Eugen Serea
Spirale…
La margine de ultim Univers
Un fir de praf de-abia ieșit din tină
Încă mai cântă-nsângeratul Vers
Ce ne-a adus Lumină din Lumină…
Încă desface galaxii spirale
Înfășurate-n visul celor morți
Ca șerpii negri-ai patimii virale
Pe Pomul Vieții, dincolo de Porți…
Și-n zbor pieziș de spaime lilieci
Stârnește-n mintea peșteră ecouri,
Pe-ntinderile conștiinței seci
Pogoar-ades tornadele din nouri…
Prin marea lumii naște largi vârtejuri
Ca să scufunde vase cu venin
Și fulgerelor el le dă prilejuri
Ca să lovească-n pofte din senin…
Și-i singur, Doamne, drama celor vii
Ce n-au îngenuncheat condeiul încă,
Privește-n jur să vadă șapte mii,
Da-s mult prea ocupați: zidesc pe stâncă…
La început de veac apocaliptic
Scriu, cugetând la Tine – deci exist!-
Pe o planetă gravitând eliptic
În jurul unui Soare tot mai trist…
( vol.Vecernie)


