EUGEN DORCESCU
UN FENOMEN: „DORZIANA”
I. Cunosc, de mai mulți ani, devotamentul, pasiunea și desăvârșitul profesionalism cu care Doamna Conf. univ. dr. Florina Maria Băcilă cercetează, la standarde universitare, poezia lui Traian Dorz (Florina Maria Băcilă, Dorziana – o (re)construcție a textului prin limbaj, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2016; Dorziana – poemul (ne)cuvântului întemeietor, Editura Cosmopolitanart, Timișoara, 2021). Strădania sa a fost remarcată și apreciată atât în mediile academice, cât și în lumea oamenilor de cultură ori în comunitățile religioase. Toate aceste ecouri, note de lectură, cronici, comentarii, mai mult sau mai puțin extinse, au fost strânse, de curând, de Doamna Florina Maria Băcilă, într-un consistent volum: Dorziana – Consemnări și exegeze, Editura Cosmopolitanart, Timișoara, 2024.
Studiile Doamnei Florina Maria Băcilă, precum și recentele consemnări exegetice pot fi înscrise sub rigorile criticii descriptive (care raportează, prioritar, opera la contextul cultural, la limbaj, și, în consecință, vizează fenotextul). Totuși, în cărțile Doamnei Florina Maria Băcilă întâlnim numeroase și importante sugestii de critică interpretativă (cea care raportează opera, prioritar, dacă nu exclusiv, vital, nu convențional, la autorul ei, la psihismul său profund și, ca atare, este interesată de genotext). Vom încerca, în cele ce urmează, să limpezim și să aprofundăm aceste prețioase sugestii.
II. Înainte de orice, este necesar să facem o precizare decisivă, pe care, în ciuda însemnătății ei, nu am întâlnit-o niciunde. Anume. după convingerea mea, poezia spiritual-religioasă, poezia mistică au, ca suport, ca punct de plecare și de sprijin, ca justificare în ontologia artei și în viața duhovnicească, spusa lui Iisus din Evanghelia după Ioan 15, 5: „… fără Mine nu puteți face nimic”. Or, întrucât „… cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii…” (Epistola către evrei 4, 12), enunțul hristic trebuie luat ca atare, à la lettre, ca un adevăr absolut, indiscutabil: fără Iisus, fără Dumnezeu omul nu poate face nimic, chiar nimic, nu poate citi, nu poate scrie, nu poate vorbi, nu poate umbla, nu poate munci, nu se poate odihni, nu poate trăi, nu poate muri.
Trăim cu toții acest adevăr, fără a-l conștientiza. Îl trăim spontan, instinctiv, empiric, comportamental, îl trăim și, trăindu-l, îl ilustrăm, ca pe o stare de fapt. Unii, însă, au revelația lui. Și această revelație, acest cutremur, acest impact, le schimbă radical viața. L-au descoperit pe Dumnezeu în ei înșiși și recunosc, existențial, în abisalitatea eului, adevărul rostit de Iisus.
Dacă un purtător al acestei revelații este poet (poate fi și teolog, filosof sau simplu credincios), el își va întemeia și elabora poemele pe câteva strategii definitorii, subsumabile noțiunilor de jertfă și de slujire. Simțământul atotputerniciei divine și al totalei neputințe omenești, corelat cu negrăita bucurie a conlucrării divino-umane de fiecare clipă, nu doar îi generează și îi hrănește scrisul, dar îl și validează pe acesta, ca făptuire mistico-religioasă.
III. Opera și personalitatea creatoare ale lui Traian Dorz se încadrează perfect în acest chenar și este meritul Doamnei Florina Maria Băcilă de a fi decupat, fără greș, în teritoriul vast al acestei poezii, spațiile de manifestare a ceea ce am numit „strategii”, chiar dacă termenul nu apare în demersul său. Oprindu-ne doar la Dorziana – poemul (ne)cuvântului întemeietor, iată, spre exemplu, crescute din fiorul noii existențe, al unei existențe cu totul întru Domnul, strategiile viețuirii și supraviețuirii, identificate în secțiunea „La țărmul mării mele” (cu inter-relaționarea subtilă țărm – mal – liman). Sau strategiile dorinței (ale iubirii), în secvența de mare intensitate mistică „Simțit-am pe suflet sărutul Tău blând”. Ori strategiile puterii și ale neputinței, în „Ceva de nemairupt”. În fine, strategiile conlucrării și ale laudei, în „Același Nume Preaiubit”.
IV. Este de observat și de subliniat întâlnirea în spirit a poetului și a comentatoarei, coincidența celor două perspective existențiale. Enunțul hristic lucrează cu putere și, pare-se, în măsură egală în cei doi.
Arhitema poemelor ne vorbește despre prezența și lucrarea lui Dumnezeu în ființa făpturii. Concomitent, dinamica impulsului liric și a conștiinței artistice este dată de strategiile amintite. Iar strategiile reprezintă obiectul analizei. Exegeta recreează, așadar, opera poetică în manieră conceptuală și hermeneutică.
Limbajul prim (poezia) și limbajul secund (analiza) tind, deopotrivă, spre idealul excelenței, a cărui atingere depinde numai de gradul în care a fost și este asumat de cei doi actanți apodicticul, mângâietorul, teribilul „fără Mine nu puteți face nimic”.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..