Eugen Serea
Singurătate…
Am căutat cuvintele-n Lumină
Dar umbrele tăcerii m-au vânat,
Până-n abisul mărilor de vină,
Până-ntr-al treilea cer de am urcat…
Și m-au hrănit singurătăți cu mană,
Deșertul orb mi-a dat când șerpi, când Har,
Îngenunchindu-mi fiara mea umană
La jertfa dintre Templu și Altar…
Iluzii dulci m-au legănat în noapte
Și-am adormit sub stele moarte, reci,
În cântecele vântului și-n șoapte
Din arborele cunoștinței seci…
Când semenii mi-au fost o grea povară,
Le-am tot cioplit icoane, ruguri, cruci,
Dar înflorit-a Lemnu-n Primăvară
Ca-n cuiburile pustiite, cuci…
Și Te-am aflat în strana mea din stânga
Ascuns sub praf, în pagini roase, vechi,
Nefericită, inima, nătânga,
Te căutase-n slava din din urechi…
Acum Te știu…Și candela mi-adapă
Duh însetat cu lacrimă de flori,
Îmbrățișează-mi sângele cu Apă
Și iscălește-mi numele pe nori!
Și pot veni asupră-mi ne-cuvinte
Să ningă iar tristețile de ieri,
Singurătatea mi-e Altar, Preasfinte,
Și rugăciunea-i Templu de tăceri..
( vol. Ninsoare în august)
by