Atmosfera din casa familiei Terente devenise foarte apăsătoare și plină de nefericire după ce capul acelei familii Aurel Terente, avusese o aventură cu o femeie. Altădată viața lor era caracterizată de armonie, culoare, și farmec. Însă acele timpuri erau ca și uitate pentru că în casa lor se instaurase o atmosferă grea ca de plumb. Elena soția lui Aurel la anumite intervale de timp izbucnea reproșându-i lui Aurel actul lui necugetat. Aurel își privea soția și nu îi venea să creadă că ea care altădată îl trata cu bunăvoință și iubire, devenise o adevărată leoaică rănită în orgoliul ei feminin. Rareori el îi mai dădea câte o replică, de obicei tăcea sau atunci când se întețea cearta pleca în tăcere din casă.
Cel mai mult îl durea faptul că fiica lor de cinsprezece ani ce până de curând avea pe fața ei imprimat un aer visător, adolescentin, deodată devenise foarte serioasă. Iar când îl privea pe el avea ceva trist în priviri. El înțelegea că datorită acelui act necugetat al său, fiica sa primise de la viață o lecție prea dură și dintr-o dată acea lovitură o aruncase din adolescența ei în viața oamenilor maturi. Îi era necaz pe faptul că fiica lui trebuia să învețe astfel despre lucrurile neplăcute ale vieții. Îl durea nespus acel lucru și își reproșa mereu cum de putuse acționa cu atâta nebunie!
Iar Elena cea iubitoare de altădată se transformase într-o femeie irascibilă, necruțătoare cu el, reproșându-i cu o duritate pe care nu i-o bănuise până atunci, numindu-l iresponsabil și chiar om de nimic. De-a lungul anilor se înțeleseseră bine și trăiseră ca o familie împlinită. Dar după fapta lui necugetată iadul se dezlănțuise în casa lor și nu mai era chip de reconciliere pentru că Elena era necruțătoare. Cel mai mult îl durea faptul că tot acel episod tulburător o afecta pe Claudia fiica lor. Un gând extrem de dureros îl chinuia teribil și anume faptul că îi distrusese acel vis adolescentin, pe care Claudia îl avusese imprimat pe chipul ei. Știa că doar el făcuse acel lucru teribil ființei pe care o iubea cel mai mult.
Aurel era brutar de meserie și când pleca dis-de-dimineață la munca sa, răsufla ușurat gândindu-se că cel puțin pentru câteva ceasuri va răsufla ușurat și nu va mai avea parte de reproșuri și acea atmosferă apăsătoare de acasă. Uneori pentru a uita totul, se dedica din toată inima muncii sale și în acele momente obosit fiind părea că își recapătă voia bună de altădată însă nu reușea decât în parte. Pentru că după un timp inima îi devenea din nou ca de plumb și o vedea cu ochii minții pe Elena reproșându-i totul. Cuvintele ei îi erau adânc imprimate în mintea sa. Și apoi ce era mai dureros, vedea chipul fiicei sale ce devenise trist și vorbea și ea cu el cu mari rețineri. Era clar că Elena îi introdusese adânc ideea că el, tatăl ei era un iresponsabil, un aventurier, ce nu merita respectul unei soții și al unei fiice. De câte ori Claudia îl privea, avea impresia că îi transmitea un mesaj non-verbal și anume: ,,O tată, am crezut în tine și uite ce ne-ai făcut!”
În timpul unor reproșuri printre altele, Elena îi spusese:
– Cine știe câte astfel de aventuri ai mai avut?
Nu mai avusese nici o altă aventură în cei șaptesprezece ani de căsnicie ai lor, fusese un soț model și un tată model. Dar în acea seară nefastă se prăbușise totul și el devenise un om necugetat. Își amintea vag ca prin ceață evenimentele acelei seri. Fuseseră la o petrecere, la niște prieteni ce își inaugurau vila, iar el fiind beat după ce dansase cu o femeie, se strecurase cu acea femeie într-o cameră. Însă cineva îi văzuse și mai târziu Elena aflase totul și se dezlănțuise calvarul la ei acasă. Nu știuse până atunci că a comite adulter era atât de dureros! Îi auzise pe unii din colegii lui de muncă care aveau familii că se lăudau cu infidelitățile lor, și se părea că acei oameni se simțeau bine în acea ipostază. Ba mai mult, se părea că acel stil de viață era dorit de cei mai mulți oameni. Însă pentru el așa ceva nu funcționa, pentru că ceva apăsător și dureros se așezase în sufletul său, în casa sa, în relațiile sale cu soția și fiica sa.
Uneori monologa astfel: ,,Oare cum mai pot îndrepta tot răul săvârșit? Cum aș putea să-i mai dăruiesc fiicei mele visul ei adolescentin ce și-l purta pe chip cu atâta candoare? Sau cum aș putea să mă mai reconciliez cu Elena și să fim acel cuplu ce trăia într-o perfectă armonie? Se pare că Elena și Claudia și-au pierdut încrederea în mine și nici nu mai cred că eu în trecut am fost un soț și un tată exemplar. Acum totul s-a prăbușit în viața mea pentru o clipă de nebunie!”
Alteori pentru a nu o mai auzi pe Elena, ieșea din casă și se plimba pe străzi. În timpul acelor plimbări ale sale avea mari procese de conștiință ce îl zdrobeau. Și nu găsea în mintea sa calea de a reface răul săvârșit. Dorea foarte mult ca viața sa să fie ca odinioară, să retrăiască acea viață tihnită de familie, când venea de la lucru și cinau toți trei, iar atmosfera din casa lor era plină de voie bună. Pe când după fapta sa necugetată se instaurase în casa lor, în inimile și viețile lor, o atmosferă apăsătoare. Era ca și cum el purta peste tot o greutate ce îl apăsa și amenința să-l strivească. Încercase să-și înece amarul cu băutură, dar nu funcționa pentru că a doua zi îi era rușine atunci când se întâlnea cu fiica sa. Iar mai mult de atât, nici alcoolul nu îi făcea bine pentru că nu era un băutor experimentat, bea rar la anumite ocazii așa că renunță și la practica de aș îneca amarul în alcool.
Zilele se scurgeau încet și erau apăsătoare și aducătoare de nefericire pentru ei. Iar el căuta mai mereu în mintea lui o cale de a le convinge pe cele două ființe dragi lui, că încă mai puteau să salveze acea corabie ce începea să se scufunde. Într-un final ajunsese la concluzia că trebuia să îndure cu stoicism toate acele consecințe neplăcute până ce buna înțelegere se va instaura din nou în casa lor. Iar Elena și Claudia vor înțelege că el continua să fie acel soț și tată model și că acel episod tulburător nu fusese decât ceva accidental ce nu avea să se mai repete niciodată.
Dar acel drum pe care știa că trebuie să-l urmeze era dureros, se chinuia nespus și uneori se abținea cu greu să nu îi de-a unele replici soției sale. Tăcea mai mult din cauza fiicei lui, pentru că nu dorea să o distrugă și să-i fure adolescența. Ar fi dat orice să o mai vadă fericită și adâncită în lumea ei adolescentină, și nu pătrunsă de problemele lor și îndurerată de cearta nesfârșită din casa lor. Revenirea la normalitatea de odinioară se părea că îi costa pe toți un preț foarte mare. Se gândise și la faptul că poate ar fi trebuit ca într-o seară să se reunească cu soția și fiica sa și să le ceară iertare și astfel să înceapă din nou, și chiar să le jure că niciodată nu mai căzuse atât de rușinos ca în acea seară. Dar era tratat cu multă neîncredere acasă, încât nu avea curajul și puterea să înfăptuiască acel act al reconcilierii. Prefera să tacă și să suporte acele dureroase consecințe ale nebuniei sale, în speranța că într-o zi vor deveni din nou acea familie împlinită de odinioară…
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..