Eugen Serea
Iluzie

Iluzie e totul, și-n slavă, și-n pustie,
Un zid atotputernic desparte, străveziu,
Precum Tăria, apa, cea moartă de cea vie,
În două lumi aparte, Color și Cenușiu:
Într-una demn e Timpul, dar moare-n piramide,
Într-alta rămân fluturi, etern, în crisalide.

Eliberând apusul de vraja îndoielii,
Lăsând ca răsăritul să prindă orb contur,
Vers alb am scris în sepii, ca preț corect cernelii;
De-un fir de păr atârnă, simțeam, Excalibur
Și-am încercat timidă, prostească evadare
Din turn înalt de fildeș în drobul greu, de sare.

Dar s-a opus destinul sau, poate, întâmplarea
Pe care unii-n transă o poreclesc „divin”,
Eu am rămas cu pluta, ei s-au ales cu marea,
Deasupra noastră, Domul, netulburat, senin;
Din cețurile minții, câte un vas fantomă
Apare cât să taie un suflet viu, de somă.

Nu-i chip să ies din sfera de amăgiri bolnave,
Mi-e viața ghicitură în globul de cristal,
Visez numai favele, ghetto-uri și enclave,
Când mă trezesc, ego-ul tot sus, pe piedestal;
Alice e tot acolo, în Țara din Oglindă:
Așteaptă s-o salveze un Iepure de Ghindă.

Pe fluviul care spală nădejdile deșarte,
Meandrele gândirii aduc pe malul stâng
Științele exacte și cele șapte arte,
Pe dreptul, doar iubirea unui bufon nătâng,
Ce crede că prin tumbe și glume fără poante
Alungă frica morții din inimile boante.

Cât să cuprindă-n rugă ateii sau asceții?
Ce suluri de Scriptură ascund Eternul Prag
De trecere-n Lumină când m-or durea pereții?
Ce lupi, spre Lună plină, m-ar prohodi cu drag?
Ruleta se învârte, dorind să se-odihnească
La Nehotarul tainic dintre amnar și iască.

Nu știu de care parte a unei Porți Stelare
Mă aflu-n clipa asta și coduri nu mi-au spus
Nici îngerii constructori, să scap de înșelare,
Nici demonii, maeștrii căderilor în sus…
La tulburarea apei, aștept, ca slăbănogul,
Să mă-mbrâncească-n Undă, o umbră: inorogul.

miercuri, 29 iunie 2022

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Iluzie/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 iunie 2022