Eugen Serea
Cercul
Hai, vino-n Cerc, prietene, și tu:
E vremea să te lepezi de Gematrii!
Nu-s doar atât, ventricule și atrii,
În inimă; ești, însuți, sfânt atu…
În Cerc, e-o altă Lume, cum am vrea
Să fie Sfera noastră decăzută;
Iubirea nu-i himeră revolută,
Ci Sacrul Viu, aceasta este Ea!
O vor pricepe oamenii, real?
Îi vor gusta parfumul fin, de miere,
Într-un Crepuscul, tainic, în tăcere?
Sau va rămâne veșnic Ideal
De neatins, ca umbra unui Gând
La malul unei ape vii sau moarte
Ce, nici în vis, ulciorul n-o s-o poarte
Spre însetații nimănui, plângând…
Sst!… Liniște!… Ce se aude-acum?
Ce freamăt simte creanga în magnolii,
De ninge cu petale pe atolii
Care se pierd, în zare, ca un fum?
Ce Lună trage stele în Abis?
Ce Soare mușcă turla mânăstirii?
Inflorescență, patrafir al Firii,
Liturghisești pe verde Antimis?
Se frânge Pâinea Vieții în amurg,
Se varsă Vinul din Potir în tină…
Veți mai veni să mai luați Lumină,
Voi, semenii Mileniului Valpurg?
Nu pot descrie Starea, dar încerc:
E-o împăcare-a Cerului cu toate,
Cinăm cu El, cât încă se mai poate…
Prietene, hai, vino: intră-n Cerc!
joi, 29 aprilie 2021


