Sunetul muzicii este plăcut în stare simplă și nativă, dar noi fie îl complicăm brutal în compoziții mai mult inginerii fonice, fie îl deteriorăm în compoziții mediocre, interpretate fals și antimuzical, neredându-i astfel libertatea de a fi și a ne face fericiți cum sunt și ne fac aerul curat și lumina naturală, cărora de asemenea le aducem „îmbunătățiri” tot inginerești – aerului cu parfumuri chimice și luminii cu filtre orbitoare. De ce tulburăm și degradăm noi ce este frumos, plăcut, fericit de la natură?!
Apar azi în universul sonor al muzicii niște sunete vocale și instrumentale ce contrazic până și cuvântul muzică – să nu mai vorbim despre cuvânt, că și pe el l-am ciopârțit, l-am vopsit, l-am împodobit cu veșmânt unsuros, dar l-am răzuit de miresme și de suflet părintesc, pur românesc, clar ca lacrima, dulce ca dragostea de patrie, oblăduitor ca brațele familiei și neamului nostru…!
„Măcar să cântăm, dacă tot nu avem voce”, zicea Jean Marais, plângându-le de milă în chip ironic celor ce falsează chinuitor muzica – se știe: marele Jean Marais cânta admirabil, pe lângă că juca sublim film și teatru, iar încă mai mult și decât atât, era și regizor, pictor și sculptor.
Lăsăm acest preambul spre meditația cui crede că se merită, ca să ne aducem aminte de o cântăreață magică de muzică ușoară, a cărei repertoriu de melodii poate fi un manual de muzică pentru ucenicii artei glasului cu înger în sine: Elena Cârstea.
Despre Elena Cârstea nu poți spune decât ce spui despre păsări, despre cer, despre iubire, despre lacrimi și surâsuri pe canturile vieții, despre viață pe propriile-i muchii, despre durere pe propriile-i răni, despre despărțiri pe propriile nemaiveniri…! Iată, în toate acestea sunt cântecele Elenei Cârstea, iar cântecele Elenei Cârstea sunt în toate acestea.
Era cu noi și nu știam cum va fi când nu va mai fi, căci într-o zi (sunt optsprezece ani de atunci) a plecat și nu foarte des s-a mai întors…! Când era cu noi nu știam cum va fi când îi vom simți lipsa. Nici ei nu i-o fi surâsul lipit de față în locul lacrimilor, fără noi și n-o fi știut aceasta până acum. A avut curaj, a plecat totuși, și-a luat cântecul ca să-i încapă în bagajul sufletului mai puțină singurătate. Uneori i-a fost bine, uneori i-a fost și greu, a trecut și printr-un grav impas de sănătate, nu putea să mai meargă și nu înțelegea de ce, dar pe ea puține-s patimile ce-o înving.
America este mare, frumoasă, prosperă, dar nu e România pentru Elena Cârstea, rai de-ar fi…! Aici e țara în care s-a născut, aici sunt primii și cei dintotdeauna prieteni, aici respiră amintirile, aici e casa mereu a ei căci pentru fiecare dintre noi casa părintească este acolo unde locuia mama când ne-am născut, iar acolo chiar dacă nu mai este mama, uneori nici casa, fărâma de oval al cerului de deasupra ungherului acestuia de pământ este acoperișul casei mamei, iar dedesubt e umbra amintirilor mamei, blândețea privirii mamei, căldura pieptului mamei, brațele de-mbrățișat ale mamei, vibrația glasului mamei, dulceața sărutării mamei.
Pe toate acestea le-a lăsat aici când a plecat în America Elena Cârstea, iar toate acestea o așteptă zi cu zi de atunci și până azi…! În America artista are o familie-n mijlocul căreia trăieşte frumos și este fericită – căsătorită fiind cu avocatul și omul de afaceri american, Glenn Muttart, ea însăși rezervând muzicii timpul adecvat unei pasiuni nu unei profesii și ocupându-se de activități rentabile financiar. Dar cu toate acestea, acasă este tărâmul acela de lume pe care uitarea nu-l anexează niciodată proprietății sale, chiar o împărăție dăruind la schimb.
Elena Cârstea este o cântăreață de muzică ușoară cu înger în glas, cu mângâiere în inimă, cu dor în urma pasului ei, cu iubire-n brațele-i întinse spre iubire, cu soare, cu stele și flori în cântece…! Ne este dor de Elena. O strigăm din toată ființa noastră, o petiție de rechemare este eseul acesta dedicat ei…! Aspirațiile, împlinirile, dezamăgirile de ieri, de azi, de oricând sunt într-o zi, mai devreme sau mai târziu restituite de către artiştii frumoși, ce prelungesc întru plinătatea vieții, emoțiile…! Sunt atâtea pe care trebuie să ni le restituie artista solistă de muzică ușoară-pop, compozitoare și textieră…, toate acestea într-una singură: revederea…! Vrem să o revedem, că ne este dor…! Noi îi menținem și dăruim neîncetat iubirea…!
Sigur, nu este acesta un strigăt de disperare, e un strigăt de speranță, reactia noastră emoțională în care se descătușează răbdarea așteptărilor, căci îndrăgita artistă vine uneori în țară, dar zăbovește foarte puțin timp, insuficient pentru a-l împărți cu publicul ei de altădată, unul și același cu cel de azi, întotdeauna fidel iubirii pentru mirabilele melodii pe care le interpretează și pentru ea. Aici, în România această iubire nu s-a dizolvat în uitare, ea este ca lumina florilor pământului, stelele cele strălucitoare ce ard privirii și după ce se sting și mai este ca mireasma, mirajul și grația stelelor pământului, florile ce stropite cu rouă dimineața par că au plâns toată noaptea, însă odată cu zorii zilei râd iarăși la soare…!
Iubirea este singură ce-ntotdeauna, oricât de grea e apăsarea așteptării, aduce speranța, alinarea, curajul ce-ntr-o zi, oricât de târziu biruie ca razele de soare prin întunericul nopții ori prin platoșele norilor…!
(Aurel V. Zgheran)
Foto: Elena Cârstea; Elena Cârstea cu soțul ei Glenn Muttart
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..