Eugen Serea
Echi-Nox
De-atâta iarnă pe Pământ
Nici primăvara nu mai vine:
Se-ncalcă Noul Legământ,
Se minte chiar sub jurământ
Cu mâna dreaptă peste Tine…
Suntem purtați ca frunza-n vânt
De ale noastre interese,
Necunoscut e-al Tău Cuvânt,
Din diavol ne luăm avânt
Când stăm cu el la-ntinse mese…
Pe-afară – văruit mormânt,
Iar în adânc – necurăția…
În Sfântul Tău Așezământ
Trăim săraci pe-un zăcământ
De aur viu: Împărăția…
Avem chiar și pogorământ
Pentru păcatele din lume:
,,–Nu judeca, doar nu ești sfânt!”
Să dau, zadarnic mă frământ,
Precum Adam la fiare, nume…
Dar uneori, cu Zborul frânt
De-atâta viscol pe sub pleoape,
Îngheț, în loc ca să mă zvânt
Și-aprind o candelă de Cânt
În suflet de străin aproape…
( vol.Ninsoare în august)


