În august 1916, Guvernul României, întrezărind situaţia conjuncturală şi favorabilă împlinirii visului de unitate naţională a românilor, decide să renunţe la neutralitatea sa, iniţial declarată, şi acceptă să intre în conflagraţia Primului Război Mondial de partea Antantei, chiar dacă pregătirea şi înzestrarea armatei române nu era una corespunzătoare susţinerii războiului. Acest fapt dezavantajos s-a făcut imediat vizibil în aprigile confruntări beligerante din „primul val” al luptelor date împotriva inamicului cotropitor, în care armata română a înregistrat uriaşe pierderi umane şi materiale. Pe altarul  luptelor inegale şi sângeroase ale Războiului Întregirii Neamului Românesc, după cum acesta a fost denumit, au căzut la datorie, însufleţită  de dorinţa apărării şi reîntregirii pământului românesc, sute de mii de ostaşi români, deveniţi, astfel, Eroi ai Neamului Românesc.

Unul dintre aceştia avea să fie, la cei 22 de ani ai săi, şi proaspătul inginer silvic, cu grad militar de sublocotenent în rezervă, Ioan R. Marinescu. Până aici nimic deosebit faţă de toţi ceilalţi tineri militari combatanţi şi rezervişti „chemaţi sub arme” să lupte şi să înfăptuiască, fie şi cu preţul vieţii, un ţel măreţ. Ceea ce îl deosebeşte însă de toţi Eroii români care s-au jertfit în crâncenul Război pentru Unitatea Neamului este faptul că acesta a lăsat posterităţii şi o scurtă istorie trăită şi mărturisită în „Note de război”, un adevărat „jurnal de front” personal, care oglindeşte veridic situaţia frontului şi starea de spirit încercată chiar din prima zi a înrolării de către tânărul combatant aflat la datoria ostăşească pe câmpurile de luptă de pe Valea Prahovei, sudul Dunării şi apărarea Bucureştiului; la acesta din urmă, tânărul combatant, slt.(rez) Ioan R.Marinescu, fiind grav rănit, avea să se sfârşească pe patul Spitalului de campanie din Bucureşti, la 3 / 16 decembrie 1916, la nici 23 de ani împliniţi, după cele 91 de zile de lupte sângeroase ale „primului val” al Războiului Întregirii Neamului la care a participat efectiv. A fost înmormântat în Cimitirul Ghencea militar.

Se împlinesc, iată, de atunci 105 ani de veşnicie!

Fatidic, însă, „jurnalul de front” aflat în raniţa tânărului erou avea să fie descoperit după aproape un veac de la jertfa lui şi asta datorită unui adevărat miracol. Cum altfel s-ar putea denumi faptul că în anul 2014 nepoata eroului, doamna Irina Nelson (ieşeancă, născută Marinescu, devenită cu timpul o renumită fiziciană a României şi apoi nevoită, datorită marginalizării, să se stabilească definitiv în SUA, ca profesoară universitară), a scos cu uimire la iveală din arhiva de familie a tatălui său cele 39 de „note de război” însemnate ad-hoc de unchiul său  pe fronturile luptelor la care a participat în perioada 21 aug. /  3 sept. – 14 / 27 oct. 1916?!!

Într-adevăr, un miracol în adevăratul sens al cuvântului!

Înzestrată cu o solidă pregătire superioară probată ca fizician şi profesor universitar, doamna Irina Nelson a intuit importanţa „filonului aurifer” al scurtului „jurnal de front” ţinut „la zi” de către  unchiul – erou şi nu a ezitat să-i aducă acestuia „cu nemărginită milă şi respect” un binemeritat „prinos de familie”, concretizat, în acelaşi an 2014, printr-o primă tipărire ne-editată a „notelor”, la care a adăugat, după o minuţioasă cercetare, explicaţii exhaustive ale acestui context istoric. De aici încolo, în cadrul manifestărilor apropiatului Centenar al Reîntregirii Neamului, de la 1 Decembrie 2018, s-au înscris la loc de cinste, într-o înlănţuire cursivă, momentele cinstirii şi glorificării Eroului martir, Slt.(rez) Ioan R.Marinescu, între care: apariţia la Ed Junimea, în colecţia „Memoria clepsidrei” şi lansarea la sfârşitul anului 2016 a impresionantului volum „Note de război – inedite – 1916 – în primul val” , cu doi autori: Ioan R. Marinescu – eroul combatant şi Irina Nelson (n. Marinescu) – nepoata sa, care a contrapus veridicitatea „notelor” cu un admirabil „montaj de texte” autentice, referitoare la împrejurările de restrişte ale epocii, înscrierea numelui său pe Monumentul Eroilor de la Lespezi, ridicat de obştea comunei în 1929, dezvelirea unei plăci memoriale la Şcoala gimnazială de la Heci – Lespezi, unde eroul „a deprins tainele învăţăturii”, lansarea volumului „Note de război” la Iaşi şi la Lespezi, săvârşirea la Biserica Banu a unei Panahide întru omagierea Eroului la un veac de la moartea sa.

În 2018, în anul Centenarului, n-a fost de mirare că, în cadrul concursului literaturii de război organizat de către ANCERM, volumului junimist i s-a decernat Premiul special al juriului. Tot atunci, graţie generozităţii doamnei Irina Nelson, s-a constituit în cadrul ANCERM şi Premiul Naţional anual: „Eroul literat Slt.(rez) Ioan R.Marinescu”.

Biografia scurtei vieţi a Eroului Ioan R. Marinescu se poate desprinde lesne din volum:  s-a născut  la 27 ian./ 9 feb.1894  în satul Heci, aparţinător comunei Lespezi, jud.Baia (acum, Iaşi), din lunca Siretului, fiind  cel de al 8-lea dintre cei 12 copii ai familiei Maria şi Radu Marinescu; tatăl fiind învăţător . A urmat cursurile primare ale şcolii hecene, pe care le-a absolvit în 1906 şi, apoi, pe cele secundare şi liceale (probabil, după cum atestă un certificat) la Liceul Internat din Iaşi, după care şi pe cele ale facultăţii de silvicultură din Bucureşti, devenind inginer silvic doar pentru scurtă vreme, deoarece, imediat ce România a intrat în această primă şi cumplită conflagraţie mondială,  a fost mobilizat  în armată, ca sublocotenent rezervist şi a participat în primul val al războiului şi în prima linie a luptelor date, a căzut la datoria ostăşească  puţin după 3 luni de la înrolare şi a murit în spital la 3 / 16 dec. 1916.

Aduse la lumina volumului junimist, mai întâi olograf şu apoi retranscrise editorial, cele 39 de „note de război” ale slt. rez. Ioan R. Marinescu, însemanate pe frontul românesc în perioada 21 aug./3 sept. – 14/27 oct. 1916, dezvăluie cititorilor, cu acurateţea de gând şi simţire, o scurtă istorie trăită „pe viu” şi mărturisitoare a grozăviei acelor zile încrâncenate ale „primului val” al nemilosului război, impresionând chiar de la prima dintre ele, datată 21 aug.1916: „ Dimineaţa la ora 8 ni s-a făcut Serviciul Divin în faţa facultăţii de medicină. Multă evlavie şi tristeţe. Ce necunoscut mi se deschide în faţă? Vorbeşte preotul, colonelul şi camaradul Ştefănescu cu un avânt şi un entuziasm nebunesc…”

Următoarele „note” (extrase fragmentar) iau „pulsul” războiului: „ La ora 8 pornim la Braşov. În drum întâlnim case devastate, haine militare aruncate, dezastru neînchipuit. Pe marginea şoselei mormântul plin de flori al primului soldat căzut. Mai încolo unul mai lung cu 21 de morţi. Mâine, poimâine poate, trecem şi noi în Câmpiile Elisee. …(25 aug.), „ Azi auzim veşti rele de frontul de sud. …Se zvoneşte că bulgarii au trecut Dunărea şi se apropie de Bucureşti. Ce dezastru ar fi!” (28 aug.).

În plină grozăvie a realităţii crunte din jur, autorul  găseşte şi fiorul lăuntric al extazierii naturii: „ E o zi caldă şi senină de toamnă. Munţii se ridică gigantic în jurul frumoasei câmpii a Bârsei, învăluiţi de o ceaţă transparentă prin care stânci sure, prăpăstioase, albesc în lumina lină a soarelui. Ce ţară bogată! …Gândul acesta ne dă avânt nebun şi mintea ni se înflăcărează şi inima se zbuciumă şi braţul se încorfâdează şi vai şi amar de cei ce ne-or ieşi în cale.” (1 sept.)

Operaţiunile războiului se succed cu repeziciune: „…pe la 8 dimineaţa plecând spre popotă ni se dă ordin că peste o oră plecăm pe frontul de Sud. …ne pare însă bine, căci avem o sete nebună de a zdrobi pe bulgari, răzbunând cu vârf şi îndesat victimile, de la ce au făcut din ostaşii noştri.” (4 sept.)

Ajunşi în cantonament la malul Dunării, „după un marş forţat, cu halte puţine, mâncare rece cam pe sponci şi praf berechet, de aproape 30 km până la Izvoarele…”(5-7 sept.),  compania eroului pregăteşte minuţios atacul, aşa cum a dispus „…generalul Lambru, comandantul diviziei, care ne-a înflăcărat la culme printr-o cuvântare fără egal” (8-12 sept.)  A venit şi ziua trecerii Dunării, „Zi de o mie de ori memorabilă pentru mine şi tovarăşii mei de luptă. …La ora 4 din noapte ne deşteptăm sub loviturile prelungi ale artileriei noastre grele de pe malul Dunării. Văzduhul se cutremură. Se pare că iadul a coborât pe pământ. Sub protecţia artileriei, Regimentul 10 Vânători trece cel dintâi în bărci mici şi începe lupta pe malul bulgăresc. …Mă uit cu binoclul dincolo. Satele ard în flăcări, trupele noastre în formaţiuni diferite de luptă înaintează într-o pârâială groaznică de împuşcături. Din când în când strigăte nebune de Ura! ajung până la noi. Pe sus 5 aeroplane germane…aruncă bombe ucigătoare. O bombă se sparge la malul apei şi omoară 5 soldaţi şi un barcagiu. Aspectul lor e oribil. …În consecinţă, se ordonă să trecem fără a ţine seama de bombe. Bombele explodează în jurul nostru, dar nu ne ating. Ajunşi pe malul celălalt…am petrecut 4 ore de groază neînchipuită. Aeroplanele ne-au descoperit masaţi şi s-au pus să ne distrugă. Abia pe la 51/2 s-au mai potolit…” (18 sept.)

După reuşita pe frontul de Sud, slt. Ioan R. Marinescu a fost transferat iar pe frontul din Carpaţi, la Predeal, sub comanda generalului Averescu, acolo unde luptele erau şi mai crâncene. „Făgăraşul a căzut şi Braşovul e gata să cadă în mâinile nemţilor” (24 sept.) A urmat…”cea mai groaznică zi ce am dus-o până astăzi în războiul nostru. …compania mea primeşte o însărcinare prea mare, prea grea, fără să avem vreo susţinere, fără mitralieră, fără nimic. Aveam ordinul să capturăm cele 5-6 tunuri ce au trecut astă noapte pe valea Temeşului.” Evident, lupta inegală ca forţe, a fost una aprigă, cu pierderi multe şi cu misiunea atinsă parţial, dar „ordinul de retragere, care nu ajuge până la mine”  îl pune pe erou în situaţia extremă a „neînduplecării”  abandonării misiunii primite, „rămânând singuri 4(?) sub foc”, din care „ dezmeticit (…) m-am văzut sănătos încă, am ajuns la convingerea că glonţului i-e frică să mă atingă.” (27 sept.).

Mai departe „Notele” consemnează zile şi nopţi de lupte cumplite pentru apărarea defileului Predealului în care trebuia: „să facem din piepturile noastre scut invincibil spre a opri puhoiul să se prăvale spre scumpa şi nenorocita noastră patrie. (…) Grozave zile mai trăim! Nervii ni s-au tocit, judecata s-a întunecat, ne-au năucit, ne-au înnebunit bombele. Priveliştea soldaţilor mutilaţi e îngrozitoare. (…) Mă gândesc încăodată la cei de acasă şi cu Dumnezeu înainte.” (28-30 sept.).

Fără a avea răgaz în toiul luptelor de foc continuu date pentru apărarea gării din Predeal, autorul reuşeşte, totuşi, să „noteze” şi acele zile îngrozitoare:  „ E înspăimântător războiul, totuşi până acum ne-am deprins cu el. ( …) Infernul pare a se fi coborât pe pământ. (…) Dacă ne-o fi scris să murim, murim aicea cu toţii.” (6-12 oct.)

Ultimile două „note” din „jurnalul de front” al slt. Ioan R.Marinescu sunt la fel de edificatoare în tragismul lor: „La popotă aflu vestea fericită că s-a făcut un tablou de permisii de câte 48 de ore pentru fiecare ofiţer. Nu-mi cred auzului. Oare e posibilă minunea să văd aşa de curând pe toţi cei de acasă?” ( …) …mulţumit, când nu bine ajung, ne vine ştirea că regimentul nostru, singur din toată divizia, ca fiind cel mai brav – deşi cel mai încercat – are ordin să plece chiar în noaptea asta înapoi la Buşteni, ca rezerva Diviziei a 4-a care ne-a înlocuit pe front. Rămânem cu toţii încremeniţi.” (13 oct.). „În zorii zilei primim ordin grabnic: Regimentul în formaţiunea în coloană de companii, cu baioneta la armă gata de atac. Atacul general al diviziei fiind început pe tot frontul de la 21/2, noi aveam însărcinarea să atacăm aripa stângă inamică spre est de Azuga.” (14 oct.).

Aici şi aşa se curmă brusc „notele de război” ale slt.(rez) Ioan R.Marinescu. Probabil, dacă ar fi fost posibil, aceastea ar fi fost cu siguranţă continuate, relatând veridic amploarea şi grozăvia acelor zile şi nopţi însângerate de pe frontul de apărare al Bucureştiului. Dar n-a fost să fie „notate”, nici ca răgaz şi nici ca putinţă, deoarece la 20 nov. / 3 dec. 1916, în luptele eroice, dar mult inegale, de pe frontul Neajlov – Argeş, în zona localităţii Chirculeşti, sublocotenentul Ioan R.Marinescu a căzut grav rănit, iar la 3 / 16 dec.1916, pe patul Spitalului de campanie bucureştean, şi-a aflat sfârşitul său eroic, la nici 23 de ani împliniţi.

Au rămas în urmă-i, ca o moştenire vie,  cele 39 „note de război”, care se înmânunchiază împreună într-o „dâră luminoasă” a încleştării eroice „pe viaţă şi pe moarte” din „primul val” al Războiului Reîntregirii Neamului Românesc.

Într-adevăr, oricare dintre citiorii care se vor apleca cu simţire asupra „notelor de război”, scrise de mai bine de un veac în urmă de tânărul combatant, slt.(rez) Ioan R. Marinescu, în condiţiile vitrege ale încleştatelor lupte date în tranşeele războiului, va avea în faţă o relatare veridic mărturisitoare cu o pecete de real  autentic, fără o  cosmetizare sau înfrumuseţare literară anume, neavând tihna de a o face cumpănit, care evidenţiază un condei onest şi talentat căruia nu i-au scăpat atrocităţile „primului val” în care se oglindesc recurent file de istorie adevărată.

Înţelegerea „notelor” în întreg ansamblul timpului sângeros în care au fost însemnate este facilitată de minuţia cu care nepoata eroului, Irina Nelson (n.Marinescu),  le-a pus în contrapunct cu sursele autentice cercetate  ( generalul Averescu, căpitanul Emilian Ionescu, preotul Muşăţeanu), la care se adaugă şi aportul considerabil al istoricului american Glen E. Torrey. La sfârşitul lecturii „notelor” cititorii pot lesne să întrezărească şi autoportretul tânărului erou, din care se desprind puternicele sale trăsături umane: tărie de caracter, concentrare, spirit de sacrificiu, patriotism fierbinte şi ( de ce nu?) certe veleităţi literare!

Se împlinesc, iată, 105 ani de la moartea Eroului – literat al Războiului pentru Unitatea Neamului Românesc, slt.(rez) ing Ioan R.Marinescu, care-şi doarme somnul de veci în parcela C a Sanctuarului Eroilor Primului Război Mondial din Cimitirul Ghencea Militar. Dar, totodată, se împlinesc şi şapte ani de la miracolul aflării şi scoaterii la lumină a preţiosului său „jurnal de front” , care dă seama faptic de timpul istoric de luptă, jertfă şi glorie a României Reîntregite. Graţie acestor „note de război” tânărul Erou – literat, slt.(rez) ing. Ioan R.Marinescu, după aproape un veac s-a întors acasă, în Heciul său natal, revăzându-şi şcoala dragă, unde „a deprins tainele învăţăturii”, în comuna sa natală, Lespezi, acolo unde şi-a aflat cinstea şi recunoştinţa comunităţii înscrisă adânc în marmura Monumentului Eroilor lespezeni, în Iaşi şi în toată România.

Urmând, pioşi, ritualul creştin – ortodox al pomenirii celor trecuţi în Veşnicia Ceurilor, să-i aprindem cu sfinţenie candela neuitării tânărului erou, Ioan R.Marinescu, dar şi tuturor Eroilor Neamului care s-au jertfit în Războiul pentru Reîntregirea României, păstrându-le o vie şi nepieritoare recunoştinţă.

Mihai Caba

by

Referinţă Bibliografică

MIHAI CABA: Eroul – literat al Primului Război Mondial, Slt.(rez) ing. Ioan R. Marinescu – 105 ani de la moartea sa eroică/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 decembrie 2021