Eugen Serea
Și plouă…
Când plouă, toate-mi par a fi
Ca-n ziua lor dintâi,
Îngenunchez, că toate-s vii,
Rugându-Te: ,, Rămâi !”
Tresar, ca lacrimile reci
Pe mugurii plăpânzi,
Când Te aud, tăcând, cum treci
Prin ochii mei flămânzi…
Din zori și până în amurg,
Spre-a nu mai fi străini,
Lin, lacrimile Tale curg
Ca roua de pe crini…
Dar din amurg și până-n zori,
Când stelele sunt vii,
Ne-nchid petalele de flori
În vise de copii…
Și, Doamne, cât am așteptat
Și cât mi-a fost de dor
Să sorb, din visu-mi deșteptat,
Al Lacrimii Izvor!
Tu ai promis că n-ai să pierzi
Prin ape Lumea iar,
Trimite Foc, cât toate-s verzi,
Să n-aștept în zadar!
Și plouă și plouă întruna pe noi,
Tristețile Tale sunt ploi
Ce spală cu lacrimi de Tată ceresc
Ferestre de Zbor îngeresc…
Și plouă și plouă și-n toate-mi răsai,
Tristețile tale-mi sunt Rai
Ce blând se pogoară în inima mea
S-aducă în dar Dragostea…
( vol.Călărețul Ultimei Umbre)


