Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Eugen Serea – Nu știu

Eugen Serea – Nu știu

Eugen Serea
Nu știu

Nu știu nici dacă Zbor o să mai am,
Firav, împleticit, într-o aripă,
Nici dacă, odihnindu-mă pe ram,
Voi mai cânta o eră sau o clipă.

Nu știu cât Cer voi mai cuprinde-n cânt,
Dar știu pământ cât poate-a mă cuprinde,
Degeaba plâng și cuget, mă frământ,
Același dor de moarte mă aprinde.

Nu știu de ce exist, nu am aflat
Ce caut rătăcit în Lumea asta
În care am venit neîntrebat,
Din care voi pleca la fel, și basta!

Nu știu ce rost anume aș avea
În acest puzzle complicat, gigantic,
Că eu mă tem chiar și de umbra mea,
Ce să mai zic de-un Șarpe vechi, semantic!

Nu știu de ce tot scriu și, oare, cui,
În veacu-n care nimeni nu citește,
Toți hoinăresc pe Internet, hai-hui,
În „sfântă ignoranță” ca-ntr-un clește.

Nu știu de ce-s nemulțumiți chiar toți,
Deși le fac pe plac la fiecare:
Ori Lumea-ntreagă plină-i de netoți,
Ori lucru bun să fac nu sunt în stare!

Nu știu de ce jertfesc pâine și vin
Cu-atât de multă râvnă, dar nătângă,
Într-un altar de miere și pelin,
Aici, în Templul viu, în strana stângă.

Nu știu de-i fericire sau blestem
Să nu-ți găsești ființa, numai frica,
Mă simt de parc-aș fi celulă stem
Ce poate fi orice, dar nu-i nimica.

Nu știu de unde vin, unde mă duc
Și cine sunt nu știu, la urma urmei:
Scriu versuri sub imaginarul nuc
În așteptarea validării turmei.

Și, dacă stau un pic și mă gândesc,
Mi-ar folosi să știu acestea toate?
Și dacă mor, și dacă mai trăiesc,
La fel va merge Lumea: ca pe roate!

Așa că trag oblonul, e târziu,
Se lasă seara peste Poezie
Și noaptea va veni c-un alt „nu știu”:
Despre o nouă zi, dac-o să fie…

vineri, 7 august 2020

Facebooktwitterby feather