Eugen Serea
Noaptea

Mă înfioară noaptea cu taine nepătrunse
Din vremurile-n care nu străluceau lumini;
Teluricele forțe, urcând prin rădăcini,
Emană din corole miresmele ascunse,
Palpită-n seve demoni (sau îngeri, după caz)
Cu rânjete pe buze, cu lacrimi pe obraz.

Pe aripi de răcoare aduce vântul șoapte
De pe-un Tărâm ce ziua stă pururi ferecat,
Să ne ferească ochii de vină și păcat,
Însă acum întoarsă e cheia-n miez de noapte:
Am grijă să nu intru, că n-o să ies nicicând
Și-am să rămân idee, captiv în propriul gând.

Tenebrele, ca șerpii, au rânduieli nescrise,
Dacă le calci în grabă, în joacă uneori,
Înfig în conștiință venin ce dă fiori,
Când îți îmbie, tandru, din fructe interzise,
De-aceea tac, mai bine: stând nemișcat, ascult,
Sunt scene pretutindeni de ritual ocult.

Prin aerul ce-l pipăi, înoată, lin, fantasme,
Trec ielele în fugă, vârtejuri mici, de fum;
Cu sufletul în flăcări, cu trupul numai scrum,
Văd entități ce lasă, prin vise, ectoplasme
Și, fără de cuvinte, mă-ntorc înspre copaci,
Prieteni ce nu-ntreabă de ce preferi să taci.

Prin alte părți din Lume, mă-nnebuneau cicade,
În cânt flămând, frenetic, cerșind amor mundan,
Aici am numai greieri, am broaște an de an,
Concertul lor e pașnic, mesajul cumsecade;
Se poate, însă, oare, să-l fi-nțeles greșit,
Slujind altar de ceară al anticului rit?

Și să transmită semne, spre cei ce vin din astre,
Că nu au a se teme, să nu amâne, deci,
Invazia sinistră a cugetelor reci,
Că liberă e Sfera oceanelor albastre?
Mai cu luare-aminte mă uit acum la cer:
E totul grea enigmă, e totul dur mister…

Și Luna suie trepte cetății siderale,
E frig acolo-n beznă, e liniște, e gol;
Provincial galactic, captiv al Novei Sol,
Eu o admir, durându-i, în inimi, catedrale,
Cu pana dăruită, ‘nainte de-a-nvia
Din propria-i cenușă, de-un Phoenix ce vorbea…

sâmbătă, 18 iunie 2022

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Noaptea/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 19 iunie 2022