Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ROMAN » Eugen Oniscu: ULTIMA ÎMPĂRĂȚIE

Eugen Oniscu: ULTIMA ÎMPĂRĂȚIE

Capitolul 1

Viețile unor oameni sunt marcate de dramatism, dar în același timp au și bucurii și asta face ca viețile lor privite în ansamblu să fie fascinante. Așa era și viața lui Octavian Tudor ce dintr-un anumit punct era frumoasă, dar dintr-un alt punct de vedere era grea. Frumoasă pentru că în timpul liber se dedica literaturii și asta pentru el însemna foarte mult. Era redactor la o mică revistă din provincie și toată acea muncă pentru care nu era remunerat în domeniul literar, îl încânta. Deși era conștient că revista sa era în umbra marilor reviste din capitală și a revistelor de prestigiu ce aveau o anume tradiție culturală, însă era mulțumit de activitatea pe care o desfășura pe ogorul literaturii, considerându-se doar un salahor al condeiului.

Lucrase de-a lungul anilor ca și bibliotecar până ce împlinise treizeci și șapte de ani și fusese foarte dedicat în acea slujbă în mica bibliotecă din orășelul său natal. Dar într-un an după ce fură alegeri și veniră oameni noi la putere cineva din cei suspuși își aduse o nepoată pentru a lucra ca și bibliotecară. Și din cei trei bibliotecari fu destituit el deoarece nu avea protecția nimănui din cei mari ce făceau jocurile. Acea femeie ce fu angajată în locul său avea mari probleme în a găsi cartea unui autor printre rafturi, atunci când elevii veneau să mai împrumute o carte. De oarece cărțile erau așezate pe secțiuni ea căuta de multe ori o carte de beletristică printre cărțile de filozofie sau psihologie, și îi era foarte greu să găsească o carte anume deși i se explicase cum erau așezate cărțile în bibliotecă.

Destituirea lui fu pe baza unei înșelăciuni pentru că la început directoarea bibliotecii îi spuse că datorită lipsei de fonduri trebuia trimis un bibliotecar în șomaj pentru că biblioteca nu mai putea plăti trei bibliotecari. Însă la scurt timp după ce fu concediat constată cu stupoare că în locul lui fu angajată o altă persoană. El mai credea că fusese dat afară și datorită faptului că scrisese în trecut un articol prin care criticase primăria și proasta administrație a orașului, iar directoarea bibliotecii presată de cei de sus îl somase să șteargă acel articol de pe internet pentru că ar putea avea neplăceri, el însă nu ștersese articolul.

Așa că din momentul destituirii sale viața lui intră într-o turnură destul de dramatică pentru că începu să aibă mari probleme pentru aș găsi un loc de muncă. Și astfel de la treizeci și șapte de ani și până la patruzeci și doi de ani vârsta sa din timpul povestirii, el lucră diferite munci brute prin micul lor orășel de altfel foarte sărăcăcios. De la paznic de noapte la un depozit de unde după un an fu dat afară la muncitor necalificat în construcții sau agricultură.

În ultimul timp vara pleca însoțit de câțiva năpăstuiți de soartă în Germania pentru ca în agricultură să facă diferite munci sezoniere. Lucrau cam patru luni pe an și cu acei bani aporta și el la cheltuielile casei pe care în ultimul timp le ducea Sanda, nevasta lui ce lucra ca și asistentă medicală. Aveau doi copii un băiat de șaisprezece ani și o fată de optsprezece ani care erau bucuria vieții lor.
Octavian era de înălțime mijlocie, cu părul șaten, având un corp destul de bine proporționat, fruntea și fața lui erau frumos construite și arătau faptul că era un om echilibrat și educat. Despre el toți cei din anturajul său spuneau că ar fi trebuit să fie profesor de literatură pentru că era un bun cunoscător al biografiilor marilor scriitori și a operelor acestora, și era un om cu care se putea discuta într-un mod profund despre literatură. În tinerețea sa scrisese versuri însă simțise în mod tainic chemarea spre proză și de aceea se dedica cu plăcere prozei. Scria editoriale, articole de critică literară cu o deosebită măiestrie și proză scurtă dar în mod special se dedica cu pasiune muncii de redactor.

Revista pe care el o conducea avea și câțiva colaboratori interesanți și era de o înaltă ținută literară, deși sfera în care era răspândită revista era destul de mică. Dar existau cititori ce apreciau munca lor și aveau chiar și sponsori ce ajutau ca flacăra literaturii din orășelul lor să nu se stingă. Revista apărea în format PDF și putea fi citită gratuit pe internet și de asemenea și tipărită într-un tiraj nu prea mare.
Sanda era o femeie destul de atrăgătoare cu părul șaten tuns scurt într-un stil modern, ochii mari căprui, avea un corp frumos pe care și-l menținea în formă datorită dietei și a exercițiilor ce le făcea la sală. Fața ei reflecta faptul că era bucuroasă pentru că prin munca ei era utilă în societate și că avea doi copii minunați. Deși uneori îi reproșa lui Octavian faptul că nu își găsea un job mai bun calificându-se în altceva, chiar dacă vremurile erau grele și sărăcăciosul lor orășel din nordul României nu oferea mari perspective. Îl dojenea uneori și pentru faptul că nu își făcuse măcar permisul de condus și împinsă de ambiție făcu ea școala de șoferi și din economiile lor cumpără o mașină la mână a doua destul de bună, cu care se deplasa la munca ei și mai făceau cu toții unele excursii la sfârșit de săptămână sau vizite la părinții lui Octavian ce locuiau la țară. Părinții ei muriseră cu ceva timp în urmă.

De asemenea îi reproșa lui Octavian faptul că aloca prea mult timp literaturii și că nu este un om practic. Iar dacă era atât de dedicat literaturii de ce nu se făcuse profesor de literatură pentru a avea astfel un altfel de statut în societate și a câștiga bani. De obicei Octavian obiecta că părinții săi nu avuseseră posibilitatea de al ține la facultate și de aceea el se făcuse doar bibliotecar. Sanda nu aproba deloc faptul că el își dedica mult din timpul său literaturii. Deși se bucura atunci când găsea câte un articol scris de el pe la una din marile reviste sau pe câte un site mai important.

De asemenea fusese mândră când Octavian își lansase cele câteva cărți pe care le scrisese, mai ales și datorită faptului că una din cărți îi era dedicată ei și apărea pe primele pagini numele ei. Îl văzuse atunci în compania unor poeți și scriitori discutând într-un limbaj pe care ea deși nu îl înțelegea într-u totul era totuși bucuroasă că el era acolo între acei oameni ce îl ascultau cu atenție și îi acordau respect.

Dar toate acele mari momente se terminară și ei reveniseră la viața lor unde nu totul era în roz din punct de vedere material pentru că uneori erau la limita sărăciei și ea atunci îi reproșa că copii lor sufereau datorită lui. Octavian răbda totul cu stoicism până ce izbucnea uneori nervos și îi spunea să-l lase în pace. După astfel de incidente urmau mici perioade când nu își mai vorbeau, însă se împăcau pentru că copii lor erau acolo și ei erau conștienți că aceștia aveau nevoie de o mamă și un tată ce trebuiau să trăiască în armonie.

În tinerețea lor se căsătoriseră din dragoste dar viața cu cele bune și rele îi făcuse să intre într-o anumită rutină. Octavian își iubea copii și se dedica cu pasiune educației lor. Mai ales îl bucura faptul că atât băiatul lor pe nume Claudiu era înclinat spre lectură. Ba chiar și Cosmina fiica lor ce dorea să ajungă medic citea uneori unele cărți destul de interesante pe care el i le recomanda. Octavian mai avea un frate pe nume Virgil ce lucra în Canada în domeniul informaticii și care era cu trei ani mai mare ca el. Virgil uneori trimitea bani părinților săi și îl chemase pe Octavian în repetate rânduri să se stabilească cu familia în Canada dar acesta refuzase pentru că se simțea prea legat de locurile natale și de părinții săi, totul spre dezamăgirea Sandei.

Căsuța în care ei locuiau nu era prea arătoasă ba chiar modestă având trei camere și o bucătărie de vară. Însă aveau ceva teren în jurul casei unde mai cultivau cartofi, fasole, ardei, vinete, roșii, aveau și câțiva pomi fructiferi pe care Octavian îi îngrijea cu plăcere. Moștenise acea pasiune de la părinții săi ce erau oameni simpli dar cu unele abilități despre care voi scrie mai târziu.

De câte ori trebuia să plece câteva luni în occident Octavian simțea o durere în suflet datorită faptului că își lăsa în urmă familia și toată activitatea sa literară. Era nespus de întristat de acel fapt și el ca și mulți alții se simțea abandonat de clasa politică aflată la putere ce nu lucra în favoarea și spre binele poporului român ci doar pentru marile corporații ce subjugau România și o aruncau în sărăcie.

Însă viața lor se scurgea cu bune și rele ca și a multor oameni din jurul lor. Drama cea mai mare era că Octavian deși se bucura de activitatea sa literară în forul său interior avea un profund regret pentru că nu ajunsese în viață ceea ce își dorise cel mai mult și anume, profesor de literatură. Dar era conștient că acea ocazie trecuse. Unii din prietenii săi îl sfătuiau să facă facultatea online și să încerce chiar și la patruzeci și doi de ani să-și împlinească visul său. Însă el nu mai dorea pentru că considera că timpul cel mai minunat când putuse deveni profesor fusese în tinerețe. Și dacă acea ocazie trecuse fără ca el să o fructifice pentru că dăduse chiar examen și îl luase pe când avea douăzeci și cinci de ani, însă se retrăsese de la facultate pe motiv că ar fi fost o greutate prea mare pentru părinții lui ca să îl susțină financiar.

După acea întâmplare rămase cu o mare dezamăgire ce o purta în sufletul său. Însă odată cu procesul maturizării prin care trecea își dădea seama că viața îl chema să meargă înainte să își asume responsabilități și să fie tată, soț, și om de litere.

Facebooktwitterby feather