Îl prohodim astăzi, 5 noiembrie 2019, pe ION ARIEŞANU (8 septembrie 1930 – 1 noiembrie 2019), un important scriitor român, un ilustru scriitor timişorean, un om şi un prieten desăvârşit.

În numele şi în amintirea unei frăţietăţi literare şi umane de mai multe decenii, mă încumet a-i schiţa, acum, la catafalc, în prea puţine şi prea slabe cuvinte, exemplarul portret. Fiindcă tot ce a fost şi tot ce a făcut Ion Arieșanu, marele meu prieten, de-a lungul îndelungatei şi bogatei sale vieţuiri pământeşti, s-a situat, esențialmente, sub semnul excelenței. Ceea ce, eventual, a putut părea umbră nu a fost decât intensitatea luminii.

Axul, definiția ultimă, suportul și substanța ființei sale empirice și artistice, a fost, dintru început, și a rămas, până la sfârșit, legea morală. Celebra zicere a lui Immanuel Kant: „Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine” îl identifică și îl înveșmântă pe deplin: ca scriitor, jurnalist, conducător de revistă, critic de artă, ca om al comunității, ca prieten.

Scriitorul Ion Arieșanu, indiferent în ce împrejurări a trăit, indiferent când a scris și indiferent ce a scris (Anii adolescenţei, proză scurtă, Bucureşti, 1962; Trenul albastru, proză scurtă, 1965; Vară târzie, proză scurtă, 1967; O complicată stare de fericire, roman, 1967, edţia a II-a,1978; Vrajă sau transformarea miraculoasă a lucrurilor, roman, 1971; Primiţi puţină duioşie?, reportaje, 1972; Amintiri de pe planeta pământ, reportaje, 1973; Lumini peste Apuseni, reportaje, 1974; Prietenul pe care îl caut pretutindeni, roman, 1975; Însemnările unui profesor de ţară, 1975; Respiraţie liberă, reportaje literare, interviuri, 1979; Lumină stranie, nuvele, 1981; O pasăre în iarnă, roman, 1986; Lumina de la capătul nopţii, roman, 1987; Toamna, casa şi păunii, 1996; Cei buni mor cei dintâi, roman, 1998; Cruci de lemn, 2001; Flacăra singuratică, roman, 2004 etc.) a trăit și a scris, inspirat și consecvent cu sine, numai și numai în lumea lui, o lume în care, și pentru care Dumnezeu și legea morală există. Așa se face că opera sa realizează, mereu, îngemănarea binelui și a frumosului, a eticului și a esteticului, ceea ce conferă textului profunzime reflexivă, trăinicie și noblețe. Ins duhovnicesc mai degrabă decât ins firesc, omul Ion Arieșanu a cultivat și a promovat, în prozele sale, precum și în existența sa cotidiană, un umanism generos, teocentric, mai exact: hristocentric, atât în plan individual (filantropie), cât și pe plan comunitar (sociofilie).

M-am bucurat de prietenia lui. M-a fericit cu prietenia lui binecuvântată. Ca prieten, Ion Arieșanu era o sinteză superioară între talent, caracter și educație, oferindu-le celor care-i erau apropiați, cu orice prilej, încântarea și altitudinea comunicării profesionale, certitudinea loialității sale, seninătatea unei prezențe și a unei interrelaționări fraterne, delicate, smerite.

Mă încearcă, și ne încearcă pe toți, desigur, adânci regrete, o tristețe grea, la despărțirea de acest minunat și supradăruit confrate. Dar, creștini fiind, nu deznădăjduim! Tristețea ce ne apasă nu este sumbră, amnezică și definitivă, ca o lespede, ci poartă, în tenebra ei, numeroase sclipiri de încredere și de lumină.

Colegul și prietenul nostru iubit și prețuit Ion Arieșanu a beneficiat de cele două mari drepturi ale omului, cele mai importante dintre toate, fiindcă nu sunt mundane și conjuncturale, ci sunt metafizice, sunt celeste: dreptul la o viață decentă, dreptul la o moarte decentă. „Nu există o mai mare operă de caritate decât aceea de a ajuta pe cineva să moară în pace”, afirmă un înțelept extrem-oriental.

Ion Arieșanu a trăit așa cum se cuvine să trăiască un om de statura socială și de dotarea lui și s-a mutat la Domnul vegheat de familie și de un prieten rarisim, al cărui nume îl voi rosti, apăsat, acum și aici: omul lui Dumnezeu, pastorul și poetul Ticu Leontescu.

Destinul pământesc al lui Ion Arieșanu este, cu strălucire, împlinit. Și-a pus în lucrare „darul de har” (după spusa din 1 Corinteni a Apostolului Pavel), nu și-a irosit „talantul” de care ne vorbește Evanghelia. Lasă în urma sa o operă valoroasă, cunoscută și recunoscută, s-a bucurat, și se va bucura post-mortem, de notorietate, celebritate și glorie, este și va fi prezent mereu în Istoria literaturii române.

Lasă în urma sa, de asemenea, un fiu talentat și erudit, scriitor și profesor universitar, Claudiu Teodor Arieșan, precum și o soție, ea însăși scriitoare, Tatiana Flondor Arieșanu.

Își poate dori, oare, mai mult o ființă omenească? Își poate dori mai mult Ha’adham, „omul de pământ”? Da, își poate dori, dacă are nădejdea vieții veșnice, așa cum o avea Ion Arieșanu, așa cum, cred, o avem noi toți. Am ascultat, mai devreme, pasajul sublim din Epistola 1 către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, pasaj referitor la „cei adormiți”: „… și aşa pururea vom fi cu Domnul”. În 1 Corinteni, același Apostol spune: „Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…”

Îmi place să cred, așadar, coroborând cele două enunțuri biblice, îmi place să cred că prietenul meu, și al nostru, Ion Arieșanu, va fi „pururea cu Domnul” și că, părăsind „ceata” sa de aici, s-a alăturat celeilalte „cete”, „ceată” a sa și aceea, „ceata” nevăzută, dar cât de reală și de vie!, „ceata” nepieritoare, Istoria celestă a literaturii române.

Înainte de a încheia, un ultim omagiu: Psalmul 22/ 23, renumitul Psalm al Păstorului, în stihuirea mea, Eugen Dorcescu:

Acum, că Domnul e păstorul meu,

Oare de ce voi duce lipsă eu?

Odihnă-mi dă, păşunile sunt verzi,

Cu ape liniştite şi livezi.

Îmi întremează sufletul. De rău

M-absolvă, căci ador Numele Său.

O, Doamne, chiar când calc a morţii vale,

N-am teamă, că-s sub paza mâinii Tale.

Pasul mi-l laşi să treacă şi să meargă,

Strunindu-mi-l cu înţeleapta-Ţi vargă.

Atunci când toţi vrăjmaşii sunt de faţă,

O masă-mi pui Tu, dis-de-dimineaţă.

Capul mi-l ungi cu mir din cel mai fin,

Paharu-mi se revarsă de prea plin.

Aceste negrăite bucurii

Întreaga viaţă mă vor însoţi.

Voi locui în casa Domnului

La nesfârşit, prin îndurarea Lui.

Dumnezeu să-l odihnească în nesfârșita Lui pace! Iar pe noi, pe toți, să ne întărească!

EUGEN DORCESCU: ION ARIEȘANU. IN MEMORIAM/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 noiembrie 2019