta comunicării. Iar povestea nucului și drumul parcurs în viață de eroul acestui roman este prezentat de autoarea Aneta Dumitru, într-o manieră proprie, cu detalii despre pașii făcuți de eroul principal, de relația lui specială cu nucul și de relațiile cu părinții, consătenii lui, colegii și prietenii de școală, de facultate, de studii, care au fost continuate în America, grație sacrificiului acceptat de nucul plantat de bunicul lui și menit să fie de folos atunci când el va avea cea mai mare nevoie.
Pornită ca o poveste a nucului, cartea Anetei Dumitru – „Chemarea nucului” – și-a căpătat dreptul de a fi încadrată la secțiunea roman, întrucât este de o mare întindere, cu o acțiune complicată, structurată pe mai multe planuri la care iau parte numeroase personaje, cărora autoarea le realizează portrete ample, acțiunile petrecându-se în intervale mari de timp și în mai multe locuri. În plus, subiectul cărții este structurat pe momente, iar conflictele principale, ca și cele secundare sunt, în marea lor majoritate, conflicte interioare. Fiecare plan narativ conturează personalitatea personajelor, care sunt bine individualizate, începând cu cele din familia lui Nicu, în care Mama (scrisă cu M mare), o personalitate „înțeleaptă”, este ca o icoană vie pe care o poartă în suflet până la momentul trecerii într-un alt plan de existență, când doar rămășițele pământești rămân să se odihnească sub nucul ale cărui rădăcini s-au împletit cu rămășitele Tatălui lui Nicu, și continuând cu personajele întâlnite pe parcursul vieții, fie în locul natal, la liceul din Pașcani sau facultatea din Iași, fie cu cele întâlnite la Boston, pe parcursul celor patruzeci de ani în care își desfășoară activitatea pe continentul american.
Lumea din romanul „Chemarea nucului” este un amestec între real și imaginar, dar detaliată de autoare, care folosește toate resursele posibile de imaginație de-a lungul unui număr de 25 de capitole, în peste 400 de pagini, și cu un număr nedeterminat de personaje, volumul fiind structurat pe planuri de acțiune care implică niveluri de semnificație paralele, iar dialogul contribuie atât la prezentarea unor valori psihologice, cât și la un studiu social, pentru că prezintă atât destinul unor personalități bine individualizate, cât și al unor grupuri de indivizi, organizate în comunități.
Și cât de multe informații putem afla din romanul „Chemarea nucului”, scris de inimoasa Aneta Dumitru apăsând tastatura calculatorului doar cu un deget de la mâna dreaptă! În cele 25 de capitole Aneta a păstrat un echilibru între emisfera dreaptă și cea stângă, pe care le aseamănă cu miezul unei nuci, dar și echilibrul dintre deget și inimă, fixându-și aceste patru puncte, cardinale, repere ale Sfintei Cruci care o ghidează prin viață.
„Chemarea nucului” este o carte suspinată, Aneta scriind pagină cu pagină, timp de patru ani. Ea reușește să creioneze personajul principal, Nicu, cel care și-a asumat o misiune frumoasă departe de țara natală și pe care și-a dus-o la îndeplinire într-un timp de zece ori mai îndelungat. Trăirile personajului principal, de gen masculin, încercările prin care trece, suferințele fizice și mai ales sufletești, dar și momentele de bucurie, sunt descrise în volum reflectându-le pe cele ale autoarei. Și autoarea s-a „tânguit”, de multe ori, nucului din grădina casei părintești, i-a mărturisit toate necazurile din acești patru ani (sau mai mulți), s-a sfătuit, l-a ascultat, s-a ridicat, i-a declarat iubirea ei necondiționată și i-a mulțumit pentru vigoarea căpătată după fiecare vizită făcută „în Moldova” ei dragă. Deseori o auzeai spunând: „plec la Moldova”, sau „am fost la Moldova”, adică în zona orașului Pașcani, la casa părintească, acolo unde și-a mai construit o aripă de casă, chiar lângă livadă, aproape de nucul care o cheamă acasă, că el știe cât de mult este iubit.
Câte gânduri s-au așezat, ordonate, binecuvântate, logice, și au avut răbdare să fie scrise, literă cu literă, pentru a da sens frazelor lungi care te poartă prin experiențe de viață nebănuite sau prin domenii care depășesc sfera de pregătire profesională a autoarei! Și asta pentru că Aneta Dumitru este pasionată de nou, de frumos, de creativitate, fără a uita rădăcinile strămoșești, tradițiile și obiceiurile care au ajutat la păstrarea vieții pe aceste meleaguri românești. Prin „Chemarea nucului”, autoarea reușește să-i atragă și să-i implice în activități tradiționale românești și pe cei tineri, unii născuți departe de țară, dar care aleg să se întoarcă la vatra veche și să se bucure de roadele cu gust bun, de plante de leac, de aer curat, de soare cu raze blânde, de pământ roditor și ape cristaline. Că de toate acestea te poți bucura, dacă vrei să faci o rugăciune de binecuvântare și de mulțumire, dacă ai grija lor, îndeplinindu-ți menirea dată de Însuși Dumnezeu. Prin acest volum, Aneta Dumitru reușește să-i determine pe cititori să fie mai atenți cu natura înconjurătoare, să devină mai buni observatori, să cerceteze tot și să păstreze ce este bun și de folos, pentru a le fi bine. Că doar așa te poți bucura de sănătate și minte limpede până la adânci bătrâneți, dobândind înțelepciune și contribuind cu idei noi și bune la dezvoltarea comunității în care trăiești, rugăciunea ajutându-te să fii în banda de frecvență în care lucrează Dumnezeu și Fiul Său.
Atunci când o cunoști pe Aneta Dumitru, îți dai seama că totul este posibil. Optimismul ei este molipsitor, încercările vieții au întărit-o, curajul implicării în activități noi i-a dat aripi pentru experiențe pe care le-a trăit asemenea lui Nicu-Nucu, personajul principal al acestui roman. Mă așteptam ca multe experiențe de viață ale autoarei, câteodată destul de dure, să fie incluse în roman și atribuite unor personaje, chiar și secundare, cu dorința de a stârni milă sau compasiune, ori ca exemplu de putere care te ajută să te ridici și să continui alegând Calea. Dar la personajele alese de Aneta Dumitru tânguirea, „plânsul de milă”, nemulțumirea, căutarea vinovaților, grija zilei de mâine și alte asemenea lipsesc, pentru că firul acțiunilor întregului volum se împletește în jurul firului de lumină, călăuzitor, având ca emițător pe Însuși Iisus Hristos, mărturisit în toate ocaziile, indiferent de tipul experienței prin care personajele trec, pentru că din fiecare experiență învață ceva nou, scot noi idei la iveală și „viața își urmează cursul”, așa cum încheie, frumos, autoarea.
Elena Căpățînă
președinte Liga Scriitorilor Filiala Buzău, membru UZPR
by