Să mă sfinţesc…

Să mă sfinţesc încet, ca dintr-un stup de miere
Mi-e gându-n răzvrătire de-atâtea mii de ori.
Uitare, rugă, teamă şi – de ce nu? – durere
Să mă cuprindă-n taină şi spaime şi ninsori

Doar să mă-nfrupt tu lasă ca roua-n disperare
Pe flori să se-mplinească cum zorii se-mplinesc,
Cum se-mplineşte ruga-n noian de aşteptare
Să mă sfinţesc din tine: eşti dar dumnezeiesc.

Câtă lumină-ncape în degetu-ţi de ceară
Întreb, în umbra tainei, când stupul cel de mir
Spre buze îl apropii? În umbra ta e seară,
În umbra mea dorm greieri ca-n sacru patrafir.

Mi-e gându-n răzvrătire spre tine-a câta oară?
În nunta mea salcâmii, de floare-ncep să doară.

Duminică, 12 mai 2013

Călătorie printre nuferii îmbobociţi

Călătoream peste plaur, peste nuferii îmbobociţi,
Prin zona galactică, spre Ostrov, în zori,
Pe fundul Mării Sarmatice
Fără să bănuim, fără să ştim
Că suntem perechea damnată, cu haine de flori.

Pe mâini cu mirare, cu iarbă pe pleoape,
Ciudată pereche, lunecam pe recile ape.
Călătoream peste plaur, peste ciudatele forme
Printre gheizere fără sfârşit.
Prin filtrata lumină de la arteziane
Un vulcan uriaş se-arătase în zori,un vulcan uriaş.
Singuri eram pe planeta ciudată,
Prin zona galactică mergând spre steaua polară,
Singuri mergând spre steaua din vis
Călăuziţi de miracole, de întâmplări şi de fulger,
Călătoream peste plaur-perechea ciudată.
Spre Ostrov ,în zori
Spre coliba de flori.
Nici o vibrare nu se trezise, nici o adiere :
Era ca în noaptea de dinainte de Înviere.
Nici un semn dinspre Ostrovul de floare înzăpezit.
Pereche damnată la singurătate – 
Călătoream spre plus infinit.
Un vulcan uriaş se-arătase în zare:
Pe Ostrov, Grădinarul, devenise un semn de mirare. 

Spre Ostrov, în zori
Spre coliba de flori….
Spre Ostrov, în zori…

EMILIAN MARCU

by

Referinţă Bibliografică

Emilian Marcu – Să mă sfinţesc/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 martie 2015