Eugen Serea
Amăgire

Prietene ce-alergi întruna după fantasma fericirii,
Scăldându-te-n splendoarea vârstei ca-ntr-un havuz al Nemuririi:
De unde vine, unde duce pelerinajul tău aiurea?
N-ai observat că-s mulți copacii și nu mai vezi, ades, pădurea?

Ai încercat să mergi pe ape, ori să ții drumul drept prin ceață?
Ai dat de-un ciob tăios de sticlă chiar în borcanul cu dulceață?
Ai fost surprins că-n miere, unii, mai pun și stropul de otravă?
Gustat-ai Lumii putregaiul, că e perversă și bolnavă?

E-o junglă fără de scăpare, sunt fiare nu gândești pe unde
Și fugi mereu, mâncând pământul, dar știi că nu te poți ascunde,
De ai încredere-n instincte, mai mult ca sigur simți capcane,
Pândiri flămânde la izvoare, venin ce doarme-n sarbacane.

Ești cumpărat ca orice marfă, vândut apoi în Piața Mare,
Amicii tăi, samsari de oameni, fac licitații cu strigare
Și valorezi cât se oferă, nu greutatea ta în aur,
Cum cochetai, prin vise treze, c-ai fi neprețuit tezaur.

În pânza asta de păianjen, țesută din comunicare,
Sunt doar un prădător și-o pradă, într-un etern „care pe care”,
Cum peștele mai mare-o țâră pe cel mai mic o să-l înghită,
Așa inteligența blândă de proști fuduli va fi strivită…

Ce vaduri pe nedrept secat-au… Ce edificii spulberate…
Atâtea cărți de poezie rămase fără de erate…
Ce albe aripi grabnic frânte… Câți crini imperiali în ghene…
Pier genii mari prin balamucuri… Obtuzii? Nici măcar migrene!

Zgârie – norii fac să plângă, de neputință, Turnul Babel…
Ce fruct oprit, al Cunoștinței, crescu din sângele lui Abel?
Un prooroc, demn, singuratic, jelește țărmuri de Ninive…
Dar cui să predici pocăința? Sunt duși, cu toții, în Maldive!

Câte iluzii toarcem, Doamne, din caierul nădejdii noastre!
Cum calcă porcii în copite mărgăritarele albastre!
Dar cui îi pasă de suspine sau de o lacrimă-n privire?
Vânat de vânt, fum prins cu mâna e viața asta: amăgire…

joi, 17 iunie 2021

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Amăgire/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 februarie 2022