Eugen Serea
Efemer
Ca pânza de paianjen ce tremură-n lumină
La orice adiere a vântului, ușor,
Așa ne este viața…Ce-a fost o să mai vină,
De ce va fi e vrednic numai cuvântul ,,dor”…
O clipă se desface din lanțul de milenii
Și-o alta îi ia locul, supusă ca un sclav,
Va evada și-aceasta în hule sau ectenii
Și le vor prinde-n moaște doar oasele, firav…
Ce vuiet se aude?…Ce zvon de ape multe?
Zăgazul Veșniciei se frânge-n efemer,
N-au fiarele din Fluvii urechi să mai asculte
Suspinele ce-îneacă o inimă în Cer…
Dar Timpul n-are moarte, nici Moartea timp nu are…
Cândva, în piramide, se întâlneau cuminți
Până întâi născutul din Faraonul-Soare
Prin sabie de înger apus-a-n zări fierbinți…
La margini de iluzii stau Binelui de strajă
Nădejdea și credința și dragostea dintâi,
Dar cine îndrăznește să rupă-a lumii vrajă
Când doarme-n șerpi veninul visându-se-n călcâi?!
Și Babel se înalță în slăvile deșarte,
Dar limbile-i încurcă Preabunul Dumnezeu
Ca nu cumva științe sau cele șapte arte
Secunda s-o cioplească în idolul ,,mereu”…
Un joc de curcubeie răsfrânte în cristale
Prin muzica de sfere va trece ca un fum,
Căzute în țărână, s-au ofilit petale,
Din Frunte, însă, spinii lăsat-au Semne-n drum…