EUGEN DORCESCU: ÎN DRUM SPRE TEMPLUL COSMIC

„… quia fecisti nos ad te et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te”.

(Augustini Confessiones, Liber I, Caput I)

Am primit, în dar, cu puține zile în urmă, o carte minunată, o carte – călăuză, un ghid de călătorie, în spațiu, în timp, în eternitate, o carte ce ilustrează drumul de la profan la sacru, de la omul firesc la omul duhovnicesc, de la bucuria simplă, empirică, lumească, de a trăi (joie de vivre),  la beatitudinea fericitei „nașteri din nou”, de la contemplarea făpturii, la extazul pregustării Edenului.

De altfel, orice călătorie, cât de cât inițiatică, are, drept motivație abisală, conștientizată sau nu, căutarea Paradisului pierdut.

Cartea se intitulează Ecouri perene de lumină şi credinţă din Ţara Sfântă. Pelerini bănățeni la locurile sfinte din Israel, ediţia a treia, revăzută şi întregită, aparține Părintelui Vicar mitropolitan, dr. Ionel Popescu, s-a tipărit la Editura David Press Print din Timişoara, în 2020,  și evocă, detaliat, pe îndelete, cu o blândă stăruință,   cu imensă erudiție și deplină încredințare, un pelerinaj, amplu și complex, în Țara Sfântă.

Vizitarea fiecărui obiectiv este însoțită de extinse lecturi din Scriptură, de incursiuni în istorie, în biografii celebre sau modeste (împărați, profeți, înalte fețe bisericești, preoți, călugări, schivnici, eremiți, oameni ai locului, pelerini), de comentarii privitoare la edificii mărețe sau chinovii austere, de reculegere, meditație și rugăciune. Viața lăuntrică a pelerinului, precum și viața lăuntrică a lectorului sunt chemate să participe la această inegalabilă călătorie cu toate energiile lor: gândul, sufletul și duhul își descoperă afinități profunde și se unesc în elanul mărturisirii și al adorării. O emoție supraumană, o fericire negrăită inundă ființa.

Relatarea, debutând, în chip de predoslovie-binecuvântare, cu un inspirat text al Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului (Călător în țara lui Iisus) și continuând cu o introducere a autorului (Spre Țara Făgăduinței), are trei mari secțiuni, corespunzătoare celor trei etape ale acestui pelerinaj.

Din prima etapă, acoperind celebre repere biblice, reținem o seamă dintre luminoasele popasuri, încărcate de rost, de înțelesuri adânci, de o indicibilă nostalgie și de un sublim lirism hristic:  Bethlehemul – cetatea Naşterii Domnului, Pe Muntele Măslinilor, În Ghetsimani, Pelerini pe „Drumul Crucii”, Ierihonul – „cetatea palmierilor”, La Marea Moartă, Schitul românesc de la Iordan, Cetatea Nazaretului, Cana Galileii, Taborul, Capernaum – „cetatea Domnului”, Pe muntele Fericirilor, Iordanul – „râul care curge în adâncime”, Akko – capitala cruciaților etc.

Cea de-a doua etapă (secțiune) cuprinde, sub genericul Alte cetăți biblice, noi memorabile răgazuri: Cezareea Palestinei, Emausul, Betania, Hebronul, Muntele Carantania, Masada ș. a.

Iar, în cea de-a treia secțiune, ne întâlnim, sub genericul Iordania, cu toposuri încărcate de istorie, de tradiție, de lumina spectrală a nemuritoarelor texte sacre: Iordania – țară biblică, Amman –  Rabbath Ammon, Jerash – biblicul Gerasa, Multele Nebo etc.

Cartea se încheie cu un necesar text – concluzie: Folosul duhovnicesc al pelerinajului: „După încheierea fiecărui pelerinaj, sentimentele care ne stăpânesc pe drumul de întoarcere acasă sunt de mulțumire și recunoștință față de Părintele ceresc, Care ne-a învrednicit să ne rugăm, să ne închinăm și să pășim pe urmele vechilor profeți, ale drepților și sfinților Legii noi și mai ales pe urmele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (p. 309). Și: „… am înțeles că, la locurile sfinte, s-a întâmplat un lucru minunat și atât de important pentru toți creștinii: transformarea făpturii umane, dezbrăcarea noastră de «omul cel vechi» și îmbrăcarea în «omul cel nou, cel zidit după chipul lui Dumnezeu în dreptatea și sfințenia adevărului» (Efeseni 4, 22 – 24)” (p. 310).

De fiecare dată, precizia și densitatea relatării (vizând înfățișarea obiectivului, originea sa, drame adiacente, înfrângeri și victorii de-a lungul vremii, statutul contemporan, legături cu lumea, inclusiv cu Țara Românească etc.) sunt completate de adecvarea, de arta necăutată a evocării. Autorul, fără a urmări, cu tot dinadisul, rostirea împodobită, izbutește pagini de mare fervoare a trăirii lăuntrice (și liturgice) și de mare putere descriptivă. Din loc în loc, textul este sprijinit cu sugestive ilustrații.

Iată, spre exemplu, cum este comentată starea de spirit a pelerinilor, ajunși lângă Mormântul Domnului: „Copleșiți de o stare emoțională imposibil de redat în cuvinte și de trăiri cum nu am mai avut vreodată, ne îndreptăm spre Mormântul Domnului (al XIV-lea și ultimul popas pe Calea Crucii), așezat în mijlocul Bisericii Învierii (Anastasis). Numărul mare de pelerini veniți din toată lumea ne obligă să așteptăm la rând mai bine de o oră, timp pe care-l fructificăm admirând incinta monumentalei biserici, citind acatiste, rugăciuni și meditând la Pătimirile Domnului. Ajungând în față, intrăm, câte trei persoane, pentru a ne închina în cel mai sfânt loc al creștinătății, Mormântul Domnului…” (p. 86).

Sau aceste notații sumare, dar cât de sugestive, pe țărmul magnific, arid, al Mării Sărate: „După vizitarea străvechilor ruine de la Qumran, luăm masa de prânz la restaurantul de alături, cumpărăm suveniruri din magazinul aflat în incintă și plecăm spre Marea Moartă. Întinderea de apă pe care o avem în față are până la 85 km lungime și o lățime de 10 – 17, 5 km. Nivelul apei este la circa 430 m sub nivelul Mării Mediterane, iar adâncimea de 433 m face ca aici să fie cel mai jos loc de pe suprafața pământului. Marea, formată în era terțiară între Moab (azi Iordania) și Canaan (azi Israel), are un grad de salinitate foarte ridicat, așa încât în apele sale nu trăiește nicio vietate. Peștii care intră în Marea Moartă din râurile Iordan și Arnon mor imediat din pricina salinității. De aici și denumirea de Marea Moartă, pe care o poartă din vremea fericitului Ieronim” (p. 123).

În fine, contemplarea Țării Sfinte de pe Muntele Nebo (așa cum a făcut cândva, la începuturi, Moise): „La sosirea noastră pe Muntele Nebo, vremea era frumoasă, cerul senin, aerul curat, iar priveliștea pe care o avem în fața ochilor de la această înălțime (aprox. 800 m peste nivelul Mării Mediterane) este încântătoare. Rareori ne-a fost dat să admirăm un peisaj atât de interesant, important și fermecător. Sunt, astfel, întru totul justificate exclamațiile de bucurie pe care le auzim în jurul nostru” (p. 304).

Nucleul, Inima vie a întregului peisaj (natural sau cultural), Centrul teritoriului străbătut de pelerini, acum și oricând, de fapt Centrul lumii văzute și al Lumii nevăzute, Izvorul vieții trecătoare și al Vieții veșnice, a fost, este și va rămâne, pe vecie, Ierusalimul, cu necuprinsa Taină a  Sfântului Mormânt. Paginile care notează prezența pelerinilor în cel mai sfânt loc de pe pământ sunt străbătute de o tensiune teribilă, stăpânită, însă, controlată, cu înțelepciune, cumpănire și bună rânduială (Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al rânduielii), așa cum se cuvine oricărui creștin și, mai cu seamă, așa cum se cuvine unui ilustru teolog, precum Părintele Ionel Popescu: „Astfel documentați, pășim, «cu frică și cutremur», în Biserica Sfântului Mormânt și urcăm spre altarul din dreapta intrării, numit «Jertfelnicul iubirii lui Dumnezeu», ridicat pe locul unde soldații L-au dezbrăcat pe Iisus de veșminte și i-au străpuns mâinile și picioarele cu piroane, răstignindu-L” (p. 73).

Filosoful Blaise Pascal, autorul celebrului pariu apologetic (1. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există, o să fii răsplătit cu o viață veșnică în rai, deci un câștig infinit. 2. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există, o să fii condamnat la un iad veșnic, deci o pierdere infinită. 3. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există, nu o să fii răsplătit, deci o pierdere finită. 4. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există, nu o să fii răsplătit, dar ți-ai trăit viața așa cum ai vrut, deci o pierdere finită), Blaise Pascal, deci, a spus, dacă nu mă înșel, că „toată nenorocirea omului vine de acolo că nu știe, sau nu vrea, să stea pe loc”.

Or, într-un anume sens, exact acesta este rolul și acesta este rezultatul unui pelerinaj adevărat: să îi descopere pelerinului „starea pe loc” (Eminescu), să îl aducă la revelarea acelui NUNC STANS (Thomas Hobbes), adică la netimpul și la nespațiul, la statornicia Divinității și, concomitent, la „starea pe loc”, la eternitatea trăirii mistice.

Meritul de căpetenie al cărții Părintelui Ionel Popescu ni se luminează, pe de-a întregul, așadar, de îndată ce o abordăm sub specie aeternitatis. Însemnătatea instructivă a lucrării (istorie, geografie, Scripturi) și însemnătatea ei educativă (etică, estetică, spirituală, religioasă) sunt încununate de cultivarea în pelerin (și în cititorul acestor pagini) a imaginației metafizice, care îi așază, îi situează pe aceștia, înnobilându-i, într-o Biserică vastă cât universul, în Templul cosmic, al cărui altar este chiar lăcașul Sfântului Mormânt și al cărui edificiu este Lumea întreagă. Ce beatitudine!

Carte de învățătură și de drumeție fiind, această însemnare a călătoriei spre Țara Domnului, spre Templul cosmic, Templu ce se arată ochiului lăuntric, este, în egală măsură, o carte a uimirii, a zborului, a răpirii la cele veșnic bune, veșnic frumoase și veșnic adevărate, o carte a luminii neapropiate, un basm filocalic. Fericit cel care a trăit-o și a scris-o! Fericit cel care o citește!

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Dorcescu, În drum spre Templul Cosmic/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 octombrie 2020