Eugen Serea
Primăvara mea.
Pe unde umbli, Primăvara mea?
Ce rătăcești pe cine știe unde,
Prin ce pustii, ce n-au aflat de nea
Nici din povești la foc, șoptind, fecunde?
Te așteaptă visul meu îndrăgostit
Ca de-o himeră, Sfinxul enigmatic,
S-apari într-un mirabil răsărit:
Tulburător, impetuos, extatic,
În fața ta adie blând zefir,
Îngenunchind toți idolii de gheață;
Prin lemnul dulce, sfânt, de trandafir,
Palpită seve tari, mustind a Viață,
Fug iasmele în Nordu-ndepărtat,
Să-nghită aurore boreale
Ce-njugă lupii Timpului iertat
La Carul Mic al stelei ireale,
Pământul se cutremură de drag,
Venirea ta e îndelung dorită,
Trecând Hotarul Morții, ca pe-un prag,
Tu ne aduci Iubirea însorită,
Sub pașii tăi petale se desfac,
Cu sete nesfârșită de Lumină,
Eu inima în verde mi-o îmbrac
Și-adânc în duh cresc aur de stamină,
Brusc, orologii vechi însuflețind,
Clipitele înmuguresc volute,
Ca într-un cuib de cuci, străin colind
În căutarea Arcelor Pierdute
Și iarăși ceru-i dom de peruzea,
Vibrând solemn cu glas înalt, de clopot!
Nu! Nu-i un vis, ești Primăvara mea:
Știu asta de la sângele în clocot…
vineri, 19 martie 2021


