Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Eugen Serea – Junele și Filosoful

Eugen Serea – Junele și Filosoful

Eugen Serea
Junele și Filosoful
(poveste moralizatoare)

Un tinerel, de viață ne-ncercat,
Se duse la-nțeleptul său din sat.

Pe vremea aia, orișice cătun
Avea un filosof și un nebun,
Se întâmpla, mai rar, să n-ai nici unul,
Dar alteori găseai chiar doi într-unul!

Dădu binețe scurt, după tipic,
Că-l educase mama lui, de mic,
Cu limba-n cerul gurii-și făcu cruce
Și așteptă… – Ia zi, ce vânt te-aduce

La mine în ogradă, tinere,
Acum, în zori, de Sfânta Vinere?

– Prea bunule-nțelept, îmi cer iertare
Și să nu-mi fie oful spre certare,
Dar n-am cui cere sfat, sunt singurel,
Am doar un câine, mai vorbesc cu el,
Mama e-n cer, de când eram un prunc,
Anțărț pe tata l-am suit pe runc…

– Așa deci, taică, ai și tu un of…
Păi, zi-l odată, știi că-s Filosof!

– Uite ce e: aș vrea să mă însor,
Că anii trec… Și ața pe mosor
S-o termina, nici unul nu știm când,
N-aș vrea să mor tot singur, regretând…

– Însoară-te, copchile, dacă vrei,
Că-nsurătoarea-și are vremea ei,
Dacă o scapi, devii supărăcios,
Ai tabieturi, ești și mofturos,
După un timp, nu-ți află nimeni leacul:
Te mai însoară babele sau dracul!

– Bătrâne luminat, e-așa cum spui:
Iubesc o fată, alta-n lume nu-i
Ca ea și de frumoasă și de bună;
Dar mierea căsniciei într-o lună
Se va sfârși, apoi vine pelinul,
Chiar și în Rai, tot au gustat veninul
Ascuns sub coaja roșie de măr…
Deci, cum să stau? Sub care adevăr?

– Măi tinere, dacă o fi de casă,
Nici nu contează cât e de frumoasă,
Că-i trup și suflet numai pentru tine,
Spor veți avea, ca stupul de albine,
Copiii vor simți și drag și lege
Și-n casa ta vei fi tratat ca rege!
Însoară-te, pe dată, negreșit
Și ai să vezi: vei fi un fericit!

– Bătrâne, îndoiala mă frământă:
Acum ea este veselă și cântă,
Dar, mai târziu, din ea ce mai răsare?
Cunoști un om mâncând un sac de sare
Cu el, și nici atuncea pe deplin,
Nu știi de câte bezne este plin…
De-o fi vreuna d-aia, rea de muscă,
Îi place vinul și de bani mă uscă,
M-o ține toată viața sub papuc,
Doar zic că-s însurat, da-s singur cuc,
Stă la oglindă, cine să gătească?
Copiii? Mila Domnului să-i crească!
Zgârcită-n pat și darnică-n sudalme,
Că ea s-a măritat s-o țin pe palme,
Să fie de-un chintal, la cât se-ndoapă,
Cu fițe de cucoană, dar tot țoapă,
Batjocorit, bârfit de întreg satul
Că știe el ce nu știe bărbatul,
Mai bine mort, decât așa și viu!
Eu ce-am să fac, Părinte? Ce-am să fiu?

Oftă adânc uncheașul: – Of, of, of…
Vei fi ca mine, taică: Filosof!

Morala:

Iubire, sex ori camaraderie,
Căsătoria e o loterie,
Nu căuta potcoave de cai verzi
Și-ai să câștigi chiar dac-ar fi să pierzi!

vineri, 16 martie 2018

Facebooktwitterby feather