Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Gherase Laurențiu Cristian: Renăscut

Gherase Laurențiu Cristian: Renăscut

Renăscut

 

Tu, bestie a minții, născută din străfundu-mi,

Apus-ai peste mine, lăsându-mă să curg,

Cascade pribegite pe lacrimi de amurg

Ce varsă în neștire, durerile-n adâncu-mi,

Cu roadele-i în pârg…

 

Atât de multe-au curs, că nu mai știu cum, oare,

Pe ochii-mi ceruiți, culori respiră, încă

Și-atâtea au crăpat, în cale, orice stâncă,

Creând o lumânare ce arde în candoare,

Întreaga lumii luncă…

 

Legați-mă de flori, la pieptu-mi să le strâng,

Să-nmoi betoane-n jur și anii ce-or să vină,

N-aveți de mine griji, mai am o rădăcină…

Lăsați-mă să mor… lăsați-mă să plâng…

Durerea-mi pe rășină…

 

Cu ea, aprinse răni să ung… s-astup rănile toate,

Să fac din ea acoperiș pe lacrimi de cerneală,

Așa cum e, să-mi fie glas și trupului, o boală

Ce curge încă-n vene lungi, pe ceru-mi, răsfirate,

Cerând încă o coală…

 

Tu, bestie a firii ce firea-mi o frământă,

Ai rupt din mine clipe, hrănindu-ți grele viciuri

Ce-au fost pentru un suflet, năpaste între biciuri…

Acum, tu, stai o clipă, tăcerea mi-o ascultă,

Căci am și alte visuri…

 

Din rănile și spinii ce-ai pus sub talpa-mi dulce,

Crescut-au astăzi ramuri, mai ‘nalte decât tine

Și flori și iarbă blândă și munți printre coline

Și clinchete de rouă ce nu mai vor s-arunce,

Durerile, spre mine…

 

Acum, din frânte lacrimi, se tremură-a mea cioată,

Din sine, izvorând, un mugur de lumină,

Călit în focul nopții… și-adânc, în rădăcină,

Crescând în lume-un astru cu inima curată…

Un munte în grădină…

 

Se-ntreabă cerul lunii ce-am fost și cine sunt,

În sine, renăscut din propria cenușă,

Făcând din lacrimi, scut, pănușă cu pănușă,

Făcând din stele, porți, să crească pe pământ,

A bestiei, păpușă…

 

N-ai grijă, însă, tu, nicicând nu o să doarmă,

Mereu îl va iubi pe cel ce coala unge,

Căci numai din dureri, iubirea va învinge

Și numai din iubiri, durerile se sfarmă…

Făcând, astfel, pământul să tremure a larmă,

Văzând cum din abisuri, o bestie mi-e armă,

Creion și coală dulce… pe strania sa karmă,

De-a fi în veșnicie… o bestie ce plânge…

 

Gherase Laurențiu Cristian

 

Facebooktwitterby feather