ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ…
(Sonet)
Eternitate,te-ai născut din HAOS
și- ai luat cu tine numai infinitul,
trecut-ai orizontul ori zenitul,
genunile din veșnicul repaos…
În depărtări cu raza de lumină
s-a făurit un univers și viața,
din ritmul ancestral păstrezi cadența
care pulsează-n nopți cu lună plină.
Și străbătând eterul pe aripă
printre neanturi ocolind în zbor,
nu te-ai oprit la margine de nor
și profitând de-a timpului risipă
ne dai ETERNITÂȚI numai de-o clipă,
sculptate într-o secundă de amor.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..