Eugen Serea
Puntea suspinelor
Pe puntea îngustă cât firul de păr
A bietei vederi omenești,
Eu încă Te caut, tăcut Adevăr,
Să gust dacă sunt, dacă ești…
Deasupra, genunea Luminii de Rai,
Iar jos, înălțare de iad…
Și gându-mi suspină, rămas fără Grai:
De zbor, mai putea-voi să cad?
Sub pasul meu geme, strivit, un amurg…
O, noapte, ce Taină mi-aduci?
N-am aripi, din Ochiul Divin să mă scurg,
Doar brațele propriei cruci…
( vol.Ninsoare in august)


