Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Povestire » Eugen Oniscu: DEZNODĂMÂNTUL

Eugen Oniscu: DEZNODĂMÂNTUL

După ce încercase prin Madrid să-și găsească un prieten, Ștefan își cumpără cu ultimii bani bilet spre Valencia. Procedă așa datorită faptului că, pe când căuta de muncă prin Madrid se întâlni cu un român ce era de mai mulți ani în Spania și care îi zise:

-Ești nou sosit pe aceste meleaguri și nu știi să vorbești limba spaniolă, iar prietenul tău la care sperai să tragi s-a făcut nevăzut. Decât să ajungi să dormi prin parcuri sau să te pună ai noștri la muncă în construcții și să te plătească prost, mai bine du-te la Valencia pentru că acolo acum se deschide sezonul turistic și din Mai până în Octombrie va fi de muncă în restaurante și hoteluri. Și după cum spui că ești bucătar acolo cu siguranță ai să găsești ceva de muncă, până la urmă și la spălat vase pentru început tot este mai bine decât să stai pe străzi.

Ștefan făcuse un curs de bucătar și lucrase ocazional pe la diferite restaurante din Constanța orașul său natal fiind doar ajutor de bucătar. Însă se pricepea destul de bine în domeniul gastronomiei și mai mult de atât, dacă i se arăta putea învăța să facă și mâncare spaniolă. Pe drumul de la Madrid spre Valencia se tot gândea la mai multe lucruri. În primul rând la iubita sa Camelia pe care o lăsase îndurerată în urmă și îi făgăduise că o va aduce cât mai repede în Spania. De asemenea se gândea și la tatăl său ce îi spusese:

-Destul Ștefan cu viața ta de tânăr iresponsabil, nu îmi asculți niciodată sfaturile și mai ales la douăzeci și patru de ani ai tăi nu faci nimic pentru ați făuri un viitor. Așa că cel mai bine ar fi să pleci de la mine de acasă pentru că aici nu este loc pentru derbedei și mai mult de atât nu ești un exemplu bun pentru frații tăi mai mici. Te-am crescut și întreținut până acum așa că ar fi timpul să începi pe cont propriu să trăiești…

Camelia îi dăduse două sute de euro și cu acei bani plecase la Madrid la George un prieten cu care deși vorbise la telefon și la rugămințile lui îl asigurase că îl va ajuta, ajuns la Madrid se făcuse nevăzut și la adresa indicată nu îl putuse găsi și nici la telefon nu îi mai răspunsese. Chipul tatălui său îi apărea în minte și se tot gândea că îl tratase prea dur. Însă în adâncul său avea convingerea că tatăl său avea dreptate pentru că el prea își făcuse de cap.

Ștefan era un tânăr de statură mijlocie, corpolent, cu părul negru și ochii căprui, destul de simpatic, și foarte încet în mișcări. De altfel nu îi plăcea munca brută ci să lenevească și să se distreze. Caracterul său era destul de prost format pentru că era mândru și mai mult de atât, dacă putea face un rău cuiva îl făcea chiar cu plăcere. Era foarte ironic cu cei din jurul său și îi plăcea să afișeze un aer de aroganță față de unii oameni cu care venea în contact. Însă dacă avea nevoie de un om atunci devenea imediat serviabil, știind să pară băiat bun pentru a intra pe sub pielea acelora de care avea nevoie.

În timp ce autocarul se apropia de Valencia se gândea că pentru acea seară trebuia să-și caute un loc într-un parc pentru a dormi și cum era luna Mai nu își făcea griji că nu va putea dormi pe o bancă în parc. Iar a doua zi avea să pornească pe la restaurante să caute de muncă. Pe la popasurile ce le făcuseră observase o pereche de români ce erau în autocar și călătoreau spre Valencia. I se păruseră puțin stranii pentru că bărbatul părea să aibă cel mult treizeci de ani, iar femeia undeva la patruzeci de ani. Însă trecând peste acel lucru la un ultim popas se apropie de cei doi și le povesti toată drama sa căutând să pară un tip cât mai de treabă și spre surprinderea lui acel bărbat ce se recomandă cu numele de Cătălin îi zise:

-Nu îți face griji pentru că te iau la mine și vei avea unde să dormi.

Ștefan rămase uimit de generozitatea lui Cătălin, și din acea noapte locui în apartamentul pe care Cătălin îl avea cumpărat prin bancă. Pe atunci în anul 2002 era o adevărată febră printre emigranții ce își cumpărau prin bancă locuințe. Ba unii chiar făceau afaceri bune cumpărând apartamente vechi pe care le îmbunătățeau și apoi le vindeau la prețuri mai mari, și așa câștigau destul de mult. Apartamentul lui Cătălin era vechi dar încă destul de bun pentru a fi locuit. Mai locuiau acolo o familie tânără de români ce nu aveau copii și erau de doar șase luni în Spania, lucrând câte puțin pe unde mai găseau câte ceva de muncă. Mai era și o rudă de-a lui Cătălin, un bărbat viguros cu părul mare prins într-o coadă pe nume Lucian ce venise de o lună de zile din România și cum nu găsise nimic de lucru locuia acolo îndatorat fiind față de Cătălin.

În următoarele zile Ștefan reuși să se integreze fără prea multe probleme și cum apartamentul era situat aproape de centrul orașului, porni spre aș căuta de muncă pe la restaurante și prin locurile unde emigranții erau orientați pentru un nou început. Și spre surprinderea lui după ce se înscrise la un astfel de centru primi de muncă la un restaurant pe care niște români ce erau de mai mulți ani în Valencia îl aveau în centrul orașului. Salariul era mic, dar pentru început era bine pentru că primea acolo și mâncare. Așa că afișa din nou acel aer de băiat de treabă, ca pentru un timp până ce va învăța limba spaniolă să poată lucra acolo. Juca de minune rolul băiatului de treabă și nu se purta deloc cu aroganța și ironia ce îi erau specifice.

Vorbea mult la telefon cu Camelia căreia îi promitea că o va aduce curând în Valencia. În timpul liber îi plăcea să se plimbe pentru a vizita frumosul oraș mediteraneean, îl încântau bulevardele mari, clădirile și cartierele noi, ba chiar și acea parte a centrului vechi. De litoral nu era chiar atât de mult atras pentru că era obișnuit cu marea de la Constanța. Era bucuros că putuse începe ca emigrant destul de bine ținând cont că nu avusese relații și bani. Trecură câteva luni și spre bucuria lui reuși să o aducă și pe Camelia ce era o tânără blondă cu ochii verzi având un farmec aparte ce pe el îl ținea captiv. Cătălin le oferi cu chirie o cameră.

Mai târziu împreună cu Lucian găsi de muncă în agricultură mai bine plătit și își lăsă munca de la restaurant. Ba mai mult de atât cu încă o familie de români închiriară un apartament. Cu timpul în Valencia veni și Vlad fratele Cameliei care munci la început în agricultură. Însă datorită faptului că se trăgea dintr-o familie de neoprotestanți și participa la serviciile de închinare din comunitatea românească destul de numeroasă din Valencia, Vlad găsi de muncă la o firmă ce făcea camere frigorifice. Cu timpul Ștefan începu și el munca la acea firmă. Iar la insistențele Cameliei începu să participe la serviciile religioase din acel loc. Nu era atât de mult atras de lucrurile sfinte, însă pentru a nu o supăra pe Camelia acceptă. Ba mai mult de atât, constată că acolo era o societate ce îi convenea pentru că erau acolo oameni ce aveau ani mulți prin Spania și la nevoie știa că acei oameni îl puteau ajuta.

Occidentul începu să se deschidă în mod minunat în fața sa, simțea că își găsise locul acolo și că o putea duce bine. La insistențele Cameliei deveni membru în acea comunitate religioasă însă nu avea prea mare interes pentru doctrinele acelor oameni. Dorea să se folosească de orice, doar ca un mijloc pentru a obține diferite avantaje. Apoi se căsători cu Camelia și viața sa începu să fie frumoasă.

Trecuseră doar câțiva ani de când venise în Valencia și prosperase pentru că știuse să se integreze și să intre pe sub pielea unora ce îl putuseră ajuta. Ștefan era chiar bucuros cu viața lui. Camelia îi vorbea uneori despre Dumnezeu sfătuindu-l să aprofundeze lucrurile sfinte. Însă el după obiceiul său considera că apartenența sa la acea comunitate nu era decât un mijloc pentru a obține anumite avantaje. Pe El îl interesa cu adevărat doar persoana și viața sa, iar tot ce era în jurul său trebuia să slujească spre împlinirea scopurilor sale. Era foarte egoist și în adâncul ființei sale își bătea joc de tot ce însemna altruism. Nu avea înclinații spre o viață de slujire a semenilor. Dorea să trăiască alături de Camelia și să se bucure de plăcerile vieții fără ai păsa prea mult de ceilalți.

Într-o duminică dimineața lucra cu Vlad și Lucian la montarea unui acoperiș de la o hală. Era destul de înaltă hala și în jurul ei erau paleți cu diferite materiale de construcții. Lucrau la acel acoperiș fără prea multă protecție. La un moment dat din cauza unei mici neatenții Ștefan se dezechilibră și căzu de pe acoperiș lovindu-se destul de rău cu capul de un palet de materiale. Acea căzătură fu fatală, muri pe loc. Și tot ce fusese el ca om și trăise se nărui în momentul morții sale.

Viața unui om are uneori o traiectorie surprinzătoare și evoluția omului ca și caracter poate fi în bine sau în rău. Însă uneori sfârșitul surprinde și oricât căutăm al înțelege ceva rămâne de necuprins cu mintea noastră. Occidentul ce se deschisese frumos în fața lui Ștefan se închisese deodată năprasnic peste el.

Facebooktwitterby feather