Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: INIMA STRĂINULUI (15)

Eugen Oniscu: INIMA STRĂINULUI (15)

În următoarele zile Eusebiu îi scrise un mesaj pe messenger lui Cosmin. Dorea să mai aibă o întrevedere cu acesta pentru că ajunsese l-a concluzia că procedase greșit cu Cosmin la ultima lor întâlnire. Datorită faptului că urma învățăturile lui Iisus, dorea să-l ierte pe Cosmin. Spre surprinderea lui Eusebiu, Cosmin îi răspunse imediat la mesajul său spunându-i că ar putea să se întâlnească cu el în două ceasuri, într-un parc din apropierea poștei unde Cosmin lucra. Eusebiu veni la acea întâlnire nerăbdător să încheie acel episod trist din viața sa. Era o zi de octombrie frumoasă, se simțea mireasma toamnei în aer. Eusebiu pășea în acel parc pe covorul de frunze ce se striveau sub greutatea pașilor săi. Privea crengile copacilor cu frunze îngălbenite și îi făcea plăcere să simtă soarele de toamnă încălzindu-i fața și cerul acela tomnatic îi plăcea să-l admire pentru că îi dădea speranță că totul ar putea să fie bine. Chiar dacă România străbătea crize sanitare, economice, politice, Dumnezeu putea face lucruri mari pentru oamenii de rând, era convingerea fermă a lui Eusebiu. Condiția era ca oamenii să-L caute cu o inimă curată pe Dumnezeu și să se lase cu toții de înfăptuit răul.

Cosmin apăru în parc cu aerul unui om matur și preocupat.

– Salut Eusebiu, mă bucur că dorești să mai stăm de vorbă, au trecut dacă bine îmi amintesc de la ultima noastră întâlnire doi ani.

– Da, au trecut foarte repede și au fost bogați în evenimente.

– Așa este totul s-a demarat ca într-un maraton, sau întâmplat foarte multe lucruri nu tocmai plăcute. Tu ești bine sănătos?

– Da, sunt destul de bine.

– Caută să te menții sănătos sunt vremuri de pandemie. Apoi vezi ce se întâmplă prin spitale, oamenii nu înțeleg starea de pericol în care ne găsim și refuză vaccinarea și de aici tot dezastrul.

– Crezi că vaccinul reprezintă soluția, dar de ce nu se folosesc și tratamentele alternative?

– Știu ce vrei să spui Eusebiu, dar la noi nu se prea găsesc decât pe piața neagră! Eu de exemplu m-am vaccinat ca să nu fac o formă gravă a bolii.

– Da, am înțeles. Uite de ce te-am chemat, la ultima noastră întâlnire te-am tratat destul de dur și m-am gândit că ar trebui să te iert și să ne împăcăm. Ceea ce m-a determinat să procedez așa, este faptul că în urma unor experiențe dramatice din viața mea l-am descoperit pe Dumnezeu și am început să trăiesc o viață spirituală, și de aceea doresc ca acum să-mi ghidez viața după învățăturile lui Iisus.

– Mulțumesc Eusebiu, îmi iei o povară de pe inimă ce mă apasă de mai mulți ani de zile, iar faptul că te-ai apropiat de Dumnezeu este un lucru bun, și eu acasă am pe noptieră două versiuni ale Bibliei și citesc seara înainte de a adormi. Pot să-ți spun că simt că această carte are o putere nemaipomenită, uneori când sunt cuprins de anumite greutăți citesc și mă rog, ei bine atunci am impresia că trec Marea Roșie precum evreii conduși de Moise. Îți spun că văd cum marea necazurilor mele se deschide și eu trec prin credință spre limanul izbăvirii. Vremurile care le trăim sunt grele și oamenii au nevoie de Dumnezeu.

– Interesant este faptul că tu ai ajuns să descoperi puterea lui Dumnezeu!

– Viața m-a adus în acest punct Eusebiu. Și încă odată îți spun că regret amar purtarea mea necinstită din trecut, nu m-am purtat ca un adevărat cavaler. Dar acum lucrurile s-au schimbat mult, sunt un om matur nu vreau să mai fac rău nimănui. Iar tu arăți ca un om ce a trecut prin multe Eusebiu, poate că ar trebui să te oprești și să rămâi aici în orașul nostru pentru că avem nevoie de oameni pentru a începe reclădirea României. Am speranța că din tot haosul politic va ieși ceva bun, și la guvernare vor ajunge și oameni destoinici și vom începe să construim totul din nou. De ce se poate în Ungaria, Polonia, Cehia, și la noi nu? Chiar dacă avem acum o clasă politică care nu merită să ne guverneze pentru că au trădat de mult interesele României. Va trebui să-i îndepărtăm și să-i votăm pe cei destoinici care vor cu adevărat binele poporului român, precum dl. Călin Georgescu și mișcarea sa „Pământul Strămoșesc”. De astfel de oameni avem nevoie ca să renaștem din propia noastră cenușă, asemenea păsării Phoenix. Iar tu Eusebiu ești un fiu al acestei țări, ai responsabilitatea să ajuți la ridicarea neamului românesc atât de obidit în ultimii treizeci de ani. Nu totul este pierdut în România, se pot face încă lucruri minunate în ciuda circumstanțelor sumbre în care ne desfășurăm viața. Apoi cu tot acest val al globalismului nici occidentul nu mai este ce a fost. Mai gândește-te la tot ce ți-am spus, iar dacă ai nevoie de ceva eu îți stau la dispoziție și te pot ajuta să-ți găsești ceva de muncă. Încă odată îți spun, mă bucur mult de iertarea oferită și mi-ar face plăcere să ne mai întâlnim și să mai stăm de vorbă.

– Poate că ne vom mai întâlni, important este faptul că între noi s-a făcut pace.

Își strânseră mâinile și se despărțiră.

Încă de când venise acasă primise trista veste că unchiul lor Costea era bolnav de cancer de pancreas și se afla într-o stare destul de gravă. Tot amânase să îi facă o vizită lui Costea și de la întâlnirea cu Cosmin se mai scurseră încă câteva zile după care Eusebiu se hotărî să-i facă o vizită lui Costea. După ce sună la telefon și vorbi cu mătușa sa Mădălina, aceasta îi spuse că putea să-l viziteze fără probleme pe Costea dar că ar fi mai bine să-l viziteze dimineața pentru că uneori diminețile acesta se simțea mai în putere. Sosi la casa lui Costea într-o dimineață de octombrie însorită pe la orele zece. Pătrunse în vila luxoasă a lui Costea și fu introdus de Mădălina în camera în care Costea zăcea bolnav. Era o cameră mare, bine mobilată. Costea stătea pe pat rezemat de mai multe perne, arăta diferit de cum îl văzuse cu doi ani în urmă, părul îi căzuse, fața lui era suptă de boală și palidă, iar în privirea sa se deslușea o groază de suferință și moarte. Pe masa de lângă patul său avea mai multe medicamente, iar pe noptiera de la capătul patului era nuvela „Moartea lui Ivan Ilici” de Tolstoi.

Costea când îl văzu schiță un zâmbet și spuse cu glas slab:

– Eusebiu, te-ai întors măi băiatule am auzit de drama prin care ai trecut și îți mărturisesc că îmi pare rău. Dar după cum vezi nici eu nu o duc bine, sunt din plin lovit de boală și se pare că curând mă voi coborî în locuința morților. Of, că tare apăsător mai este sentimentul conștienței faptului că mai am puțin de trăit.

– Dar poate că nu totul este pierdut?

– Cel mai trist este faptul că nu mai am de ce să mă prind în aceste momente groaznice, pentru mine nu mai am nici un sprijin. Lucrurile pe care am clădit în viață, precum banii și posesiile materiale acum se dovedesc înșelătoare. Iar sufletește sunt îngrozit și tremur pentru că îmi este frică de moarte. Ție îți pot spune adevărul pentru că tu ai un suflet curat, tot timpul mi-ai dat impresia asta. Mai demult căutam să-ți umplu capul cu idei despre faptul că ar trebui să faci bani și bani și că doar asta este important în viață. Pe când acum stau și mă gândesc la tot ce am acumulat de-a lungul anilor și la modul cum am trăit și îmi dau seama că totul a fost deșertăciune și goană după vânt, iar acum la final sunt un om bolnav și nenorocit de tot.

Pe fața lui Costea se citea o suferință adâncă și un zbucium sufletesc teribil.

– Încă mai există speranță, Dumnezeu te poate ajuta în aceste clipe grele.

– Ai devenit un om credincios, se pare că experiențele amare prin care ai trecut și timpurile de acum marcate de pandemie te-au adus la Dumnezeu. Dar cu mine nu funcționează așa, pentru că eu am în spate o viață întreagă în care am făcut rău Eusebiu. Bine este că mătușa ta nu este aici ci la bucătărie, pentru ca să nu ne audă. Am făcut în viața mea fel și fel de afaceri murdare numai să scot bani, am înșelat și nedreptățit oameni nevinovați. Am avut amante pe care le întrețineam în lux și am consumat uneori destul de mult alcool, iar acest cancer pe care îl am se pare că este o consecință a faptului că cândva am consumat băuturi tari. Iar acum te întreb, cum poate un om ca mine pe patul de moarte să spere că Dumnezeu îl poate ajuta?

– Prin Hristos tuturor ne sunt iertate păcatele dacă le mărturisim și părăsim, astfel ne putem împăca cu Dumnezeu și prezența Sa se coboară în inimile noastre împovărate și pline de temeri eliberându-ne și oferindu-ne pacea Sa.

– Eusebiu tu nu înțelegi că pentru mine este prea târziu pentru că am făcut mult rău! Pe calea vieții mele Dumnezeu a căutat cândva să mă oprească de pe drumul pierzaniei. Am simțit asta, însă eu pe oamenii ce îmi vorbeau de calea credinței le răspundeam cu dispreț și batjocoră, deși în inima mea am simțit cândva chemarea lui Dumnezeu la mântuire și să mă întorc spre El, însă m-am împotrivit mereu și inima mea odată cu scurgerea vremii a ajuns să se împietrească, așa că pentru mine este prea târziu.

– Bine dar sunt în Biblie descrieri ale unor mari păcătoși precum Maria Magdalena, Zacheu, tâlharul de pe cruce, ce atunci când s-au întâlnit cu Iisus au primit cu bucurie chemarea la mântuire.

– Da te înțeleg, toate aceste descrieri sunt pentru a oferi speranță ca cei păcătoși să se întoarcă la Dumnezeu. Dar există pe paginile Evangheliilor consemnată și istoria vieții lui Irod, ei bine acest împărat iubea într-un fel adevărul mântuitor, dar iubea și dezmățul și se pare că acest lucru i-a fost fatal. În final a ajuns să-i taie capul lui Ioan Botezătorul pe care în alte ocazii îl asculta cu plăcere. Dar vezi tu, când Ioan a ajuns să-l mustre pentru faptul că nu era admis după lege să ia nevasta fratelui său atunci l-a insistențele Irodiadei l-a închis. Iar când fata ei care îi plăcea lui Irod a dansat înaintea lui, și el de bucurie a spus că poate să-i ceară orice, cererea fetei îndemnată de mama ei a fost teribilă pentru că a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Irod nu s-a opus și nici cei prezenți la masă, cu toate că s-a întristat a trimis soldații pentru ai tăia capul lui Ioan Botezătorul. Cred că atunci când i-a tăiat capul lui Ioan, Irod a pierdut ultima sa șansă pentru a se mai întoarce la Dumnezeu. Iar atunci când Iisus batjocorit fiind de unii din mulțime și de soldații ce îl escortau, a fost trimis de Pilat la Irod. Când l-a văzut Irod a dorit ca Iisus să-i vorbească, să audă un cuvânt și pentru el chiar și de mustrare sau să-L vadă făcând o minune, însă nimic doar o tăcere de neînțeles pentru Irod. Așa sunt eu, simt că dacă aș încerca să apelez la Dumnezeu acum nu aș avea parte decât de o tăcere îngrozitoare. Sunt de fapt roadele amare pe care le culeg după o viață trăită departe de Dumnezeu.

– Însă Dumnezeu este bun, ar trebui să încerci să-L cauți poate că răspunsul ar fi diferit de cel pe care Iisus l-a oferit lui Irod.

– Nu, băiatule îți mulțumesc pentru interesul tău, dar am dat de mult cu piciorul la toate ocaziile ce de-a lungul vieții mele Dumnezeu mi le-a tot oferit pentru a mă întoarce la El și a înceta să mai fac răul. Zilele acestea am tot citit nuvela lui Tolstoi „Moartea lui Ivan Ilici” și m-am înfiorat pentru că crezând că voi găsi acolo un sprijin pentru a înfrunta moartea, nu am găsit decât groaza unui om în fața morții. A reușit atât de bine Tolstoi în nuvela asta să redea moartea și frica omului de moarte, încât te înspăimântă atunci când fiind în situația mea o citești. Nu găsești nici măcar un licăr de speranță ci doar moartea nespus de îngrozitoare descrisă cu lux de amănunte și atât de real. Am înțeles din prefața cărții că Tolstoi a avut în minte un caz real din care s-a inspirat pentru a scrie nuvela.

– Da, nuvela asta și mie mi-a produs o impresie apăsătoare când cu ani în urmă am citit-o.

Eusebiu mai încercă să-i schimbe gândurile lui Costea, însă totul fu în van pentru că acesta era ferm în tot ce afirma. Plecă de la unchiul său apăsat de tristețe. Înțelegând că între Dumnezeu și Costea de-a lungul vieții acestuia fusese o luptă în care Costea se înverșunase în mod constant să rămână pe calea răutății. Iar dacă din punctul de unde se afla Costea se mai putea împăca sau nu cu Dumnezeu, pentru Eusebiu era un lucru de care se simțea depășit. Deși încercase să-l anime pe Costea să facă pași în al căuta pe Dumnezeu dar se părea că totul fusese în van.

Va urma…

Facebooktwitterby feather