Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Primarul Capitalei scos la mezatul politic

Primarul Capitalei scos la mezatul politic

M-am liniștit: candidatul la funcția de primar al Primăriei generale a Capitalei a tot fost căutat până l-au înșfăcat…, dar poate că de acum înainte măcar vom mai vedea și altceva la televizor, că ne-am ghiftuit ca la lăsata secului cu datu-n boghi la mezatul politic…! Oare noi chiar nu înțelegem că nu mai e nimic de capul politicienilor contemporani năuci, că nu mai sunt oamenii aceștia în stare de nimic bun pentru obște, că tot ce fac este să mișune ca furnicile întru chiverniseli absolut personale?! Chiar nu vedem, nu pricepem că nu e nimic de capul lor, că altă grijă nu au decât să nu aibă grijă decât de ei?!

Hai să zicem că mai lăsăm și noi de la noi, că mai iertăm, că mai îngăduim, poate se îndreaptă ceva…, dar când îi vezi repetat, interminabil, iremediabil că-s proști, hapsâni, hoți, mincinoși și se mai și laudă cu acestea, cum să nu te întrebi: noi cum suntem, în cazul acesta…?!

Spunea unul liberal (liberal altoit – liberal pur sânge cum sunt eu popă!) că nu schimbă pe „dracu’ cu mă-sa”. Ba bine că nu…! Păi, pe seama combinațiilor de sorgintea bulibășelilor, albei-neagra, consultării horoscopului doctrinar și ghiocului de clacă, pe ce drum au apucat liberalo-socialii dâmbovițeni, pe cine cu cine țintesc ei să schimbe, căci, ce mi-i unul și celălalt, doctorul vesel incurabil pe care pare că îl gâdilă ghetele, așa se hilizește și matemacianul cu pleașcă pe cap și degetu-n nas, ce pare că-i de la „Unda veselă”?!

Parafrazând pe Ion Creangă, știu și eu că unii se mai  îmbată – clampă câteodată – și alunecă de pe picioare, da când se uită în peisajul politic li se pare că merg ca pe sârmă…! Oare ce vis urât au avut oamenii aceștia, ce-o fi fost în capul lor de-au scos din competiție performera și au aruncat iresponsabil rezerva? Pe ce se bazează ei , Doamne ia-mă, ca să creadă că trec primii linia de sosire cu un alergător înapoi ori pe lângă pista de cursă lungă?! Cum să înlături tu pe Gabriela Firea, cea care ar fi învins fără drept de apel în alegeri cinstite, pentru ca să desemnezi în loc o persoană cu numele Nimeni, întocmai în disciplina de concurs la care se angajează?!

Dar obștea ce face? Cum poate să remedieze ea întunecimea din minte cu un bec ce filează?! Poate că cineva vrea într-adins să piardă…, numai așa se explică…! Altminteri, cum să întindă cineva sub picioarele altcuiva tocmai preșul roșu ce i-a fost lui tras de sub picioare?! Păi, ce încredere să aibă alegătorii atât în susținător cât și în candidat, de vreme ce se află în fața balamucului magna. Așa că, cel mai cinstit și întru cauza bucureștenilor este votul în favoarea primarului pentru ei, bucureștenii, nu pentru ei, geambașii politici mediocri, invariabil neintegrat în bâjbâielile ciucă-ciolaciste…!

N-au vrut-o pe Gabriela Firea, nici să nu o aibă! Dar de ce oare nu s-ar întoarce ea acasă, în Bacăul ei, unde oamenii ar primi-o în brațe și ar cuprinde-o în inimă. În Bacău, Gabriela Firea este așteptată, în Bacău este dorită, în Bacău, dacă ar vorbi rău despre ea un om, alții o mie l-ar scoate pe acela pe tușă… Aici, Gabriela Firea ar câștiga indiscutabil, oamenii o iubesc. Ori, de ce nu candidează la președinția României, cine nu o lasă?! Ce caută Gabriela Firea în echipa de promovare a unui candidat născut tocmai pentru a nu fi candidat?! Locul ei nu este acolo…!

Păi, doctorul presupus apt de primar este finul și discipolul lui Traian Băsescu. Nu a fost Băsescu însuși primar general pezevenchi, de ce să mai încercăm și cu finu-său? Cum, cine se aseamănă nu se mai adună acum? De când nu mai are înțelepciunea populară tâlc?! Păi, ce facem, îi luăm la rând? Ce-ar mai urma?! I-au înghițit liberalii pe mai toți ai lui Petrov…, a, da…, era să uit: poate blonda, de ce nu?! Poate-i mai dați și ei o șansă…! Sau chiar lui, Petrov-ului însuși, în carne și oase…, aduceți-l înapoi căci: ce mi-i el, ce mi-s cei din șleatca lui?! Poate măcar tura viitoare…, cine știe, că la noi obiceiul e temelie.

Facă-se voia voastră, pseudo liberalo-socialilor, să vă trăiască și succes candidatului vostru emanat de sfătuitorul vrednic pișicher Traian Băsescu…!

(Aurel V. ZGHERAN)

Facebooktwitterby feather