Uneori îmi imaginez cerul, pământul, grădina Eden, așa cum au ieșit din mâna Creatorului, atunci recent create. Cei mai mari pictori, scriitori, nu au reușit niciodată o pictură sau o descriere reală a frumuseții edenice. Sunt pe deplin conștient că nici eu nu voi reuși. Prima carte a Bibliei ne dezvăluie modul cum Dumnezeu a creat totul. El a zis și s-a făcut, prin puterea pe care o are în El însuși de a crea și da viață. Moise scriitorul cărții Geneza a meditat mult la acest lucru, pe când păștea turmele de oi ale socrului său Ietro în pustie. El avea ochii ațintiți prin credință l-a mărirea lui Dumnezeu. Și o putere infinită umplea inima și mintea lui Moise, cu gânduri cerești. Prin credință Moise a văzut Edenul, plin de flori multicolore, o varietate de pomi fructiferi, râuri cu apă limpede, iarba de un verde viu, păsărelele ciripind voios umplând atmosfera cu cântec. Animale pașnice fără puterea de a face răul. Grădina Eden creată de Arhitectul Divin având o frumusețe de neimaginat.

Moise a înțeles și a scris că Dumnezeu și îngerii se plimbau prin grădină, iar acolo era capodopera creațiunii (coroana creațiunii) omul modelat din țărână de mâinile lui Dumnezeu. Adam un bărbat puternic, înalt, inteligent, cu fața strălucind de lumina slavei cerești. Asemănarea cu Divinitatea se vedea pe fața lui. Eva de o frumusețe fără egal. Prima femeie grațioasă, plină de iubire pentru Adam, dar mai ales pentru flori, păsărele, și de acea frumusețe naturală a Edenului. Eva umplând de viață Edenul, și pe puternicul ca intelect și fizic Adam. Perechea sfântă reflectând gloria Divinității, stând față în față cu Dumnezeu și îngerii, vorbind împreună, simțindu-se fericiți și împliniți.

Mi-L imaginez pe Dumnezeu în Eden plin de o lumină sfântă, cu fața din care se reflecta frumusețea sa spirituală fără egal, înțelepciunea sa infinită. Un Dumnezeu plin de o dragoste caldă, profundă, și în același timp plin de o dreptate de nezdruncinat, ca un Tată cu copii să-i, vorbindu-le. Ce tablou măreț, ce ocazie de a contempla infinita iubire!

Despre ce vorbeau? O, ce mult aș dori să trăiesc astfel de momente când îl vezi pe Dumnezeu față către față, când ca și Ioan ucenicul iubit te așezi în brațele sale simțindu-i pulsul inimii. Așa cum stătea Ioan în timpul ultimei sfinte cine la pieptul lui Iisus, și în timp ce privea fața Lui, înțelegea din orice privire din orice gest un mesaj inconfundabil:

,, Domnul mi se arată de departe: ,,Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea mea!” (Ieremia 31:3)

El ne face o declarație de dragoste și o invitație de a veni în brațele Lui, pe calea credinței și a rugăciunii până la marea întâlnire a eternității. Oameni săraci, bogați, însingurați, sau cu vieți distruse de păcat, indiferent de categoria din care facem parte primim invitația de a veni la Iisus. Acceptând invitația Sa avem privilegiul de a experimenta iubirea și pacea Sa. Cum putem veni la Hristos?

Biblia ne învață, că prin rugăciune, prin studiul Cărții Cărților, meditație, inima și mintea ne vor fi umplute de harul Său minunat. De asemenea contemplarea sacrificiului de la Golgota, ce ne transmite solia iertării păcatelor și a faptului că avem speranță pentru veșnicie. Astăzi putem sta în brațele lui Dumnezeu pe aripile credinței printr-o relație spirituală cu EL, simțind lăuntrul nostru plin de puterea divină. Dar va veni un timp când vom putea sta în brațele lui Dumnezeu în mod real așa cum Adam a experimentat.

Acolo în Eden a început o școală, în care profesorul era Dumnezeu ajutat de îngeri, iar elevii erau Adam și Eva. Materia din care se învăța era contemplarea caracterului Divin, un studiu al universului creat cu tainele sale, istoria căderii și răzvrătirii lui Lucifer.

În tot Vechiul Testament ni se relatează că atunci când Dumnezeu comunică cu omul, o face prin intermediul celei de a doua persoane a Dumnezeirii-Iisus Hristos ce a apărut mereu în Eden, pe muntele Sinai dând legea, conducând poporul în Canaan, în viziunile profetice ale lui Daniel. De aceea putem spune că Hristos a fost cu Adam în Eden. Biblia ne spune că Tatăl Ceresc a creat lumea și universul prin Iisus Hristos și menține totul prin El.

,, Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” ( Romani 11:36 )

Așa a început o educație în care omul era educat de la neprihănire spre neprihănire, într-un proces de creștere în tot ce este nobil, sfânt și bun. Perechea sfântă începea să facă progrese uimitoare, devenind tot mai asemănătoare în caracter cu Divinitatea.

Geneza capitolul 3, este un capitol plin de un dramatism fără putința de a fi explicat în totalitate. În acest capitol ni se vorbește despre căderea omului în păcat și neascultarea de porunca divină. Cred că i-a fost greu lui Hristos să-i izgonească pe Adam și Eva din Eden după căderea în păcat. De fapt de aici se desprinde marea taină a caracterului Divinității, această împletire dintre milă și dreptate. Însă vestea bună este că iubirea divină l-a ajutat pe omul păcătos să-și poarte consecințele, și mai mult de atât a anunțat Planul de Mântuire, declarând astfel că va veni Golgota. Apoi a început cu omul păcătos un alt sistem educațional, o educație cerească de la păcat spre neprihănire.

Parcurgând Vechiul Testament vom descoperi marile eforturi ale cerului pentru educația omului. Vom vedea că din totdeauna au fost oameni care s-au lăsat educați de la păcat spre neprihănire, iar prin contrast descoperim vieți de oameni ce s-au lăsat educați de puterile întunericului dezvoltându-și în ei capacitatea de a face răul.
Citind Noul Testament descoperim marea revelație a lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos care a venit pentru mântuirea neamului omenesc. Și mai ales să ofere omului o educație de origine cerească. Aprofundând Evangheliile descoperim taina înțelepciunii divine. Umblarea lui Hristos cu cei doisprezece ucenici timp de trei ani și jumătate are un înțeles adânc, pentru că ucenicii au fost educați de cel mai mare Educator pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Iar la sfârșitul celor trei ani și jumătate în cartea Faptelor Apostolilor ni se relatează că oamenii cunoșteau că umblaseră cu Iisus după felul lor de comportament și vorbire.

Contemplându-L ca Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului, au înțeles că și componenta principală a ființei Lui era iubirea, iar tema preferată a soliilor sale către oameni de asemenea era prezentarea iubirii Tatălui căutându-l pe omul păcătos, ca în parabola fiului pierdut. Ucenicii au început și ei să trăiască și să predice acea iubire. Au imitat viața Sa de rugăciune și slujire, și au făcut mari progrese în înțelegerea corectă a celor scrise in Vechiul Testament despre persoana și lucrarea lui Mesia.

Marele educator ceresc cu delicatețe și tact a modelat caracterele acelor oameni. Rezultatul îl vedem în istorie. Ucenicii au zguduit imperiul roman propovăduind Evanghelia. Mesajul lor se poate rezuma in următoarele cuvinte:

,,În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4-12)

Evanghelia a triumfat și a învins puterea întunericului, pentru că ucenicii au primit o educație cerească. L-au iubit pe Educatorul lor iar El a devenit Prietenul lor cel mai bun, și au trăit din plin următoarele cuvinte:

,,Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ,, Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat. Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos, Domnul nostru.” ( Romani 8:35-39)

Dacă aș încerca o definiție educației biblice ar fi următoarea, se realizează prin comuniunea cu Dumnezeu și urmărește dezvoltarea omului intelectual, spiritual, fizic. Iar un alt aspect al educației este modelarea minții și inimii omenești cu înțelepciune și iubire.

Biblia prezintă un tablou fascinant, Hristos și cei doisprezece ucenici mergând prin câmpii, apoi pe malul lacului admirând cu ei frumusețea naturii, retrăgându-se în inima propriei Sale creații. Ucenicii erau fascinați de Iisus, ascultându-I învățăturile pline de înțelepciune. Îmi place cum istoricii sau comentatorii vieții lui Iisus îl descriu, în hainele sale modeste, cu părul și barba curat îngrijite după felul iudeilor, fruntea lată, fața senină, reflectând o atmosferă de bunătate și sfințenie, un bărbat tânăr în deplină putere a tinereții. Vestea bună este că și astăzi El încă se mai ocupă prin harul Său de educația oamenilor. Dar niciodată nu forțează alegerea omului, ci oferă deplină libertate.

,, Caci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.” ( Filipeni 2:13)
,, Domnul este Dumnezeul oștirilor; Numele Lui este Domnul.
Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea și iubirea, și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău.”
( Osea 12: 5-6)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: MARELE EDUCATOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 septembrie 2024