Tânguire de primăvară

Te-ai făcut că plouă, soră, și nici macar o lacrimă nu ți-a dat, doar ce-ai cernut din cofele tale astrale de s-a așternut plapumă peste copiii mei, îi zise primăvara surorii ei mai mari, care fără nicio jenă i-a mancat zilele.
Te-ai năpustit în forme de gheață peste copilașii mei care – și scoseseă năsucul verde afară să și-l încălzească la soarele care întotdeauna a fost de partea mea. Tatăl Ceresc, când a fost la împărțirea VREMII, ne-a dat fiecăreia câte trei luni din cele douăsprezece ale tatălui AN. Tu de ce nu ți-ai făcut treaba la vreme? Mi- ai încremenit copilașii care abia așteptau să se deschidă pe ramurile pomilor, pe lujerul florilor. Ce-a fost in capul tău când ai prelungit contractul cu bătrânul GER de s-au speriat și oamenii care abia îmi asteptau venirea?! Că li s-au terminat lemnele, și gazul s-a scumpit, motorina și benzina au explodat în preț. Și dă-te o dată din calea mea să – mi pot face treaba! N-auzi cum plâng mugurii pe coarda de vie, pe crengile liliacului? Ai pârlit frunzele laleleor, narciselor, pe care le-ai păcălit cu blândețea ta, de s-au grăbit să scoată capul la lumină, când trebuia să – ți faci datoria când ți-a fost vremea. Stai pe capul meu de atâtea zile și nu te înduri să pleci in genunile tale!
Și Soarele oftă din inaltul cerului când văzu că nori cenușii îi obstrucționau vederea către pământul ce aștepta să – i primească căldura binefăcătoare. Iar atunci când avea liberă cale să – și trimită fecioarele – raze spre sărutarea pământului, să – l ajute să înghită omătul, noaptea, fiica cea mare a bătrânului AN scrâșnea și îngheța tot ce-ntâlnea… de la apa din troaca păsăretului până la geamurile căsuței din chirpici în care jarul din sobă se trecuse demult. Și zurlia de IARNĂ se lăsa cu greu dusă in locurile sale, după cum era firesc. Dar ce mai e firesc în lumea asta? OMUL, creatura căreia Dumnezeu i-a dat pe încredere Terra, ce-a făcut? În goana – i nebună după înavuțire, cu maximă iresponsabilitate, a stricat ECHILIBRUL, și NEFIRESCUL, ANORMALITATEA au devenit stăpânii OMENIRII. Încotro, LUME? PĂMÂNTUL ți – a fost dat să trăiești in liniște și pace… Nu era de ajuns războiul anotimpurilor, ai reactivat și războiul popoarelor! Nu ne lăsa Doamne! Ai grijă de noi!

14 martie, 2022, Vernești Buzău, România, Georgeta Tudor

Rugăciune

Mă culc în gând cu Tine, Doamne,
Și mă trezesc cerându-Ţi iar
Să-mi fie ziua minunată,
Să fie binecuvântatu-Ţi dar.

Îmi plec smerit genunchii iară
În fața chipului sfințit
Și gura mea rostește ruga
Din zori și până – n asfințit.

Dă, Doamne, omului putere
Să fie cel de la-nceput
Cu sufletul curat, și-n minte
Să-i fii Tu cel neîncăput.

Coboară, Doamne, -n lume duhul
Al binelui și al blândeţii
Să curețe cenușa urii
Ce-ntuneca mirajul vieţii.

Nu ne lăsa în rătăcire
De-a lungul vieții să umblăm
Ne dă înțelepciunea minții
Ca-n toate Ție să -Ţi urmăm.

2nov. 2021 Timișoara

by

Referinţă Bibliografică

Tânguire de primăvară/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 martie 2022