Eugen Serea
Origini

Eu nu mai știu, Iisus, de unde sunt:
Ori de pe tâmpla Timpului cărunt,
Ori dintr-o Poezie de demult,
Ori de pe-al Sângelui pe Lemn tumult…
Precum din goluri au țâșnit izvoare,
Chiar și-n Abis, Iubirea Ta mă doare:
Nici veac de-acum, nici Veacul care vine
Nu Te-or cuprinde, tremurând, pe Tine!
Și-atunci, în versul meu cum au să-ncapă
Ca în Potirul Sfânt, Sânge și Apă?
Secundele au Trupul Tău de Pâine
Să nu dau zilei grijile de mâine…
În taină, Universul mi se-ntâmplă
Ca uneori să mi se zbată-n tâmplă,
Ca Vinul Nou m-a amețit, sublimul,
Când m-a privit în față Heruvimul…
Și m-a atins cu aripa-i albastră,
În zborul lui de Pasăre Măiastră,
Un Serafim de Întreită Axă
Prin stele cu erori de paralaxă…
Și mâna mea a început să scrie
Despre cum intră visele în vrie
Ca-n toamna frunzelor nevertebrate
Din Pomul Vieții dragostei de frate…
De bălțile din drum ce tind spre Soare
Cu-ntreaga îndoielilor candoare
În ochiul dimineților de aburi
Strivit legal sub roțile de T.A.B.-uri…
De Sfântul Tău Cuvânt de prin sertare
Sau încuiat în Sfintele Altare
Sau pribegind prin trupurile noastre
Ce-s temple pentru idolii din astre…
De cel ce se ridică-n întinare
Mai sus de tot ce-i vrednic de-nchinare:
De Fiara asasină a Luminii
Pecetluind cu numărul rușinii…
De toate ce ne-au fost sub stăpânire,
De moartea ce-i stăpână peste fire,
De bezna care-n inimi se întinde
Și de Mânia ce se va aprinde..
Și despre Jertfa care ne adună
Îngenuncheați sub Crucea Ta cea bună
Pe noi, înfricoșate cruci de ger
Cu brațele întinse către Cer…
Îți mulțumesc!…În somnul morții, crunt,
Mi-am amintit, Iisuse, cine sunt!
YHWH
Eu sunt contemporan cu Nemurirea,
Chiar dacă vi se pare că vorbesc
Mai mult decât trăiesc, decât gândesc,
Mai mult decât mi-e demascată firea…

Eu sunt mai mult ca A.D.N.de fiară
Manifestat în spiritul de grup;
Dar nu-s Divin întemnițat în trup
Vrând propria Iluzie să piară…

Eu sunt țărână ruptă din țărână
În care a suflat Lumină, lin,
Cel în al cărui Duh toate se țin
Cuvântul Lui pecete să-mi rămână…

Eu sunt un mesager al Veștii Bune
Că Dumnezeu e-n lacrima din noi
Și ne ridică tainic din noroi
Spre Numele ce nu se poate spune…

Eu sunt un firicel în iarba udă
De roua dimineților de mai
Și-nalț spre ceruri floarea mea de Rai:
Aud tot mai aproape coasa crudă…

Eu sunt un abur viu suind spre Soare,
Iubirea Lui mă scoate din pământ
Și cânt al Învierii cântec sfânt:
Imnul de Crin al lebedei ce moare…

Și-ntind aripi de vers din lutul crunt
Spre Tine, Tatăl meu: sunt cel ce sunt!

( vol.Ninsoare în august)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Origini/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 aprilie 2022