Liviu ajunse în apropierea cimitirului, se uită la ceas mai rămâneau douăzeci de minute până la miezul nopții. Se plimbă puțin prin zonă. Apoi se apropie de cimitir și intră pe o poartă dintr-o latură a cimitirului, evită intrarea principală pentru că acolo mai putea întâlni uneori noaptea gardieni publici. Cimitirul se întindea pe o distanță destul de mare într-o vale la marginea orașului. Începu să meargă cu pas hotărât printre morminte. Datorită lunii și a stelelor era multă lumină în acea noapte, așa că Liviu vedea cu claritate cărarea ce șerpuia printre morminte. La început îi fusese puțin frică, însă reușise să învingă acel sentiment al fricii și să meargă hotărât înainte prin noapte.
După câteva minute de mers printre morminte la un moment dat cărarea se strâmtora foarte mult trebuia să treacă printre două morminte cu cruci de marmură, și gărduțuri de fier, așa că se răsuci puțin pe o parte pornind cu piciorul stâng înainte iar brațul drept aproape în spate. În momentul când ajunsese la jumătatea dintre cele două morminte își simți brațul drept imobilizat. Era ca și cum cineva îl prinsese de manșeta de la mâneca pardesiului și îl trăgea înapoi nu mai putea înainta. În acele clipe simți panică și întoarse capul privind spre brațul său și spre manșeta pardesiului și constată că acel modelaș prins cu un nasture mare de la manșetă, i se înfășurase în jurul unei cruciulițe mici, ce era sudată în gărduțului unuia dintre morminte.
De fapt acel gărduț era făcut frumos cu un model unde din loc în loc la o oarecare distanță erau niște cruciulițe din fier, tot acel gărduț era vopsit în verde. El văzu totul atât de clar la lumina lunii. Rămase câteva clipe cu manșeta înfășurată în jurul acelei cruciulițe, apoi ușor își desfăcu manșeta și privi cerul plin de stele și luna ce lumina atât de frumos în noapte. Privi din nou acea cruciuliță de fier, și i se păru că razele lunii o făceau să lumineze într-un mod deosebit. Și deodată îl năvăliră în minte amintiri despre biserică și Dumnezeu, deși nu era o persoană religioasă, nu citise niciodată Biblia, totuși amintiri de demult din casa bunicilor ce fuseseră oameni religioși îi inundau mintea în acele momente, de asemenea își puse o întrebare: ,,Oare de ce nu am căutat ajutor la Dumnezeu și am venit aici în acest loc straniu pentru al căuta pe Diavol?” Făcu cale întoarsă îndreptându-se spre poarta pe unde intrase. Ridică capul și privi din nou bolta cerească i se părea imensă, avea impresia că de undeva din acele înalturi coborâse o putere ce îi atinsese inima în acele momente salvându-l de la o pierzanie sigură.
În inima lui Liviu nu se petrecu în acele clipe ceea ce în creștinism se numește o totală convertire. Însă o rază de lumină de la tronul lui Dumnezeu pătrunsese în inima lui atingându-i întreaga ființă și determinându-l să mediteze la marea nebunie ce fusese pe punctul de a o face. În drumul său de al căuta pe Diavol, Dumnezeu îi ieșise înainte îndrumându-L spre un alt drum ce mai târziu Liviu avea să-l urmeze în viață. Trecu ceva timp de la acea noapte. Liviu începu între timp să vadă viața în alte culori, ba mai mult într-o duminică dimineața se strecură în biserică și asistă la slujba religioasă, i se părea totul atât de diferit. Nu putea înțelege cum de gândise și acționase până la acea noapte într-un mod atât de distructiv pentru el.
Dorin îi trimisese în repetate rânduri invitații la petrecerile sale, însă Liviu se scuza mereu zicând că nu poate merge, pentru că dorea ca pe viitor să nu mai aibă de a face cu astfel de oameni. Avea un îndemn în interiorul său de al căuta pe Dumnezeu, de a pătrunde în dimensiunea lucrurilor sfinte, încât căuta pe orice cale să se apropie de Dumnezeu. Încercă să citească Biblia dar nu înțelese prea mare lucru i se părea o carte greoaie, gândi că oameni ca el nu o puteau înțelege. De altfel de când se știa dedicase mereu timp sportului și foarte puțin lecturii. Împrumută de la un prieten filmul făcut de Zeffirelli ,,Iisus din Nazaret” pe care îl vizionă de trei ori de fiecare dată derula filmul pentru a revedea scenele de la Golgota ce îl impresionară foarte mult.
,,Deci crucea nu era decât un instrument de tortură pe care erau pedepsiți tâlharii și dușmanii imperiului roman. Însă datorită faptului că Iisus a suferit pe cruce, ar putea fi privită ca un monument al jertfei ce trebuie să fie contemplat pentru a înțelege măreția jertfei Sale. Iar eu în acea noapte când mă îndreptam în căutarea împărăției întunericului și mi s-a prins manșeta pardesiului în acea cruciuliță din cimitir, și mai clar realizez acum că de fapt în mod providențial Iisus Hristos m-a prins ca eu să nu pot în acel loc să comunic cu spiritele. Abia acum îmi dau seama de gravitatea faptei mele nesăbuite. O, cât de mult aș dorii să ajung într-o zi să pot citi cu plăcere Biblia și să-i înțeleg toate tainele. Ce să-i faci îmi vine greu pentru că nu sunt familiarizat cu cărțile.” Așa monologa în acele momente Liviu când în viața sa începea să mijească zorii unui nou început.
Într-una din zile veni Dorin la el acasă. Era singur în acel moment acasă, părinții săi erau la lucru. Dorin intră în casă fără să-l salute, părea foarte nervos și spuse: ,,Ascultă Liviu tu chiar crezi că te joci cu mine, te invit în repetate rânduri la petreceri totul pe cheltuiala mea și tu mă refuzi, cine te crezi? Plec în occident și aproape că nu mai doream să te iau cu mine dar mi-am călcat pe inimă și am telefonat la o cunoștință la București să te ajute cu viza, voi plăti eu acum, iar după ce te pui pe picioare îmi înapoiezi banii. De asemenea am vorbit cu cineva de pe o treaptă mai înaltă a organizației așa că ești așteptat vei fi bine primit și asta datorită mie, doar eu te-am ajutat nerecunoscătorule. Închipuie-ți câți pierde vară ca tine sunt în orașul ăsta, dacă doar aș fi deschis gura și le-aș fi făcut oferta asta m-ar fi îmbulzit să-i iau cu mine și tu în schimb mă faci de râs. Ai grijă că pe viitor dacă se mai repetă te abandonez și nu te mai ajut niciodată. Iar acum vreau să-ți ceri scuze cu respect pentru că așa se cuvine, și apoi să mergem, trebuie să ajungem la București în noaptea asta, pentru că mâine trebuie să fim la ambasada Germaniei pentru a obține viza ta. A, să nu uit ia-ți și legitimația ta de fotbalist pentru că pe baza ei îți vor face niște acte precum că pleci în străinătate pentru tratament, ca să vezi că un om ca mine are relații.”
,,Dorin am crezut că prin refuzurile mele repetate mă vei înțelege, nu mai vreau să merg cu tine și nici pe departe să mai am de a face cu tine. De altfel nu sunt dispus să plătesc prețul care mi se cere, acela de a face pact cu Diavolul de așa ceva mă lipsesc cu bucurie, cu ajutorul lui Dumnezeu mă voi recupera și voi juca fotbal. Iar dacă cu adevărat sunt bun, voi promova, iar dacă nu voi juca doar acolo unde nivelul meu îmi va permite,” îi spuse Liviu.
,,Ce ai zis mă, eu îți întind o mână de ajutor și tu mă scuipi în față. Cam asta e ceea ce tu îmi faci acum, tu crezi că te joci cu mine și că mă faci să cad eu de ridicol. Ai să vezi tu băiatule ce ai să pățești pentru tot ce mi-ai făcut, și îți mai spun ceva și ca fotbalist ești de doi bani, te-am lăudat eu așa că nu aveam ce face doar ca să mă distrez puțin cu tine. Mă nerușinatule…” apoi Dorin începu să-i toarne un potop de înjurături, iar Liviu se înfurie și-l scoase afară din casă.
Va urma…
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..