Eugen Serea
Concentric

Am lăsat un tremur, într-un lac, demult,
Eu eram o frunză, căutându-și unda,
Tu erai Tăcerea, încă o ascult,
Dor de rădăcină, înflorind secunda,
Gust al fericirii, dulce – amărui,
Tatuând, în carne, vină grea, de cui.

Valuri de-ndurare sângerau viori,
Îngerul de-a stânga îmi șoptea blesteme,
Celălalt, de-a dreapta, îmi dădea fiori,
Măduva Luminii se-auzea cum geme,
În stejar sub care Trei au adăstat,
Corbi hrănind profeții se-adunau la sfat.

Umbrele-nserării, reci, temute, lungi,
Depănau legende arcelor pierdute,
Risipeau comoara bieții Nibelungi,
False elixire, care să-i ajute
Să cioplească-n vinuri, fală și femei
Dalbă mânăstire: ghici, ciupercă, ce-i!

Nici macar o eră până la Portal,
Patru pași, atâta, până Infinitul
Mi-ar fi dat arvuna saltului mortal
Peste Piramide, scrijelind zenitul,
Sacrul Semn salvându-mi ritul neștiut:
Din pustiu, Poetul, s-a întors pe scut…

luni, 30 mai 2022

Facebooktwitterby feather