DOR PRIBEAG
(gând duminical)
Pe-un dor pribeag,
nescris,
pe pământ,
pelerin indecis,
te găsesc iarăși,
Doamne,
printre veri,
printre toamne,
te găsesc
în sol de pădure,
printre rugii
negrelor mure,
în fiecare
parfumată floare,
în roua grea,
călătoare.
Dar, Doamne,
unde-ți caut
duiosul
cântecului flaut,
ce-mi curge-ncet
în sânge,
ce inima în chingi
o strânge,
cu firul de aur
din Cuvânt,
cu ploaia
izgonită-n vânt.
Vino, te rog,
în clipa vieții
și-alungă-mi
umbrele ceții,
fă-mi din
lumina-ți infinită
casa și pacea
multdorită,
adu-mi iubirile
aproape
și zvârle-mi vina
peste ape,
fă-mi anii
fire de mătase,
cămașa vieții
tu mi-o coase
și sufletul
grădină-n floare,
cu ghiocei
de sărbătoare!
Iar eu promit
să-ți fiu loial,
pe veci
prieten și vasal,
să strâng
în inimă virtuți,
pe care Tu știi
să le asculți,
promit să fiu
ca brebeneii,
zilele fie-mi
precum mieii,
iar când vei hotărî
plecarea,
Val să devin,
unit cu Marea!
© Gheorghe A Stroia
Bacău, 13.02.2022
Imagine: internet


