Eugen Serea
Tu, Doamne…

Se scutură norii-n tăcere
De spaimele albe-n copaci
Și iarna mă vrea și mă cere;
Tu, Doamne Iisuse, doar taci…
Cu foșnet de cer se așază
Lin, fulgii de nea, ca-n povești,
Mi-e dor de un înger, de-o rază;
Tu, Doamne Iisuse, doar ești…
Și-mi fac amintirile verii
Poteci în zăpadă, în grai,
În duh, înfloritu-mi au merii;
Tu, Doamne Iisuse, doar stai…
În zări se-ntretaie colinde
Cu dangăt de clopote vii
Și noaptea a Rai se aprinde;
Tu, Doamne Iisuse, doar știi…
Dar Crucea de-ai mei mă desparte,
E-un vuiet de sânge prin brazi
Și Golgotha încă-i departe;
Tu, Doamne Iisuse, doar cazi…
Și sfâșie aerul corbii
Cu țipete scurte, nătângi,
În mine se-ncaieră orbii;
Tu, Doamne Iisuse, doar plângi…
Se tânguie lupii la lună
Li-s rugile aspre și reci,
Doar stelele-mi spun ,,noapte bună”;
Tu, Doamne Iisuse, doar treci…
Și-adorm ca și când n-aș cunoaște
Ce ruguri i-așteaptă pe barzi
Din Lemnu-‘Nvierii de Paște;
Tu, Doamne Iisuse, doar arzi…
Și-n visele mele curate
Zâmbesc portocale-n livezi,
Dar până în zori mi-s furate;
Tu, Doamne Iisuse, doar vezi…
Dar poate că mâine-o să-mi picuri
O Lacrimă, ochii să-mi stingi,
Să nu-i mai vrăjească nimicuri;
Tu, Doamne Iisuse, doar ningi…

( vol. Ninsoare în august)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Tu, Doamne…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 ianuarie 2022