Eugen Serea
A fost cândva
A fost o vreme când voiam să fiu
Închis în turn de fildeș, în pustiu,
Să meditez la tot ce e sub Soare
Și raza Lunii strai de sărbătoare
Să-mi țeasă din argint curat și sfânt!
Eu doar să simt, să știu, să plâng, să cânt….
A fot un timp când tot ce îmi doream
Era un ram, în vis când înfloream,
Albine să îmi ducă-n stup nectarul,
Să guste-apoi oricine mierea, harul,
La urmă, vântul să îmi dea fiori:
Ninsoarea blând-a mieilor priori…
A fost un ev când învățam să zbor,
Așa plăpând, sălbatic și ușor,
Nu mă dresase Lumea asta, încă,
Eram și vânt, și val, și foc, și stâncă,
Zburdând atât de pur și de naiv
Prin vălul de mătase iluziv…
A fost o eră când n-am cunoscut
Cum e să vii sub scut, să vii pe scut
Din expediții-n spații paralele
În care Timpul geme-n lanțuri grele,
De unde n-ai mai vrea să te întorci
Mărgăritar copitelor de porci…
A fost cândva, când eram prunc bălai
Și n-aveam grija zilnicului trai,
Iar Cosmosul era o Poezie
Rostită de fântâni, cu grijă, mie.
Arar, îmi amintesc… Confuz, vag, șters…
Întâi mă-nchin… Apoi, aștern în vers!
luni, 2 august 2021
by