Eugen Serea
Rugă
Când rugă în taină nu pot să-Ți aduc
Ca Lemnului Crucii, blând, lemnul de nuc,
Strâng lacrimi prelinse din Ochiul de Cer
În inimă, Doamne, esență de fier…
Și cânt, cât s-adune Potirul Celest
Litanii-nghețate, uitat Everest
Ce-aude din stele ecouri de Rai:
,,Kadosh”, Imnul Slavei, tăcut Adonai…
De simt că-mi încheagă Iluzia Psi
În albe cristale și gândul ,,a fi”
Cu geamăt de fiară și freamăt de duh
Chem Sfânt Porumbelul de Foc din văzduh…
Cum fâlfâie, Doamne, aripa Luminii,
De parcă-i un suflet în cușca rușinii!
Și Flacăra Vieții de Gheața-de-Lacrimi
Se-atinge și-s aburi păcate și patimi…
Lin, pacea așterne omătul ei greu,
Poem peste Sânge de frânt Dumnezeu…
Hârtia e Cruce și-n Cer e Pământul:
Bătut de condei în piroane-i Cuvântul!
( vol.Ninsoare în august)


